„Leto”. Dragoste, comunism și rock’n’roll ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/leto-dragoste-comunism-si-rocknroll-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreţ de rock consacrat şi îndrăgit, Mike Naumenko, şi soţia sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 Aprilie 2019

Este vară, iar sub lumina caldă și blândă a soarelui, pe o plajă pustie, mai mulți tineri în centrul cărora se află Mike și Natalia, vedetele incontestabile ale grupului, fumează, beau, cântă și dansează, într-o atmosferă relaxată, de aparentă libertate.

În scurt timp li se alătură Viktor și colegul său din viitoarea trupă Kino. Este momentul întâlnirii între Mike, cu alura sa de Bob Dylan, și cel pe care îl va sprijini și încuraja să își dezvolte stilul muzical, Viktor, viitoare stea a muzicii rock sovietice underground.

Însă tânărul aspirant, cu trăsături coreene, îi atrage atenția și Nataliei, lucru care nu îi scapă lui Mike. De aici și rivalitatea atât muzicală, cât și în dragoste, niciodată contondentă, care va marca prietenia celor doi.

Ar putea părea o premisă banală, lipsită de inventivitate. Până la un punct, chiar așa e – portretizarea unui triunghi amoros nu este cea mai originală opțiune.

Însă Kirill Serebrennikov și coscenariștii săi, care au pornit în demersul lor de la memoriile Nataliei Naumenko, dar care au ficționalizat foarte mult, evită să ofere un film convențional.

Regizorul rus, care și-a finalizat filmul din arest la domiciliu, unde se afla în urma unor acuzații de fraudă financiară pe care mulți le-au considerat a fi motivate strict politic din cauza spiritului său critic (recent a fost eliberat), nu face un film vădit politic, așa cum a fost precedentul său lungmetraj, „(M)ucenicul” (2016), care avea o structură maniheistă.

„Leto” nu este atât un film direct contestatar, cât portretul relaxat al unor tineri, inspirați din personaje reale cunoscute în special în fostul spațiu sovietic, care își trăiau prin muzică libertatea, fie ea una controlată și limitată, pe un fundal politic ostil.

Serebrennikov surprinde energia, creativitatea și nonconformisul acestor tineri, și o face inclusiv la nivel formal, în special prin cele câteva ruperi de ritm și de stil. Sunt scene când estetica cvasi-naturalistă și convenția realistă sunt aruncate în aer de izbucnirea unor momente excentrice, în care muzica preia controlul, personajele se transformă, iar imaginea este invadată de semne grafice. Sunt trimiteri la videoclipurile și filmele care au contribuit la faima lui Țoi în anii `80.

Filmul are o libertate narativă și formală care reflectă spiritul rebel al personajelor. O lume muzicală underground care se inspira din ce se asculta în Occident, dar care își crease în același timp propria voce.

Dincolo de rebeliune, se simte și o solidaritate puternică, pe care mișcarea aparatului de filmat, care trece de la un personaj la altul în lungi-planuri secvență atent coregrafiate, o exprimă la rândul său.

Mai mult decât de un spirit contestatar, „Leto” este dominat de un puternic sentiment de melancolie, dat imaginea alb-negru și mai ales de muzica pe care o cântă Mike și Viktor și de contrastul dintre dorința lor interioară de libertate, de a-și trăi viața, și ideologia rigidă și apăsătoare a unui regim care îi șicana, dar și tolera.

„Leto” („O vară rock’n’roll”) a ajuns în cinematografe la 12 aprilie, fiind distribuit de Transilvania Film.

11
/09
/18

Robert Redford, 82 de ani, a fost ovaţionat, aseară, la Toronto, la premiera filmului "The Old Man and the Gun", despre care actorul a spus că este ultimul în care a jucat. Criticii nu exclud ca rolul să îi aducă lui Redford o nominalizare la Oscar.

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

11
/09
/18

 A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival începe joi, 13 septembrie, în mai multe locuri din București. Filme cu și despre George Michael, Whitney Houston, Joy Division, The Clash, The Fall, Radiohead și mulți alți artiși de renume vor fi proiectate în cele 4 zile de festival (13-16 septembrie) la Control Club, Spațiul M60, Apollo 111, precum și în aer liber, în parcarea Plaza România.

10
/09
/18

„Aş prefera ca cinci persoane să-mi cunoască activitatea şi să considere că este bună, decât să mă cunoască cinci milioane de oameni şi să nu le pese de ce fac eu.” - Colin Firth. Actorul britanic, câștigător al unui premiu Oscar pentru rolul din ”The King’s Speech” (2011), împlinește astăzi 58 de ani.

10
/09
/18

Se găsește în cinematografe filmul documentar „Licu, o poveste românească”. Regizat de Ana Dumitrescu, o artistă stabilită în Franța.

10
/09
/18

Festivalul Internațional Astra Film își aniversează cea de-a 25-a ediție în 2018 cu un program de peste 100 de filme de non-ficțiune remarcabile, grupate pe 5 secțiuni competiționale și 14 programe tematice.  Selecția Astra Film 2018 își propune trezirea curiozității și mirării publicului Festivalului, precum și explorarea, împreună cu acesta, a temelor cruciale, subiectelor și evenimentelor care afectează astăzi întreaga lume.

07
/09
/18

CRONICĂ DE FILM În „BlacKkKlansman”, laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, Spike Lee atacă dezinvolt, cu un amestec de umor şi amărăciune, problema rasială din America, pornind de la povestea spectaculoasă a unui tânăr polițist de culoare care s-a infiltrat în Ku Klux Klan la începutul anilor `70.

07
/09
/18

O producţie New Line Cinema, ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire" explorează încă un colţ întunecat al universului ,,The Conjuring", ale cărui filme au doborât recorduri şi au înspăimântat publicul din toată lumea. De vineri, 7 septembrie, locaţii cheie din România vor putea fi descoperite direct pe marile ecrane, în ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire".

07
/09
/18

Întrebat care ar trebui să fie epitaful său, Burt Reynolds a răspuns: "A avut o viaţă dată naibii şi a făcut tot ce-a putut - chiar tot ce-a putut - ca să nu supere pe nimeni". Celebrul actor a murit, joi dimineața, la vârsta de 82 de ani în urma unui atac de cord.  Burt Reynolds se luptase cu probleme de sănătate în ultimii ani.

Page 31 of 244« First...1020...2930313233...405060...Last »