Legea audiovizualului, cea a cinematografiei şi Codul patrimoniului – priorităţi legislative ale Ministerului Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/legea-audiovizualului-cea-a-cinematografiei-si-codul-patrimoniului-prioritati-legislative-ale-ministerului-culturii/

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, le-a prezentat joi senatorilor din Comisia pentru cultură priorităţile legislative, precizând că atenţia lui se va îndrepta mai ales spre elaborarea unor noi legi în domeniul audiovizualului şi cinematografiei.   Barbu a explicat că Ministerul Culturii are deja formulate câte sugestii tehnice privind Legea audiovizualului, care însă urmează să fie prezentate […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, le-a prezentat joi senatorilor din Comisia pentru cultură priorităţile legislative, precizând că atenţia lui se va îndrepta mai ales spre elaborarea unor noi legi în domeniul audiovizualului şi cinematografiei.

 

Barbu a explicat că Ministerul Culturii are deja formulate câte sugestii tehnice privind Legea audiovizualului, care însă urmează să fie prezentate şi dezbătute în Parlament.

‘Pe Legea audiovizualului are şi ministerul o poziţie deja formulată, am găsit-o, ea e foarte modestă, nu priveşte schimbarea radicală a legii sau înlocuirea ei cu o nouă formă legislativă. Vom face această propunere legislativă cât mai repede. (…) Ministerul are pregătite nişte modificări strict tehnice. Eu, ca senator, nu am nicio idee. Mă las pe mâna colegilor din Comisia de cultură, care au o mare experienţă în media şi cred că vor scoate o lege impecabilă. Cred că aici trebuie să se întâmple structurarea legii, nu la Ministerul Culturii şi nici la alt minister. (…) Avem şi un proiect pentru completarea şi modificarea Ordonanţei 39, cea privitoare la cinematografie. Este un domeniu extrem de sensibil, care solicită o reflecţie în detaliu. Legea trebuie regândită în structura ei, să încercăm să facem un sac nou şi pentru cinematografie, ca şi pentru audiovizual’, a spus ministrul.

În acest context, senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu a precizat faptul că şi-a asumat, împreună cu senatorul PSD Gabriela Firea, să iniţieze un nou proiect de lege care să reglementeze domeniul audiovizualului.

‘În ce priveşte legea audiovizualului, vă solicităm să ne puneţi la dispoziţie acele propuneri ale ministerului pentru a le avea în vedere. Iniţiatori ai acestei legi putem fi mai mulţi, dar până acum ne-am înscris în cursă doamna Firea şi cu mine. Ne vom consulta cu ONG-urile şi cu organizaţiile internaţionale care se ocupă de acest domeniu, fiindcă avem nevoie de această lege’, a spus Sorin Roşca Stănescu.

De asemenea, Daniel Barbu a precizat că atenţia Ministerului Culturii se va îndrepta şi spre modificarea legii drepturilor de autor, dar şi spre îmbunătăţirea cadrului legislativ pe baza căruia sunt administrate instituţiile de cultură.

‘La Legea drepturilor de autor avem deja făcute observaţii şi propuneri de modificare. Urgent pentru noi este rediscutarea pe fragmente a Ordonanţei 189, cea care se referă la managementul instituţiilor de cultură şi care, prin interpretarea ei, unii o consideră abuzivă şi eu sunt înclinat să mă număr printre ei – a făcut ca un fost coleg al nostru şi fost ministru să treacă printr-o experienţă amară. Această ordonanţă ridică obstacole în calea unei bune administrări a instituţiilor de cultură. Trebuie să găsim formula prin care teatrele, muzeele, instituţiile din această arie să fie administrate mai bine’, a subliniat ministrul Culturii.

Daniel Barbu a arătat că se lucrează şi la elaborarea unui Cod al patrimoniului naţional, care conţine un pachet de legi.

‘Codul patrimoniului e un întreg pachet de legi, sunt trei majore care privesc patrimoniul monumental, cel mobil şi cel imaterial şi care credem noi trebuie aduse împreună şi spre sfârşitul anului, mai realist zis, vă vom trimite acest cod spre judecată. Astfel, cu excepţia codului patrimoniului, unde vom încerca să fim mai creativi şi vă vom propune un ansamblu legislativ proaspăt, vom propune, în rest, modificări modeste’, a mai susţinut acesta.

Sursa: Agerpres

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.