Les Films de Cannes à Slobozia aduce filmele premiate la Cannes 2019 și invitați speciali
https://www.ziarulmetropolis.ro/les-films-de-cannes-a-slobozia-aduce-filmele-premiate-la-cannes-2019-si-invitati-speciali/

Les Films de Cannes à Slobozia va avea loc între 5 şi 8 noiembrie 2019, la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, cu proiecţii speciale de filme româneşti şi filme premiate din Competiţia Oficială la Festivalul de Film de la Cannes – Premiul pentru regie, Premiul pentru scenariu, Premiul pentru interpretare feminină.

Un articol de Liliana Matei|4 noiembrie 2019

Festivalul debutează cu filmul care a luat Premiul pentru regie la Cannes, 2019 – Le Jeune Ahmed (foto sus), regizat de Luc și Jean-Pierre Dardenne: o poveste despre un tânăr tulburat care este prins între tentațiile vârstei și idealurile religioase de puritate. Cu un palmares demn de invidiat, frații Dardenne sunt considerați maeștrii cinema-ului umanist, iar ultima realizare le reconfirmă acest status. Cei doi realizează „un portret percutant, impregnat de o mare umanitate” (Télérama), oferind o abordare liniștită și empatică în gestionarea unui personaj destul de controversat.

Programul include de asemenea filmul care a primit Premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes anul acesta, Portrait de la jeune fille en feu, în regia lui Céline Sciamma. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Marianne primește sarcina de a realiza portretul unei tinere. Pictura urmează a fi folosită potrivit uzanței vremii, pentru a stabili proiecte matrimoniale. Știind că Héloïse, a refuzat anterior să pozeze, întrucât nu dorește să se căsătorească, Marianne este nevoită să apeleze la anumite subterfugii pentru a realiza portretul în secret. Primul film de epocă al regizoarei Céline Sciamma este „atât de bun încât îți vei dori să-l revezi cu încetinitorul pentru a înțelege exact cum e realizat”, spune Hollywood Reporter.

Miercuri, 6 noiembrie va putea fi vizionat Little Joe, un film remarcabil despre o plantă modificată genetic, cu proprietăți surprinzătoare: îngrijită corespunzător, aceasta își face fericit proprietarul. Jessica Hausner, un nume deja consacrat al cinema-ului austriac, a participat în competiția oficială a festivalului iar lungmetrajul i-a adus actriței Emily Beecham Premiul pentru interpretare feminină și a avut parte de o primire pozitivă din partea criticilor și a publicului, Variety considerându-l „un film artistic deconcertant și hipnotic despre o plantă foarte sinistră”.

Xavier Dolan, copilul teribil al cinema-ului, a revenit pe Croazetă cu o dramă intensă și delicată despre prietenie, iubire și identitate personală, Matthias et Maxime, selectat în Competiția oficială la Cannes. Este o poveste despre doi prieteni din copilărie care se sărută pentru filmările unui scurtmetraj de amatori, dar acest sărut aparent inofensiv îi afectează profund și generează un mix de confuzie și emoție pentru cei doi.

Prezentat în Competiție la Cannes 2019, Il Traditore, de Marco Bellocchio va putea fi văzut la Slobozia în cea de-a 3-a zi a festivalului. La începutul anilor 80, războiul dintre șefii mafiilor siciliene e în toi. Tommaso Buscetta, membru al clanului Cosa Nostra, fuge din țară și se ascunde în Brazilia. Între timp, în Italia, reglările de conturi se țin lanț, iar apropiații lui Buscetta sunt asasinați unul câte unul. Arestat de poliția braziliană, apoi extrădat, Buscetta ia o decizie care va schimba istoria Mafiei: aceea de a-l întâlni pe judecătorul Giovanni Falcone și de a-și trăda jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra.

Jurnalul familiei –escu, de Șerban Georgescu, prezentat la Les Films de Cannes à Bucarest în secțiunea Avanpremierele Toamnei, va fi proiectat la Slobozia, pe 7 noiembrie. Documentarul spune povestea milioanelor de români care au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: aşa cum stau lucrurile și într-o mare familie. O călătorie în spaţiu şi timp, în care familia devine puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar și cele care ne-au dezbinat.

Les Films de Cannes à Slobozia se încheie duminică cu proiecția filmului Maria, Regina României. Realizat de regizorul Alexis Sweet Cahill, filmul redă eforturile pe care regina le-a făcut la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, pentru ca unirea României să fie recunoscută. O poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria, pelicula oferă publicului șansa de a vedea o dramatizare a evenimentelor care aveau să modeleze destinul României. După proiecție, publicul este invitat să participe la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu doamna Maria-Denis Theodoru, co-scenarista filmului, jurnalistă cu peste 30 de ani de activitate la Radio România, dar și o bogată experiență literară, coordonând câteva proiecte editoriale despre Casa Regală a României.

Portrait de la jeune fille en feu

Programul integral al evenimentului este disponibil aici.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.