OAMENII MUZICII Pe 14 octombrie 1990, America pierdea simultan pe cel mai mare compozitor al ei, cel mai celebru dirijor, cel mai influent profesor al vremii sale şi unul dintre cei mai talentaţi pianişti dar şi entertaineri de televiziune ai săi: Leonard Bernstein.
Un articol de Cristina Enescu Aky|30 iulie 2021
Compozitor celebru și dirijor electrizant, cel care a scris partitura celebrului musical West Side Story (1957), activist pentru cauze sociale și politice, scriitor, profesor, timp de mulți ani urmărit de FBI, creator al primului și celui mai faimos program de televiziune american dedicat muzicii clasice. Leonard Bernstein (1918-1990) a fost și rămâne una din figurile uriașe ale muzicii secolului XX, și un entertainer delicios în concertele sau emisiunile sale TV.
P.S. Dacă vă sună cunoscută piesa, poate o știți de fapt din filmul „Anger Management”. Nu, nu-i a lui Adam Sandler…
A fost primul dirijor american ce a cunoscut celebritatea internațională – după un spectacol cu Medeea a lui Cherubini (cu Maria Callas în rolul titular) la Scala din Milano (fiind de asemenea primul dirijor american la acest prestigios teatru). Iar înregistrările sale cu New York Philharmonic sunt de referință și astăzi, iar dirijorii care au studiat cu el dau mărturie despre talentul și personalitatea sa ieșite din comun.
Una dintre cele mai importante moșteniri ale sale este faptul că a revitalizat figura compozitorului-interpret. Haydn, Mozart, Beethoven, Chopin, Liszt fuseseră doar câțiva compozitori-interpreți celebri din istoria muzicii – model întrerupt abia spre finalul secolului 19, când figuri precum Brahms și Wagner creaseră imaginea compozitorului rupt de lume care nu se implică și în crearea efectivă a muzicii.
„Nu vreau să-mi petrec viața ca Toscanini, studiind iar și iar aceleași 50 de lucrări. M-ar plictisi de moarte. Vreau să dirijez, vreau să cânt la pian, vreau să scriu pentru Hollywood, vreau să compun muzică simfonică. Vreau să mă străduiesc permanent să fiu un muzician în sensul deplin al acestui cuvânt minunat. De asemenea vreau să predau și să scriu cărți și poezie. Și cred că le pot face pe toate într-un mod corect”.
Ca dirijor sau compozitor, atitudinea lui față de muzică a fost una de dragoste nețărmurită: „Viața fără muzică e de neconceput. Muzica fără viață e doar academică.(…) În interpretarea muzicii pot face lucruri care, dacă le-aș face pe stradă, m-ar face să ajung la închisoare. Pot să scap de tot felul de tensiuni și ostilități. Până ajung la sfârșitul Simfoniei a 5-a a lui Beethoven, sunt un om nou.” Iar pasiunea lui era contagioasă, nu doar pentru muzicieni ci și pentru public, care l-a iubit ca pe un adevărat erou pentru modul unic în care a popularizat muzica clasică. O întreagă generație de americani a fost atrasă spre marea muzică prin emisiunile sale televizate. Iar concertele sale erau pur și simplu electrizante.
A fost controversat din cap până-n picioare: muzica lui, orientarea sexuală (homosexualitatea nu era chiar o caracteristică dezirabilă a dirijorilor angajați de marile orchestre), viziunile politice, felul său deschis de tip „ce-i în gușă și-n căpușă”, energia sa inepuizabilă. Totuși a fost unul dintre cei mai solicitați dirijori din lume, influențând numeroși dirijori și muzicieni.
Ca exemplu pentru temperamentul său a rămas celebru episodul când a dirijat Concertul pentru pian nr. 1 de Brahms și s-a certat la repetiții cu (de asemenea extrem de celebrul și căposul) pianist Glenn Gould, care voia un tempo mai lent. Înainte de a începe concertul, Bernstein s-a adresat publicului: „Să nu vă speriați. Dl. Gould este aici. La un concert, cine este șeful, solistul sau dirijorul? Răspunsul este, desigur, uneori unul iar alteori celălalt, în funcție de persoanele implicate.” Evident că a fost criticat ulterior, pentru că Gould nici nu prea avusese drept la replică în acea situație…
Bernstein a fost și una dintre primele mari vedete ale muzicii clasice care au cucerit televiziunea. În 1958 el a dirijat primul concert televizat cu The Young People’s Concerts, eveniment care a devenit apoi o serie de emisiuni TV în cadrul căruia el a dirijat nu mai puțin de 53 de concerte. Deși nu a susținut niciodată un concert solo de pian, a fost considerat un pianist remarcabil, care a cântat la pian și a dirijat simultan numeroase concerte.
„Nu mă interesează ca o orchestră să sune ca ea însăși. Vreau să sune ca compozitorul pe care îl interpretează.”
Avea un foarte abil simț teatral atât în compoziții cât și în concertele pe care le dirija. Energia sa fabuloasă, molipsitoare, era capabilă să anime orchestra și publicul deopotrivă. Putea fi liric, bombastic, ironic, de-a dreptul intim în dialogurile sale cu publicul, și nu se temea de excese emoționale sau expresive. La fel de pasionat a fost și ca activist, susținând printre altele cauza drepturilor civile pentru afro-americani.
Celebritatea l-a găsit peste noapte, aproape la propiu: după ce a fost numit pe neașteptate dirijor asistent al New York Philharmonic (a fost cel mai tânăr dirijor din istoria orchestrei), la scurt timp i s-a cerut de azi pe mâine să îl înlocuiască la Carnegie Hall pe dirijorul principal la un concert live, pe postul național de radio, cu program foarte dificil. A fost un succes răsunător, iar a doua zi tânărul dirijor de doar 25 de ani era pe prima pagină a New York Times și pe buzele tuturor.
