Legendara pianistă Martha Argerich revine pe scena Festivalului Enescu 2017, după zece ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/legendara-pianista-martha-argerich-revine-pe-scena-festivalului-enescu-2017-dupa-zece-ani/

Marea pianistă Martha Argerich revine pe scena Festivalului Internaţional George Enescu 2017, după zece ani, şi va susţine un concert la Sala Palatului, alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Charles Dutoit, pe 12 septembrie, de la ora 20.00, într-un concert susţinut de CBRE.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2017

Pianista Martha Argerich va aduce publicului Concertul pentru pian și orchestră în Sol major (1931), de Maurice Ravel, iar în deschiderea concertului, celebra orchestră va interpreta Rapsodia Română nr. 1 în La major op. 11 nr. 1 (1903), de George Enescu.

Pentru a doua parte a serii, în program sunt: Debussy – „Marea”. Trei schițe simfonice: Din zori până la amiază pe mare, Jocul valurilor, Dialogul vântului cu marea (1905) și Ravel – Bolero pentru orchestră (1928).

Festivalul Enescu este dovada vie că oamenii iubesc cultura, că le plac poveștile și că se hrănesc din ele. Câtă vreme este o poveste la care oamenii vibrează, atunci lumea se schimbă, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, stradă cu stradă. Festivalul Enescu este un exemplu palpabil că lucrurile se pot face și, mai ales, că se face cultură în București. Festivalul este despre București, despre proiectele în care companii ca noi ar fi bine să se implice pentru că atunci când se dezvoltă nu doar economic, ci și social și cultural, orașul devine și mai atractiv. Devine un oraș în care lumea își dorește să trăiască sau să lucreze și nu vorbesc doar despre oameni din alte orașe, ci din alte părți ale lumii. În felul acesta orașul crește și noi odată cu el. – Răzvan Iorgu, CEO CBRE, Partener Silver al Festivalului Enescu

De origine argentiniană, Martha Argerich este considerată la nivel internațional una dintre cele mai importante pianiste ale secolului.

A debutat la vârsta de doar opt ani, cu un concert de Mozart. În anul 1965, la doar 24 de ani, câștiga premiul I la Concursul Copin și devenea, astfel, una dintre legendele pianiului în plan mondial. Martha Argerich a urcat pe toate marile scene ale lumii și a interpretat sub bagheta unor dirijori de prim rang la nivel internațional.

În anul 2016, a sărbătorit împlinirea a 75 de ani sub bagheta lui Daniel Barenboim, la BBC Proms. Despre interpretare, The Guardian scria că a fost una “de neuitat”. “Felul în care Martha Argerich atinge pianul este la fel de uluitor, iar interpretarea sa la fel de precisă ca întotdeauna”, mai nota prestigiosul cotidian britanic.

Concertul susținut de Martha Argerich alături de Royal Philharmonic Orchestra sub bagheta dirijorului Charles Dutoit va fi transmis și live pe www.festivalenescu.ro, TVR 3 și Radio România Muzical.

Foto: Festivalul Enescu – facebook

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

12
/08
/15

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

12
/08
/15

Numele sopranei Valentina Naforniţa, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăseşte anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru, dans, muzică şi literatură).

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.

07
/08
/15

Câteodată, viața privată a muzicienilor este mai palpitantă decât ficțiunea. Știați că Bach a avut 20 de copii, Mozart avea un umor scatologic, iar Wagner a întreținut relații amoroase scandaloase?

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.

07
/08
/15

Seria concertelor de vară de la Institutul Cultural Român începe luni, 10 august 2015, de la ora 20.00. „De la Edith Piaf la Maria Tănase” se av desfăşura în grădina Institutului Cultural Român, cu Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (baterie).

06
/08
/15

Ediţia a XVl-a a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, (dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte), are în program 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de Casino-ul din Sinaia.

06
/08
/15

Celebra soprană româncă Angela Gheorghiu va fi distinsă cu premiul European Cultural Award 2015. Printre câștigătorii care vor urca anul acesta pe scenă alături de Angela Gheorghiu se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.