Leopardul de aur, inventatorul teoriei documentarului și Omul-Grizzly la Astra Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/leopardul-de-aur-inventatorul-teoriei-documentarului-si-omul-grizzly-la-astra-film-festival/

Cea de-a XXIV-a ediţie Astra Film Festival aduce o serie de premiere, oferă şansa unor întâlniri care se întâmplă o dată în viaţă şi deschide accesul către experienţele inedite pe care le oferă cinematograful imersiv. Peste 360 de evenimente se vor desfăşura în cele 7 zile de festival, din 16 până în 22 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2017

Autori celebri și filme premiate în programul Voci ale documentarului – Astra Film Festival

Voices of Doc / Voci ale documentarului este o secțiune dedicată unor autori al căror nume a devenit sinonim cu originalitatea și creativitatea în cinema. Secțiunea aduce cele mai recente lucrări semnate de trei autori: Wang Bing (China) considerat cel mai proeminent regizor actual, Nikolaus Geyrhalter (Austria), un artist al cinemaului, celebru pentru imaginile fascinante și un ritm care îi este propriu și Amos Gitai (Israel), regizor angajat, adesea incomod și mereu controversat din cauza poziției sale intransigente vizavi de conflictul etern din Orientul Mijlociu.

Filmele din program sunt: Mrs. Fang (de Wang Bing), proaspăt câștigător al Leopardului de Aur la Locarno, un film tulburător și fără menajamente despre transformarea culturală din China de azi, care transpune o civilizație milenară în șablonul societății de consum; Homo Sapiens (Nikolaus Geyrhalter), viziunea extraordinară și terifiantă a unei lumi post-umane, într-o realizare care neliniștește la fel cum ar face-o un thriller SF; și West of the Jordan River (Amos Gitai), o incursiune a regizorului în teritoriile palestiniene ocupate de Israel în încercarea de a găsi în energia oamenilor pe care îi întâlnește rezolvări pe care politica nu e în stare să le găsească.

Cu Bill Nichols despre extaz, carismă, Werner Herzog și Omul-grizzly

Despre Bill Nichols, Encyclopedia of the Documentary Film spune că este ”cel mai marcant savant al lumii în materie de cinema documentar”. Autor al unor cărți care sunt veritabile biblii ale documentarului și cu o experiență vastă de profesor emerit al celor mai mari universități americane, Bill Nichols vine la Sibiu ca membru în juriul internațional și va susține un masterclass în cadrul căruia își va aplica metodele de studiu asupra unui subiect incitant: filmul Grizzly Man (Omul Grizzly) de regizorul german Werner Herzog.

Această întâlnire excepțională va avea loc la Sala Thalia, joi 19 octombrie, de la ora 19.00, după proiecția filmului Grizzly Man, care începe la ora 17.00 în aceeași sală. Regizorul german Werner Herzog are o carieră explozivă, cu peste 70 de filme documentare și de ficțiune la activ și câștigător a mai mult de 50 de premii. Documentarul multipremiat Grizzly Man spune povestea lui Timothy Treadwell, un idealist plin de carismă, care se vedea pe sine însuși ca singurul apărător al urșilor grizzly. Timp de peste 10 ani, Treadwell a filmat și a trăit în mijlocul urșilor grizzly din Alaska într-o totală nesăbuință, până când, în 2003, s-a produs inevitabilul: împreună cu prietena lui, au fost uciși și mâncați de un urs.

Les films de Cannes@Astra Film Sibiu

Astra Film Festival inaugurează o colaborare cu Les films de Cannes à Bucarest, în cadrul căreia sunt prezente în programul festivalului trei dintre documentarele care au impresionat la Festivalul de la Cannes din acest an: Nothingwood (r. Sonia Kronlund), cu un titlu care parafrazează celebrul Hollywood, îl are în prim plan pe Salim Shaheen, actor-regizor-producător din Afganistan, care face pe bandă rulantă filme de categorie Z, fără să se lase descurajat de situația din țară; Venerable W. (Barbet Schroeder) care tratează subiectul de mare actualitate al naționalismului agresiv din Burma/Myanmar, o țară majoritar budistă, adică adeptă a celei mai pașnice religii din lume; 12 jours (r. Raymond Depardon) care pătrunde în lumea fascinant-înfricoșătoare a celor captivi în clinici de psihiatrie și analizează arbitrarul de care depinde uneori soarta unui om.

Accesul la evenimentele AFF 2017

Vă reamintim că biletele pentru ASTRA FILM FESTIVAL 2017 sunt puse în vânzare on-line pe eventbook.ro și în rețeaua națională a librăriilor Humanitas. Începând de vineri, 13 octombrie, acestea vor fi disponibile și la casieriile AFF și la Infopoint Piața Mare, iar de luni, 16 octombrie și la casieria de la Sala Thalia. De marți, 17 octombrie, biletele rămase în vânzare se pot achiziționa de la toate casieriile AFF.

Accesul la proiecțiile FULLDOME și VR este gratuit, dar se face exlusiv pe bază de programare, în limita locurilor disponibile. Rezervarea se poate face doar de cei care au vizionat minimum un film în cadrul AFF 2017 și fac dovada participării prin prezentare biletului la casierie. Accesul este permis doar celor care dețin bilete cu valoare zero, care se pot obține online sau de la casieria de la Infopoint Piața Mare.

Costul unui bilet întreg este de 10 lei, pentru elevi, studenți și seniori prețul este de 7 lei, iar la concertele programate în acest an, biletele sunt disponibile la 15 lei. De asemenea, organizatorii pun la dispoziție pachete Day pass, cu 25 lei și pachete Full pass, 125 lei.

Foto: Astra Film Festival – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.