„Leto”. Dragoste, comunism și rock’n’roll ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/leto-dragoste-comunism-si-rocknroll-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreţ de rock consacrat şi îndrăgit, Mike Naumenko, şi soţia sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 aprilie 2019

Este vară, iar sub lumina caldă și blândă a soarelui, pe o plajă pustie, mai mulți tineri în centrul cărora se află Mike și Natalia, vedetele incontestabile ale grupului, fumează, beau, cântă și dansează, într-o atmosferă relaxată, de aparentă libertate.

În scurt timp li se alătură Viktor și colegul său din viitoarea trupă Kino. Este momentul întâlnirii între Mike, cu alura sa de Bob Dylan, și cel pe care îl va sprijini și încuraja să își dezvolte stilul muzical, Viktor, viitoare stea a muzicii rock sovietice underground.

Însă tânărul aspirant, cu trăsături coreene, îi atrage atenția și Nataliei, lucru care nu îi scapă lui Mike. De aici și rivalitatea atât muzicală, cât și în dragoste, niciodată contondentă, care va marca prietenia celor doi.

Ar putea părea o premisă banală, lipsită de inventivitate. Până la un punct, chiar așa e – portretizarea unui triunghi amoros nu este cea mai originală opțiune.

Însă Kirill Serebrennikov și coscenariștii săi, care au pornit în demersul lor de la memoriile Nataliei Naumenko, dar care au ficționalizat foarte mult, evită să ofere un film convențional.

Regizorul rus, care și-a finalizat filmul din arest la domiciliu, unde se afla în urma unor acuzații de fraudă financiară pe care mulți le-au considerat a fi motivate strict politic din cauza spiritului său critic (recent a fost eliberat), nu face un film vădit politic, așa cum a fost precedentul său lungmetraj, „(M)ucenicul” (2016), care avea o structură maniheistă.

„Leto” nu este atât un film direct contestatar, cât portretul relaxat al unor tineri, inspirați din personaje reale cunoscute în special în fostul spațiu sovietic, care își trăiau prin muzică libertatea, fie ea una controlată și limitată, pe un fundal politic ostil.

Serebrennikov surprinde energia, creativitatea și nonconformisul acestor tineri, și o face inclusiv la nivel formal, în special prin cele câteva ruperi de ritm și de stil. Sunt scene când estetica cvasi-naturalistă și convenția realistă sunt aruncate în aer de izbucnirea unor momente excentrice, în care muzica preia controlul, personajele se transformă, iar imaginea este invadată de semne grafice. Sunt trimiteri la videoclipurile și filmele care au contribuit la faima lui Țoi în anii `80.

Filmul are o libertate narativă și formală care reflectă spiritul rebel al personajelor. O lume muzicală underground care se inspira din ce se asculta în Occident, dar care își crease în același timp propria voce.

Dincolo de rebeliune, se simte și o solidaritate puternică, pe care mișcarea aparatului de filmat, care trece de la un personaj la altul în lungi-planuri secvență atent coregrafiate, o exprimă la rândul său.

Mai mult decât de un spirit contestatar, „Leto” este dominat de un puternic sentiment de melancolie, dat imaginea alb-negru și mai ales de muzica pe care o cântă Mike și Viktor și de contrastul dintre dorința lor interioară de libertate, de a-și trăi viața, și ideologia rigidă și apăsătoare a unui regim care îi șicana, dar și tolera.

„Leto” („O vară rock’n’roll”) a ajuns în cinematografe la 12 aprilie, fiind distribuit de Transilvania Film.

01
/11
/19

CRONICĂ DE FILM La filmele unor regizori veterani ca Jean-Pierre & Luc Dardenne și Ken Loach, încoronați de-a lungul carierei cu câte două trofee Palme d`Or, nu te duci pentru a vedea dacă şi-au schimbat stilul. Le cauţi fiecare nou titlu tocmai pentru stilul realist consacrat, altădată în avangardă.

01
/11
/19

Cea de-a șasea ediție a UrbanEye Film Festival începe miercuri, 6 noiembrie, și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco și ARCUB. Tema principală a festivalului de anul acesta este natura și orașul.

01
/11
/19

Pentru a marca cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919, producătorul executiv John M. Florescu alături de canalul de televiziune History anunță lansarea „Turneului Național Maria – Inima României”, un eveniment itinerant ce va avea loc în mai multe orașe din România, pe parcursul următoarelor 6 luni.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.