Legendara balerină Maia Pliseţkaia a murit, la 89 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/legendara-balerina-maia-plisetkaia-a-murit-la-89-de-ani/

Legendara balerină rusă Maia Pliseţkaia, una dintre cele mai importante dansatoare şi coregrafe din toate timpurile, a murit sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui anunţ făcut de directorul general al Teatrului Balşoi, Vladimir Ourin, citat de Russia Today.

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2015

Maia Pliseţkaia a murit în Germania, în urma unui atac de cord, anunță Mediafax.

„Soţul ei, compozitorul Rodion Schedrin tocmai m-a sunat. Ea a murit în urma unui atac de cord – doctorii germani au făcut tot ce au putut, dar nu au putut să o salveze”, a declarat Vladimir Ourin, pentru agenţia rusă de ştiri TASS, citată de site-ul televiziunii Russia Today.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe familiei celebrei balerine, potrivit news.yahoo.com.

Născută pe 20 noiembrie 1925, la Moscova, Maia Pliseţkaia a fost considerată una dintre cele mai importante balerine ale secolului al 20-lea.

М.Плисецкая в балете на музыку С.Прокофьева "Ромео и Джульетта"A făcut parte dintr-o proeminentă familie de artişti ruşi cu origini evreieşti. Tatăl său a fost împuşcat mortal în 1938 de regimul Stalin, iar mama sa, de profesie actriţă, a fost acuzată de trădare şi trimisă într-un lagăr din Kazahstan.

Maia Pliseţkaia a fost apreciată atât datorită tehnicii sale desăvârşite şi interpretării dramatice, cât şi pentru faptul că spectacolele sale au sfidat convenţiile sovietice.

S-a alăturat Teatrului Balşoi în 1943, la vârsta de 18 ani, şi a devenit unul din starurile acestei instituţii de spectacole.

A cunoscut faima internaţională după ce interdicţia sa de a călători a fost ridicată chiar de către Nikita Hruşciov în 1959, cu un an înainte ca Pliseţkaia să devină prim-balerínă a Teatrului Balşoi.

Maia Pliseţkaia a dansat timp de peste cinci decenii, retrăgându-se din activitate abia în 1990.

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

17
/07
/14

Pe 18 iulie, la ora 17:00, melomanii și iubitorii de frumos sunt aşteptaţi la Sinaia pentru un concert de muzică clasică desfășurat în sala de concerte a reședinței regale, un eveniment inedit pentru această locație atât de apreciată de români, dar și de turiștii străini.

04
/07
/14

Corul Național de Cameră Madrigal își continuă deplasările internaționale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania și Letonia). Turneul va atinge, până la sfârșitul lunii octombrie, și țări precum China (Beijing), Austria (Viena) și Ungaria (Budapesta).

02
/07
/14

După repetiția deschisă a spectacolului ActOrchestra în regia lui Horia Suru din cadrul proiectului 9G – Noua generație de creatori din data de 26 iunie, am avut senzația că s-a produs o mare deșteptare a lumii teatrale românești, un soi de înnoire și strălucire artistică prin prisma unei altfel de abordări a expresivității pe scenă – prin muzică. Pot afirma cu încredere că TNB-ul a întinerit și a înflorit. În consolidarea afirmației mele, mi-am dorit să aflu opiniile avizate ale unor oameni care au strânsă legătură cu teatrul.

29
/06
/14

Cel mai important eveniment de jazz al anului din Capitală, ARCUB Live Open Air — Jazz, Blues & More, se relansează la cea de-a treia ediție sub un nume și un concept nou: Bucharest Jazz Festival.

29
/06
/14

Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, a strălucit într-un program de concert de mare virtuozitate, în prima apariție a unei orchestre românești pe scena Filarmonicii din Berlin, care a stârnit uralele unui public în general destul de reținut în aprecieri.