„Leto”. Dragoste, comunism și rock’n’roll ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/leto-dragoste-comunism-si-rocknroll-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreţ de rock consacrat şi îndrăgit, Mike Naumenko, şi soţia sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 Aprilie 2019

Este vară, iar sub lumina caldă și blândă a soarelui, pe o plajă pustie, mai mulți tineri în centrul cărora se află Mike și Natalia, vedetele incontestabile ale grupului, fumează, beau, cântă și dansează, într-o atmosferă relaxată, de aparentă libertate.

În scurt timp li se alătură Viktor și colegul său din viitoarea trupă Kino. Este momentul întâlnirii între Mike, cu alura sa de Bob Dylan, și cel pe care îl va sprijini și încuraja să își dezvolte stilul muzical, Viktor, viitoare stea a muzicii rock sovietice underground.

Însă tânărul aspirant, cu trăsături coreene, îi atrage atenția și Nataliei, lucru care nu îi scapă lui Mike. De aici și rivalitatea atât muzicală, cât și în dragoste, niciodată contondentă, care va marca prietenia celor doi.

Ar putea părea o premisă banală, lipsită de inventivitate. Până la un punct, chiar așa e – portretizarea unui triunghi amoros nu este cea mai originală opțiune.

Însă Kirill Serebrennikov și coscenariștii săi, care au pornit în demersul lor de la memoriile Nataliei Naumenko, dar care au ficționalizat foarte mult, evită să ofere un film convențional.

Regizorul rus, care și-a finalizat filmul din arest la domiciliu, unde se afla în urma unor acuzații de fraudă financiară pe care mulți le-au considerat a fi motivate strict politic din cauza spiritului său critic (recent a fost eliberat), nu face un film vădit politic, așa cum a fost precedentul său lungmetraj, „(M)ucenicul” (2016), care avea o structură maniheistă.

„Leto” nu este atât un film direct contestatar, cât portretul relaxat al unor tineri, inspirați din personaje reale cunoscute în special în fostul spațiu sovietic, care își trăiau prin muzică libertatea, fie ea una controlată și limitată, pe un fundal politic ostil.

Serebrennikov surprinde energia, creativitatea și nonconformisul acestor tineri, și o face inclusiv la nivel formal, în special prin cele câteva ruperi de ritm și de stil. Sunt scene când estetica cvasi-naturalistă și convenția realistă sunt aruncate în aer de izbucnirea unor momente excentrice, în care muzica preia controlul, personajele se transformă, iar imaginea este invadată de semne grafice. Sunt trimiteri la videoclipurile și filmele care au contribuit la faima lui Țoi în anii `80.

Filmul are o libertate narativă și formală care reflectă spiritul rebel al personajelor. O lume muzicală underground care se inspira din ce se asculta în Occident, dar care își crease în același timp propria voce.

Dincolo de rebeliune, se simte și o solidaritate puternică, pe care mișcarea aparatului de filmat, care trece de la un personaj la altul în lungi-planuri secvență atent coregrafiate, o exprimă la rândul său.

Mai mult decât de un spirit contestatar, „Leto” este dominat de un puternic sentiment de melancolie, dat imaginea alb-negru și mai ales de muzica pe care o cântă Mike și Viktor și de contrastul dintre dorința lor interioară de libertate, de a-și trăi viața, și ideologia rigidă și apăsătoare a unui regim care îi șicana, dar și tolera.

„Leto” („O vară rock’n’roll”) a ajuns în cinematografe la 12 aprilie, fiind distribuit de Transilvania Film.

14
/08
/18

Astăzi și mâine (14 si 15 august), de la ora 21.00, clujenii sunt invitați sub umbrela Caravanei Filmelor NexT, la două seri de picnic și scurtmetraje românești sub clar de lună, în Parc Iulius Mall din Cluj-Napoca. Caravana Filmelor NexT revine la Clujcu 2 programe speciale: 100 de ani de scurtmetraje românești și NexT Is Feminist, filme scurte realizate de femei regizor din România.

14
/08
/18

Charlie Chaplin, în 1940, în "Dictatorul" ("The Great Dictator"). Filmul a fost considerat în epocă unul foarte îndrăzneț, prin faptul că ironiza dictatori precum Adolf Hitler și Benito Mussolini, dar și ideologii ca fascismul, nazismul și antisemitismul.

13
/08
/18

Astăzi, Fidel Castro ar fi împlinit vârsta de 92 de ani. Ziaristul american Jon Alpert a regizat unul dintre cele mai puternice documentare despre Cuba – „Cuba and the Cameraman”. Omul a documentat patruzeci și cinci de ani (!) din istoria cubanezilor. De la entuziasmul din anii 1970 până la funeraliile lui Fidel, din 2016, într-o țară ruinată.

13
/08
/18

Vineri, 17 august, la lăsatul serii*, se va redeschide public, după 10 ani de la ultimul eveniment, Grădina de vară ”Farul” din Mangalia. Cu acest prilej, Asociația One World Romania organizează o proiecție specială a documentarului ”Chipuri, locuri”, unul din titlurile nominalizate la Oscar anul acesta.

13
/08
/18

Fiesta del Cine este un maraton de filme scurte românești, care are loc în fiecare vară pe plaja Shut Up, Beach din Mamaia, Constanța. Evenimentul propune oamenilor o altfel de interacțiune cu filmul, sub forma unui beach party, unde timp de o seară, filmul și muzica se împletesc.

12
/08
/18

Cea de-a 24-a ediţie a Sarajevo Film Festival se desfăşoară în perioada 10-17 august 2018. Institutul Cultural Român de la Viena este pentru al patrulea an la rând partener al Sarajevo Film Festival, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

10
/08
/18

Rulează în cinematografe filmul artistic „Copacul vrajbei noastre”, regizat de H.G. Sigurosson. O peliculă islandeză, ciudată, crudă și comică.

09
/08
/18

Lungmetrajul documentar „Dancer”, regizat de Steven Cantor, va deschide, pe 6 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema „Elvire Popesco”, cea de-a de-a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival, în cadrul căruia spectacolul „IRIS” al finlandezei Johanna Nuutinen va fi prezentat în premieră în România.

09
/08
/18

MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR, film dublu premiat la Sarajevo, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost proiectat la ANONIMUL marți, 7 august, în deschiderea Serii Filmului Românesc, în prezența regizorului, a producătorului și a unei părți din echipă.

08
/08
/18

Thrillerul SF „MEG: Confruntare în Adâncuri” aduce o nouă provocare pentru Jason Statham în filmul regizat de Jon Turteltaub, care are premiera în cinematografele din ţară pe 10 august. Turteltaub este autorul unor filme precum: While You Were Sleeping, Phenomenon, Instinct , National Treasure / Comoara națională, The Sorcerer's Apprentice / Ucenicul vrăjitor sau Last Vegas / Burlaci întârziați.

08
/08
/18

Se împlinesc, astăzi, 35 de ani de când Emanoil Petruţ, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, s-a stins din viață. În fotografia de mai jos, realizată în anul 1972, pe platorile de filmare ale peliculei „Ciprian Porumbescu”, Emanoil Petruţ interpretează rolul preotului Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu (jucat în film de Vlad Rădescu).

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

Page 40 of 250« First...102030...3839404142...506070...Last »