„Lemonade”. Coșmarul american ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/lemonade-cosmarul-american-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM „Lemonade”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, este o dramă solidă, dar nu şi inovatoare, despre cum visul american se poate transforma într-un coşmar, prin prisma întâmplărilor unei asistente medicale din România care ajunge în SUA în încercarea de a-şi face un viitor.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 octombrie 2018

Atunci când tânăra protagonistă Mara, jucată excelent de Mălina Manovici, se află în mașina oficialului de la biroul american de imigrări, care o supune unui interogatoriu și apoi unui abuz, peisajul pare să reflecte starea interioară tulburată a femeii.

Mașina impunătoare este oprită la marginea orașului, pe malul unei ape, iar un vânt puternic și rece se simte dincolo de geamurile automobilului, în planul secund al cadrelor cu Mara, o femeie speriată și disperată, care încearcă, pe cât posibil, să își păstreze demnitatea într-o situație dificilă.

Într-o altă secvență, Mara fuge împreună cu băiatul ei, Dragoș (Milan Hurduc), abia adus din România, din calea furiei lui Daniel (Dylan Smith), bărbatul american pe care îl îngrijește și cu care s-a căsătorit recent aparent doar pentru a obține green card-ul (deși spune că are și sentimente de iubire față de el).

Mara și Dragoș sunt filmați din față, alergând, în timp ce în spatele lor se întrevede un cer întunecat, apăsător, amenințător. O mamă și un copil, de mână, singuri într-o țară străină, alienantă.

Prin acest mod subtil de a construi planul secund al multura dintre cadre (într-un alt moment, mama și băiatul se află într-un autobuz, iar pe geamul din spate se preling stropi de ploaie), Ioana Uricaru exprimă vizual ostilitatea pe care o resimte Mara în noua lume în care își pusese toată speranța.

O răceală sugerată, de altfel, și prin cadrele cu clădirile înalte care se văd în fundal și șoselele largi, care par să o intimideze pe Mara în peregrinările ei prin oraș – protagonista, din perspectiva căreia este spusă întreaga poveste, se află într-o permanentă mișcare, ca un animal hăitut.

Această opțiune vizuală, precum și jocul nuanțat și puternic al Mălinei Manovici, care imprimă personajului atât fragilitate cât și demnitate, contrabalasează schematismul scenariului și în special al unor secvențe.

Răbufnirea lui Daniel față de Mara, pe care o acuză, într-o scenă destul de convențională, că a cedat în fața oficialului corupt, pare ușor forțată, cu atât mai mult cu cât până atunci soțul fusese portretizat ca un bărbat înțelegător și bun.

Iar abuzul bărbatului de la biroul de imigrări este, de asemenea, un destul de previzibil artificiu scenaristic, des întâlnit și folosit aici ca declic al vertijului pe care îl intuim în sufletul Marei.

De aici și senzația de déjà vu pe care o transmit astfel de momente.

Cu toate acestea, lupta permanentă a Marei pentru a rămâne și a-și face un rost în America alături de copilul ei, în timp ce se izbește de tot mai multe obstacole, are o puternică încărcătură emoțională, care se acumulează cu fiecare etapă prin care trece protagonista.

Și sunt câteva secvențe autentice, care scapă scriiturii extrem de controlate din scenariu, așa cum este un moment în care poliția verifică locuința săracă în care Mara își lăsase pentru scurt timp copilul singur.

Iar felul în care începe și se încheie filmul – prindem din mers povestea Marei, aflată deja în America, și la final o abandonăm înainte de noi potențiale obstacole – sugerează că ceea ce am văzut nu este decât un scurt moment, desfășurat pe parcursul câtorva zile, dintr-o continuă zbatere.

Întâmplările Marei devin, astfel, universale, simbol al situației imigrantului din întreaga lume, dar în special a femeii.

Și chiar dacă filmul este construit din planuri-secvență cu personaje filmate discutând față în față, ca de pe poziții adverse (aici se poate intui și inluența indirectă a producătorului Cristian Mungiu, care folosește asta în filmele sale), ritmul este unul alert – „Lemonade” este străbătut de sentimentul urgenței pe care îl resimte Mara în cursa de a-și găsi un rost.

În ciuda unor simplificări scenaristice care diminuează impactul emoțional și a unui ușor manierism al dramaturgiei (de pildă, repetitivitatea discuțiilor pe care Mara le are cu o prietenă tot din România), „Lemonade” are meritul de a fi deopotrivă un film de autor (iar Ioana Uricaru dovedește siguranță pe mijloacele sale regizorale) și un film care poate atinge un public mai larg.

„Lemonade” a intrat în cinematografe la 26 octombrie, fiind distribuit de Voodoo Films.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★

12
/10
/14

Sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.

12
/10
/14

A noua ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est, ce a avut loc între 3 şi 12 octombrie, în capitală, a ajuns la final. În cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 11 octombrie, la capătul a nouă zile de filme de animație de calitate, sosite la București din peste 60 de țări, festivalul și-a anunțat câștigătorii.

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

09
/10
/14

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.

09
/10
/14

Revista de Povestiri deschide înscrierile pentru a doua ediție a atelierului de scenaristică „Play”, care se va desfășura la București începând cu 20 octombrie, timp de trei luni, sub îndrumarea scriitoarei Cecilia Ștefănescu și a regizorului Igor Cobileanski.

08
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

06
/10
/14

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educație cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie și noiembrie în șase orașe din țară: Ploiești(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș (4-6 noiembrie), Târgu Mureș (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) și Roman (25-27 noiembrie).

06
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, este un film fără vlagă, ilustrativ și cu personaje slab construite. Povestea teribilă a deținuților din lagărul comunist de muncă silnică ce dă titlul lungmetrajului nu are parte de o redare cinematografică pe măsură.