„Let Them All Talk”. Confesiuni
https://www.ziarulmetropolis.ro/let-them-all-talk-confesiuni/

CRONICĂ DE FILM Lansat recent de HBO (care e şi unul dintre producători), cel mai nou film al regizorului Steven Soderbergh, „Let Them All Talk” (2020), vine într-un moment prost. Ce interes poate să stârnească acum povestea unei scriitoare în criză (Meryl Streep) care porneşte într-o călătorie transoceanică pe un vapor de lux alături de două prietene şi un nepot?

Un articol de Ionuţ Mareş|12 ianuarie 2021

Am urmărit filmul având mereu în minte întrebarea sâcâitoare de mai sus.

Ar putea avea un astfel de film o relevanţă mai mare decât ca un simplu prilej de escapism de-o seară, cu unele pretenţii?

Sigur, a fost realizat înainte de criza mondială determinată de pandemie. Însă actuala situaţie, când industria filmului este puternic bulversată, cu consecinţe greu de anticipat, expune şi mai clar goliciunea tipului de cinema pe care îl reprezintă acest nou titlu al unuia dintre cei mai prolifici şi versaţi regizori americani.

Un fel de cinema care nu poate fi arondat masei de producţii comerciale de serie, dar nici nu e suficient de stimulant pentru a fi inclus în rândul filmelor care scot privitorul din pasivitate (aşa cum însuşi Steven Soderbergh a reuşit cu cele mai bune lungmetraje ale sale, dintr-o carieră întinsă pe mai mult de trei decenii).

Bazat pe un scenariu al scriitoarei Deborah Eisenberg, „Let Them All Talk” mizează în primul rând pe experienţa şi charisma unor actriţe cunoscute ca Meryl Streep, care joacă o prozatoare faimoasă de la care se aşteaptă o nouă carte de succes, şi Dianne Wiest şi Candice Bergen, în rolurile a două prietene din tinereţe ale lui Alice, care le invită să o însoţească în călătoria cu un vapor de lux din SUA spre Marea Britanie, unde urmează să primească un prestigios premiu.

Fiecare dintre ele are motivele sale pentru care a pornit pe acest drum, iar o mare parte din firul narativ constă în dezvăluirea treptată a acestora (şi, evident, în livrarea de informaţii despre trecutul şi relaţia lor).

Iar ideea unei excursii aparent desuete cu un transoceanic (motivată dramaturgic de imposibilitatea protagonistei de a zbura cu avionul) urmăreşte să marcheze un contrast între o lume şi o generaţie aproape dispărute, reprezentate de cele trei femei, şi un nou stil de viaţă, reprezentat de nepotul (de frate) al lui Alice (Lucas Hedges) şi de o agentă din partea editurii (Gemma Chan).

Că diferenţele sunt echilibrate prin mai multe asemănări sau inversări de roluri (se dovedeşte că femeile în vârstă sunt mai dezinvolte sentimental decât tinerii), ţine de obligaţia scenaristică a nuanţării.

Regia sofisticată a lui Steven Soderbergh – unghiuri neaşteptate ale camerei, tuşe comice create prin decupaj, mizanscenă sau jocul actorilor, eleganţa unor mişcări de aparat – dezmorţeşte pe alocuri filmul, însă fără a-l  salva de la irelevanţă.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.