Legătura dintre om și natură și întrebări despre lumea în care trăim, la Celula de Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/legatura-dintre-om-si-natura-si-intrebari-despre-lumea-in-care-traim-la-celula-de-arta/

A doua jumătate a lunii ianuarie aduce în spaţiile galeriei neconvenţionale Celula de Artă încă două expoziţii.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2023

Pe 19 ianuarie va avea loc vernisajul expoziției „Instantanee estivale” a lui Sebastian Beianu, reprezentant al tinerei generații de pictori brașoveni, la Kulterra Gallery.  Pe 30 ianuarie este programat performance-ul „Unbearable Questions” al artistului Alexandru-Ștefan Răduță, a cărui operă deschide discuția despre alienare.

Artistul Sebastian Beianu, reprezentant al tinerei generații de pictori brașoveni, ce s-a remarcat prin lucrările grandioase și bine concepute, a expus în cadrul Bienalei albastre, ediția anului 2021. El se impune ca un veridic reprezentant al suprarealismului.

Seria de lucrări „Instantanee estivale” are că sursă de inspirație marea, cumulată cu amintirile fugare ale artistului, trecute printr-un filtru cu dominanță rece, evocând plastic legătura spirituală dintre om și natură. Lucrările vor putea fi văzute la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106) până pe 20 februarie.

Performance-ul „Unbearable Questions” face deschiderea proiectului „O lume cu susul în jos”. Această primă etapă a inițiativei adresează întrebări asupra lumii în care trăim. Asemenea întrebări constituie, de asemenea, o bază teoretică, sau un punct de plecare. Ele vor fi reluate pe parcursul demersului artistic și, pas cu pas, le vor fi găsite răspunsuri.

„Lumea în care trăim noi astăzi se prezintă a fi cea mai bună din câte există. Pesemne nu avem de ales decât să o punem pe un piedestal și să ne uităm la ea cu admirație, mulțumindu-i zilnic că ne aflăm astăzi aici. Totuși, oare această prezentare chiar coincide cu realitatea? Într-adevăr, trăim în cea mai pașnică perioadă, conform statisticilor, totuși războiul ne bate la graniță. Într-adevăr, astăzi nu mai avem dictatori, însă puterea rămâne în mâinile unei minorități. O minoritate care se presupune că este aleasă de noi, însă tot o minoritate. Într-adevăr, suntem liberi să mergem oriunde în afara granițelor, însă doar dacă ne permitem financiar. Într-adevăr, avem dreptul la liberă exprimare, însă devine inutilă atunci când vocile noastre nu pot fi transformate în acțiuni. Toate acestea sunt realități cu atât mai greu de suportat cu cât ne adaptăm mai mult acestei lumi. Cu toate acestea, chiar dacă ajungem la concluzia că lumea asta nu e chiar atât de bună cum ni se prezintă, ea tot continuă să ne asigure că nu e nici o altă variantă (că da, nu e o lume perfectă, dar e mai decentă decât restul).

Totuși cercetări recente în domeniul arheologiei și al antropologiei ne demonstrează contrariul. De-a lungul istoriei, oamenii și-au organizat societățile în atât de multe moduri diferite încât nici nu are rost să le comparăm. Ideea este că sunt enorm de multe alternative la lumea noastră de astăzi. Iar dacă strămoșii noștri au reușit să se reinventeze de atâtea ori, noi de ce nu am putea? Limita lumilor pe care le putem crea este limita imaginației noastre”, spune artistul.

Alexandru-Ștefan Răduță este un artist vizual stabilit în București, a cărui operă se învârtește în jurul tematicii alienării. Caracteristicile sale stilistice includ personaje antropomorfe, sintetizarea formelor, tensiune compozițională și atmosferă onirică iar mediile sale de exprimare sunt pictura, colajul, arta digitală, desenul, linogravura.

Lucrarea realizată în urma performance-ului va putea fi vizitată la Celula de Artă (B-dul Carol nr. 53), între 30 ianuarie și 4 februarie.

Până pe 27 ianuarie mai poate fi vizitată la Art Safe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29) expoziția lui Bogdan-George Negulescu, „Reflexia Luminii”, și, până pe 30 ianuarie, în spațiul-acvariu al Celulei de Artă se mai poate vedea „acumulare.colecție 2”, a doua serie curatoriată de Daniel Loagăr, co-fondatorul Celulei de Artă.

Artiștii ale căror lucrări sunt expuse sunt: Aurelia Chiru, Alexandru Călin Mihalache, Alexandru Răduță, Beaver, Bogdan Negulescu, Iuliana-Cristina Ioniță, Louis Kareem Jamal, Maria Buciu, Medeea Stănescu și Norica Ioana Popescu.

Celula de Artă a început în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, ce și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 – 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 140 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri).

Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește „artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21).

Celula de Arta susține și promovează artiștii emergenți indiferent de vârstă sau pregătire, iar prin activitatea susținută din ultimii 5 ani a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de Artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.