„Leto”. Dragoste, comunism și rock’n’roll ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/leto-dragoste-comunism-si-rocknroll-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreţ de rock consacrat şi îndrăgit, Mike Naumenko, şi soţia sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 aprilie 2019

Este vară, iar sub lumina caldă și blândă a soarelui, pe o plajă pustie, mai mulți tineri în centrul cărora se află Mike și Natalia, vedetele incontestabile ale grupului, fumează, beau, cântă și dansează, într-o atmosferă relaxată, de aparentă libertate.

În scurt timp li se alătură Viktor și colegul său din viitoarea trupă Kino. Este momentul întâlnirii între Mike, cu alura sa de Bob Dylan, și cel pe care îl va sprijini și încuraja să își dezvolte stilul muzical, Viktor, viitoare stea a muzicii rock sovietice underground.

Însă tânărul aspirant, cu trăsături coreene, îi atrage atenția și Nataliei, lucru care nu îi scapă lui Mike. De aici și rivalitatea atât muzicală, cât și în dragoste, niciodată contondentă, care va marca prietenia celor doi.

Ar putea părea o premisă banală, lipsită de inventivitate. Până la un punct, chiar așa e – portretizarea unui triunghi amoros nu este cea mai originală opțiune.

Însă Kirill Serebrennikov și coscenariștii săi, care au pornit în demersul lor de la memoriile Nataliei Naumenko, dar care au ficționalizat foarte mult, evită să ofere un film convențional.

Regizorul rus, care și-a finalizat filmul din arest la domiciliu, unde se afla în urma unor acuzații de fraudă financiară pe care mulți le-au considerat a fi motivate strict politic din cauza spiritului său critic (recent a fost eliberat), nu face un film vădit politic, așa cum a fost precedentul său lungmetraj, „(M)ucenicul” (2016), care avea o structură maniheistă.

„Leto” nu este atât un film direct contestatar, cât portretul relaxat al unor tineri, inspirați din personaje reale cunoscute în special în fostul spațiu sovietic, care își trăiau prin muzică libertatea, fie ea una controlată și limitată, pe un fundal politic ostil.

Serebrennikov surprinde energia, creativitatea și nonconformisul acestor tineri, și o face inclusiv la nivel formal, în special prin cele câteva ruperi de ritm și de stil. Sunt scene când estetica cvasi-naturalistă și convenția realistă sunt aruncate în aer de izbucnirea unor momente excentrice, în care muzica preia controlul, personajele se transformă, iar imaginea este invadată de semne grafice. Sunt trimiteri la videoclipurile și filmele care au contribuit la faima lui Țoi în anii `80.

Filmul are o libertate narativă și formală care reflectă spiritul rebel al personajelor. O lume muzicală underground care se inspira din ce se asculta în Occident, dar care își crease în același timp propria voce.

Dincolo de rebeliune, se simte și o solidaritate puternică, pe care mișcarea aparatului de filmat, care trece de la un personaj la altul în lungi-planuri secvență atent coregrafiate, o exprimă la rândul său.

Mai mult decât de un spirit contestatar, „Leto” este dominat de un puternic sentiment de melancolie, dat imaginea alb-negru și mai ales de muzica pe care o cântă Mike și Viktor și de contrastul dintre dorința lor interioară de libertate, de a-și trăi viața, și ideologia rigidă și apăsătoare a unui regim care îi șicana, dar și tolera.

„Leto” („O vară rock’n’roll”) a ajuns în cinematografe la 12 aprilie, fiind distribuit de Transilvania Film.

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.