Legendara pianistă Martha Argerich revine pe scena Festivalului Enescu 2017, după zece ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/legendara-pianista-martha-argerich-revine-pe-scena-festivalului-enescu-2017-dupa-zece-ani/

Marea pianistă Martha Argerich revine pe scena Festivalului Internaţional George Enescu 2017, după zece ani, şi va susţine un concert la Sala Palatului, alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Charles Dutoit, pe 12 septembrie, de la ora 20.00, într-un concert susţinut de CBRE.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2017

Pianista Martha Argerich va aduce publicului Concertul pentru pian și orchestră în Sol major (1931), de Maurice Ravel, iar în deschiderea concertului, celebra orchestră va interpreta Rapsodia Română nr. 1 în La major op. 11 nr. 1 (1903), de George Enescu.

Pentru a doua parte a serii, în program sunt: Debussy – „Marea”. Trei schițe simfonice: Din zori până la amiază pe mare, Jocul valurilor, Dialogul vântului cu marea (1905) și Ravel – Bolero pentru orchestră (1928).

Festivalul Enescu este dovada vie că oamenii iubesc cultura, că le plac poveștile și că se hrănesc din ele. Câtă vreme este o poveste la care oamenii vibrează, atunci lumea se schimbă, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, stradă cu stradă. Festivalul Enescu este un exemplu palpabil că lucrurile se pot face și, mai ales, că se face cultură în București. Festivalul este despre București, despre proiectele în care companii ca noi ar fi bine să se implice pentru că atunci când se dezvoltă nu doar economic, ci și social și cultural, orașul devine și mai atractiv. Devine un oraș în care lumea își dorește să trăiască sau să lucreze și nu vorbesc doar despre oameni din alte orașe, ci din alte părți ale lumii. În felul acesta orașul crește și noi odată cu el. – Răzvan Iorgu, CEO CBRE, Partener Silver al Festivalului Enescu

De origine argentiniană, Martha Argerich este considerată la nivel internațional una dintre cele mai importante pianiste ale secolului.

A debutat la vârsta de doar opt ani, cu un concert de Mozart. În anul 1965, la doar 24 de ani, câștiga premiul I la Concursul Copin și devenea, astfel, una dintre legendele pianiului în plan mondial. Martha Argerich a urcat pe toate marile scene ale lumii și a interpretat sub bagheta unor dirijori de prim rang la nivel internațional.

În anul 2016, a sărbătorit împlinirea a 75 de ani sub bagheta lui Daniel Barenboim, la BBC Proms. Despre interpretare, The Guardian scria că a fost una “de neuitat”. “Felul în care Martha Argerich atinge pianul este la fel de uluitor, iar interpretarea sa la fel de precisă ca întotdeauna”, mai nota prestigiosul cotidian britanic.

Concertul susținut de Martha Argerich alături de Royal Philharmonic Orchestra sub bagheta dirijorului Charles Dutoit va fi transmis și live pe www.festivalenescu.ro, TVR 3 și Radio România Muzical.

Foto: Festivalul Enescu – facebook

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.