„Leto”. Dragoste, comunism și rock’n’roll ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/leto-dragoste-comunism-si-rocknroll-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreţ de rock consacrat şi îndrăgit, Mike Naumenko, şi soţia sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 aprilie 2019

Este vară, iar sub lumina caldă și blândă a soarelui, pe o plajă pustie, mai mulți tineri în centrul cărora se află Mike și Natalia, vedetele incontestabile ale grupului, fumează, beau, cântă și dansează, într-o atmosferă relaxată, de aparentă libertate.

În scurt timp li se alătură Viktor și colegul său din viitoarea trupă Kino. Este momentul întâlnirii între Mike, cu alura sa de Bob Dylan, și cel pe care îl va sprijini și încuraja să își dezvolte stilul muzical, Viktor, viitoare stea a muzicii rock sovietice underground.

Însă tânărul aspirant, cu trăsături coreene, îi atrage atenția și Nataliei, lucru care nu îi scapă lui Mike. De aici și rivalitatea atât muzicală, cât și în dragoste, niciodată contondentă, care va marca prietenia celor doi.

Ar putea părea o premisă banală, lipsită de inventivitate. Până la un punct, chiar așa e – portretizarea unui triunghi amoros nu este cea mai originală opțiune.

Însă Kirill Serebrennikov și coscenariștii săi, care au pornit în demersul lor de la memoriile Nataliei Naumenko, dar care au ficționalizat foarte mult, evită să ofere un film convențional.

Regizorul rus, care și-a finalizat filmul din arest la domiciliu, unde se afla în urma unor acuzații de fraudă financiară pe care mulți le-au considerat a fi motivate strict politic din cauza spiritului său critic (recent a fost eliberat), nu face un film vădit politic, așa cum a fost precedentul său lungmetraj, „(M)ucenicul” (2016), care avea o structură maniheistă.

„Leto” nu este atât un film direct contestatar, cât portretul relaxat al unor tineri, inspirați din personaje reale cunoscute în special în fostul spațiu sovietic, care își trăiau prin muzică libertatea, fie ea una controlată și limitată, pe un fundal politic ostil.

Serebrennikov surprinde energia, creativitatea și nonconformisul acestor tineri, și o face inclusiv la nivel formal, în special prin cele câteva ruperi de ritm și de stil. Sunt scene când estetica cvasi-naturalistă și convenția realistă sunt aruncate în aer de izbucnirea unor momente excentrice, în care muzica preia controlul, personajele se transformă, iar imaginea este invadată de semne grafice. Sunt trimiteri la videoclipurile și filmele care au contribuit la faima lui Țoi în anii `80.

Filmul are o libertate narativă și formală care reflectă spiritul rebel al personajelor. O lume muzicală underground care se inspira din ce se asculta în Occident, dar care își crease în același timp propria voce.

Dincolo de rebeliune, se simte și o solidaritate puternică, pe care mișcarea aparatului de filmat, care trece de la un personaj la altul în lungi-planuri secvență atent coregrafiate, o exprimă la rândul său.

Mai mult decât de un spirit contestatar, „Leto” este dominat de un puternic sentiment de melancolie, dat imaginea alb-negru și mai ales de muzica pe care o cântă Mike și Viktor și de contrastul dintre dorința lor interioară de libertate, de a-și trăi viața, și ideologia rigidă și apăsătoare a unui regim care îi șicana, dar și tolera.

„Leto” („O vară rock’n’roll”) a ajuns în cinematografe la 12 aprilie, fiind distribuit de Transilvania Film.

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

25
/05
/17

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

24
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes: În "The Square", regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).

23
/05
/17

Actorul britanic Roger Moore, celebru pentru rolurile sale din seria James Bond, a murit în Elveția, după o scurtă luptă cu cancerul. Actorul avea 89 de ani. "Cu inima grea, anuntam decesul iubitului nostru tata, Sir Roger Moore, astazi in Elvetia, dupa o scurta dar curajoasa lupta cu cancerul", au scris copiii actorului pe Twitter.

23
/05
/17

CRONICĂ DE FILM Difuzate în România pe HBO, primele două episoade din noua serie „Twin Peaks”, extrem de aşteptată, ne reintroduc în universul coşmaresc-suprarealist, deopotrivă perturbator şi fascinant, al lui David Lynch.

22
/05
/17

Filmikon & Therapy lansează propunerea de terapie prin film: în fiecare marți, din 23 mai până pe 15 septembrie, Filmikon va prezenta la Therapy o selecție de producții cinematografice, autohtone și internaționale, pe terasa bistro-ului.

22
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes, de Mihai Cristea: Despre celebrul sistem de acreditări de pe Croazetă. Şi despre două din filmele din cursa pentru Palme d`Or: "Jupiter’s Moon", al ungurului Kornél Mundruczó, şi "Loveless", al rusului Andrey Zvyagintsev.

19
/05
/17

Regizat de Bogdan George Apetri şi cu Ana Ularu în rolul principal, "Periferic" (2010), unul din cele mai de succes debuturi româneşti ale ultimilor ani, este acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub.

17
/05
/17

Pentru al șaselea an consecutiv, Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă să promoveze profiluri noi de actori în cinematografia română. 10 dintre artiștii care s-au remarcat pe scenele de teatru, dar nu au avut până acum roluri semnificative pe marele ecran, vor fi în lumina reflectoarelor la TIFF, în programul 10 pentru FILM.

16
/05
/17

Una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film din România, Tora Vasilescu,va fi celebrată la cea de-a 16-a ediție a FestivaluluiInternațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 10 iunie, de la Teatrul Național Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență pentru meritele sale artistice deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei românești.

15
/05
/17

„Persona”, „Nostalgia”, „Pe aripile vântului”, „Cei șapte samurai”, „Metropolis”. Sunt doar câteva din filmele clasice pe care, într-o anchetă realizată de Ziarul Metropolis, oameni din lumea cinematografiei (critici, regizori, actori, producători, programatori de cinematografe sau de festivaluri), dar și jurnaliști și scriitori mărturisesc că nu le-au văzut.

15
/05
/17

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie 2017). Documentarul va fi proiectat în afara competiției, în cadrul programului „Zilele filmului românesc”.

13
/05
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Dacia, dragostea mea” (2009) este un documentar care rememorează câteva repere ale istoriei recente a României prin prisma unul simbol al industriei din timpul comunismului, al cărui importanță s-a prelungit până în prezent: celebrul autoturism produs la Mioveni.

13
/05
/17

Aclamatul realizator Guy Ritchie își imprimă stilul dinamic noului film de aventură și acțiune „King Arthur: Legenda Sabiei”, care vine în întâmpinarea fanilor din România de vineri, 12 mai, când  va putea fi vizionat în avanpremieră pe durata întregului weekend, pe marile ecrane din toată ţara.

12
/05
/17

CRONICĂ DE FILM Într-un  top al celor mai atipice filme româneşti recente, „Ultima zi”, noul lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, ar câştiga  premiul pentru cea mai bizară atmosferă. Promovat prin formularea de „thriller comic”, „Ultima zi” este o îndrăzneaţă parabolă apocaliptică minimalistă, în care umorul negru şi absurdul degenerează în tragic.

Page 90 of 259« First...102030...8889909192...100110120...Last »