Les Films de Cannes a Bucarest. Ziua de Aur și filme de Caranfil, Jude & Adrian Sitaru
https://www.ziarulmetropolis.ro/les-films-de-cannes-a-bucarest-ziua-de-aur-si-filme-de-caranfil-jude-adrian-sitaru/

Ziua de Aur, un maraton unic cu filmele care au câştigat trofeele Palme d’Or, Leul de Aur şi Ursul de Aur, precum şi premierele unor filme româneşti de Nae Caranfil, Radu Jude, Adrian Sitaru sau Igor Cobileanski, vor fi prezentate între 14 şi 23 octombrie la Les Films de Cannes a Bucarest.

Un articol de Petre Ivan|7 octombrie 2016

Filmele care și-au adjudecat cele mai importante trei trofee ale anului în marile festivaluri internaționale vor putea fi văzute, în cadrul unui maraton, la Ziua de Aur, pe 15 octombrie, la Cinema Pro.

Maratonul începe la 13,30 cu „The Woman Who Left”, noul film al regizorului Lav Diaz, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, urmat de „Fire at Sea”, regia de Gianfranco Rosi, documentar distins cu Ursul de Aur la Berlin, și de „I Daniel Blake”, film laureat cu Palme d’Or, proiectat în premieră în România.

Potrivit organizatorilor, încasările obține din biletele pentru pelicula „I Daniel Blake” vor fi donate campaniei „Auzul e un dar, nu-l ignora!”, o inițiativă a Televiziunii Române și a Radio România, în parteneriat cu Asociația Audiologilor din România și cu Societatea Română de Otorinolaringologie Pediatrică, prin care maternitățile din România vor fi dotate cu aparatura necesară screening-ului auditiv.

La ediția de anul acesta a Les Films de Cannes a Bucarest, noile producții semnate de Nae Caranfil, Radu Jude, Adrian Sitaru sau Igor Cobileanski vor putea fi vizionate pentru prima dată în Capitală, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipelor.

Comedia lui Nae Caranfil „6,9 pe scara Richter” va rula vineri, 21 octombrie, de la 21,00, în prezența regizorului. Filmul va fi lansat anul viitor în cinematografe.

Cu o lună înaintea premierei oficiale va fi prezentat și „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude, o adaptare liberă după opera lui Max Blecher, recompensată cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno.

Cinefilii au ocazia să vadă primii și „Fixeur”, al lui Adrian Sitaru, proiectat de curând la cel mai mare festival din America de Nord, Toronto IFF, precum și la Tokyo IFF.

În avanpremieră va rula și „Afacerea Est”, regizat de Igor Cobileanski, precum și „Anișoara”, filmul Anei Felicia Scutelnicu (Panihida), care a cucerit recent publicul și presa la Festivalul de la San Sebastian, în competiția New Directors, și la Filmfest Munchen.

Monica Lăzurean-Gorgan își va prezenta în avanpremieră — cu intrare liberă — „Doar o răsuflare”, desemnat Cel mai bun documentar la Festivalul de la Sarajevo în această vară.

Dintre filmele toamnei, spectatorii vor putea urmări „Două lozuri” (r. Paul Negoescu), dar și cele trei producții românești care au fost proiectate la Cannes 2016: „Sieranevada” (r. Cristi Puiu), „Câini” (r. Bogdan Mirică), distins cu Premiul criticii — FIPRESCI în Un Certain Regard, și „Bacalaureat” (r. Cristian Mungiu), câștigătorul Premiului de regie (ex aequo) la Cannes.

Festivalul se va deschide pe 14 octombrie cu comedia „Toni Erdmann”, în prezența regizoarei Maren Ade.

Renumitul cineast francez Olivier Assayas se va întâlni cu publicul la premiera noului său film, „Personal Shopper”, premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, și va susține un masterclass cu intrare liberă la UNATC pe 21 octombrie, de la ora 11,00.

Totodată, criticii de film Pascal Merigeau (Nouvel Observateur) și Michał Oleszczyk (Rogerebert.com), unul dintre cei mai cunoscuți critici polonezi, vor introduce și modera discuții cu invitații festivalului.

La București vor sosi și regizorul francez Alain Guiraudie, cu „Rester Vertical”, considerat filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes, regizorul israelian Eran Kolirin, cu „Beyond the Mountains and Hills”, finlandezul Juho Kuosmanen, al cărui debut, „The Happiest Day in the Life of Olli Maki”, a câștigat Premiul Un Certain Regard și este propunerea Finlandei la Oscar, și Mehmet Can Mertoglu, distins cu Prix Revelation France 4 în Semaine de la Critique pentru „Album”.

Filmele vor putea fi văzute la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a MNAR.

La ediția din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest, pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Foto: Les Films de Cannes a Bucarest, Ziua de Aur – filmedefestival.ro

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.