Sonată pentru clarinet și pian
A fost căsătorit cu actrița braziliană Felicia Cohn Montealegre. Inițial au fost logodiți, apoi s-au despărțit iar ea a început o relație de mai mulți ani cu un actor de la Hollywood, apoi ea și Bernstein s-au regăsit și s-au și căsătorit. Au fost multe zvonuri cum că această căsătorie ar fi fost doar un paravan pentru homosexualitatea sa, într-o vreme în care board-urile orchestrelor erau extrem de conservatoare iar Bernstein avea evident o reputație de apărat. Cert e că cei doi au avut 3 copii împreună și că a fost căldură și iubire în acea relație până la decesul ei, de cancer, în 1978. Cu doi ani înainte, Bernstein a vorbit public despre bisexualitatea sa, și-a părăsit soția și s-a mutat cu iubitul său. După diagnosticul oncologic al Feliciei, însă, a revenit lângă ea și a îngrijit-o până la sfârșit. O prietenă apropiată scria despre el: „Avea nevoie de bărbați din punct de vedere sexual și de femei din punct de vedere emoțional.”
A fost în vizorul FBI-ului timp de peste 20 de ani, în 1949 fiind trecut pe lista neagră drept „comunist”, iar muzica lui a fost interzisă de la TV și din filme. În 1953, când muzicianul a făcut cerere pentru înnoirea pașaportului, a aflat că FBI-ul avea de mulți ani un dosar generos despre toate ieșirile sale publice, iar pentru a i se elibera pașaportul i s-a cerut să își clarifice adeziunile politice într-o declarație oficială (anume să spună că nu e comunist). A fost reabilitat complet, apoi angajat de Warner Bros pentru muzică de film, iar în 1957 a devenit director muzical al New York Philharmonic.
Simfonia nr. 2, The Age of Anxiety (Vremea angoasei)
Louis (și-a schimbat ulterior numele în Leonard) s-a născut pe 25 august 1918 ca fiu al unor imigranți evrei din Rusia. Inițial tatăl a ignorat complet aplecarea spre muzică a fiului, pe care l-a îndrumat spre o carieră în afaceri. Problema a fost că o mătușă a depozitat pentru o vreme un pian în casa familiei Bernstein, iar Leonard nu l-a mai părăsit. În adolescență „a înnebunit” cu muzica, compunea și cânta la o misiune radio și a devenit tot mai verat în improvizații de muzică clasică dar și pop – o manifestare timpurie a eclectismului ce l-a caracterizat (ulterior dublat și de o cultură muzicală solidă). Apoi a studiat la Harvard și și-a consolidat reputația ca un foarte talentat interpret de partituri la prima vedere.
În evoluția sa ulterioară, un rol interesant l-a jucat sinagoga pe care o frecventa de mic. Acolo el a descoperit frumusețea muzicii de orgă și a unui cor mixt – lucruri neobișnuite pentru sinagogile conservatoare ale vremii.
În discursul de acceptare a Grammy-ului pentru întreaga activitate (1985), Bernstein spunea: „Sunt foarte fericit astă seară pentru muzică. Și voi fi și mai fericit și chiar în extaz dacă această seară poate fi un pas spre mariajul final între toate tipurile de muzică, pentru că sunt toate una. Există doar muzică bună și muzică proastă.”
Chichester Psalms
La 19 ani s-a îndrăgostit iremediabil de dirijat dar și de George Gershwin, la care a admirat enorm capacitatea de a transcende granițele culturale și muzicale – caracteristică pe care avea să și-o aproprieze și el. O altă influență majoră a fost Aaron Copland, cel mai influent compozitor al generației sale, care a compus muzici infuzate cu tradiții folclorice și de jazz. Bernstein i-a fost prieten apropiat „decanului compozitorilor americani” și i-a înregistrat toate lucrările simfonice.
A fost și un narator talentat și premiat: a primit un Grammy în 1961 la categoria Cel mai bun documentar (Best Documentary or Spoke Word Recording). A scris și cărți despre muzică și a conferențiat despre poezie la Universitatea Harvard.
West Side Story este cea mai celebră compoziție a sa. Povestea (inspirată din Romeo și Julieta) prezintă rivalitatea dintre două bande din New York-ul anilor 1950 (the Jets și the Sharks). Versiunea cinematografică din 1961 a câștigat 10 premii Oscar. Bernstein a încasat mai mult de pe urma acestei lucrări decât din toate celelalte compoziții ale sale laolaltă.
În 1949 a dirijat premiera americană a capodoperei lui Benjamin Britten, Peter Grimes (despre care puteți citi aici).
În anii 1970 și 1980, Bernstein s-a bucurat de o celebritate internațională de cel mai înalt nivel, dirijând și înregistrând mult dar compunând mai puțin.
Pe 25 decembrie 1989 a dirijat răsunătorul concert cu Simfonia a 9-a a lui Beethoven la Berlin pentru a sărbători căderea Zidului.
Ultimul său mare proiect muzical a avut loc în Japonia, la Sapporo, unde a fost directorul muzical al Pacific Music Festival. Acolo, 123 de tineri muzicieni din toată lumea au studiat alături de maestru. Era tot în Japonia, într-un turneu cu London Symphony Orchestra, când s-a îmbolnăvit grav și a revenit la New York. Murea 3 luni mai târziu, pe 9 octombrie 1990, la doar 5 zile după ce își anunțase retragerea ca dirijor.
*
