„Leto”. Dragoste, comunism și rock’n’roll ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/leto-dragoste-comunism-si-rocknroll-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreţ de rock consacrat şi îndrăgit, Mike Naumenko, şi soţia sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 aprilie 2019

Este vară, iar sub lumina caldă și blândă a soarelui, pe o plajă pustie, mai mulți tineri în centrul cărora se află Mike și Natalia, vedetele incontestabile ale grupului, fumează, beau, cântă și dansează, într-o atmosferă relaxată, de aparentă libertate.

În scurt timp li se alătură Viktor și colegul său din viitoarea trupă Kino. Este momentul întâlnirii între Mike, cu alura sa de Bob Dylan, și cel pe care îl va sprijini și încuraja să își dezvolte stilul muzical, Viktor, viitoare stea a muzicii rock sovietice underground.

Însă tânărul aspirant, cu trăsături coreene, îi atrage atenția și Nataliei, lucru care nu îi scapă lui Mike. De aici și rivalitatea atât muzicală, cât și în dragoste, niciodată contondentă, care va marca prietenia celor doi.

Ar putea părea o premisă banală, lipsită de inventivitate. Până la un punct, chiar așa e – portretizarea unui triunghi amoros nu este cea mai originală opțiune.

Însă Kirill Serebrennikov și coscenariștii săi, care au pornit în demersul lor de la memoriile Nataliei Naumenko, dar care au ficționalizat foarte mult, evită să ofere un film convențional.

Regizorul rus, care și-a finalizat filmul din arest la domiciliu, unde se afla în urma unor acuzații de fraudă financiară pe care mulți le-au considerat a fi motivate strict politic din cauza spiritului său critic (recent a fost eliberat), nu face un film vădit politic, așa cum a fost precedentul său lungmetraj, „(M)ucenicul” (2016), care avea o structură maniheistă.

„Leto” nu este atât un film direct contestatar, cât portretul relaxat al unor tineri, inspirați din personaje reale cunoscute în special în fostul spațiu sovietic, care își trăiau prin muzică libertatea, fie ea una controlată și limitată, pe un fundal politic ostil.

Serebrennikov surprinde energia, creativitatea și nonconformisul acestor tineri, și o face inclusiv la nivel formal, în special prin cele câteva ruperi de ritm și de stil. Sunt scene când estetica cvasi-naturalistă și convenția realistă sunt aruncate în aer de izbucnirea unor momente excentrice, în care muzica preia controlul, personajele se transformă, iar imaginea este invadată de semne grafice. Sunt trimiteri la videoclipurile și filmele care au contribuit la faima lui Țoi în anii `80.

Filmul are o libertate narativă și formală care reflectă spiritul rebel al personajelor. O lume muzicală underground care se inspira din ce se asculta în Occident, dar care își crease în același timp propria voce.

Dincolo de rebeliune, se simte și o solidaritate puternică, pe care mișcarea aparatului de filmat, care trece de la un personaj la altul în lungi-planuri secvență atent coregrafiate, o exprimă la rândul său.

Mai mult decât de un spirit contestatar, „Leto” este dominat de un puternic sentiment de melancolie, dat imaginea alb-negru și mai ales de muzica pe care o cântă Mike și Viktor și de contrastul dintre dorința lor interioară de libertate, de a-și trăi viața, și ideologia rigidă și apăsătoare a unui regim care îi șicana, dar și tolera.

„Leto” („O vară rock’n’roll”) a ajuns în cinematografe la 12 aprilie, fiind distribuit de Transilvania Film.

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan

24
/02
/15

Neill Blomkamp revine la invitația pe care ne-a făcut-o în filmele sale anterioare, District 9 şi Elysium, aceea de a ne reimagina lumea în care trăim. Blomkamp a combinat acţiunea cu conştiinţa socială, iar această combinaţie a stârnit o reacţie de neuitat, rămânând în memoria spectatorilor.

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".