Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-cel-mai-in-voga-dramaturg-roman-lovitura-neasteptata/

„Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.

Un articol de Val Vâlcu|7 Octombrie 2014

Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.

Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte”.

Piesa nu pare scrisă „la noi“

Dacă piesele Liei Bugnar au avut succes, până acum, la festivaluri sau la public, după Peretele putem spune că începe să însemne ceva în dramaturgia românească. În primul rând fiindcă piesa nu pare scrisă la noi. Excesul de literatură, vărsată de autorii contemporani în gura actorilor, sună nefiresc și plictisitor, pe scenă. Sunt, de fapt, recitări ale unor romane scrise pentru bibliotecă.

O mare parte a succesului de care se bucură Lia Bugnar este dat de firescul dialogurilor. În piesele ei vorbesc oameni, nu scriitori. Piesele ei sună natural, cred că plac și actorilor, la fel ca publicului.

Acțiune, suspans, o bombă în final

Poate și mai importantă este povestea. Cu acțiune și suspans. Evident, cu supriza din final – rețeta clasică a succesului. De ce nu pot fi transmise lucruri grave, în această formulă care prinde la public? Peretele arată că se poate! Nu are o singură poveste, ci două, despărțite de un… perete. Cupluri și prostituate, dragoste, acțiune, alibiuri, moarte.

Se leagă de apariția unui popă, dezbrăcat de prostituate la pielea goală, ca un candidat la prezidențiale. Pe scenă îl ”urcă” Istvan Teglaș. “Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă”, spune autoarea despre piesă, cu trimite la Čapek.

Teatru, ca un film cu inserturi de musical

Decorul reușește, cu un mic truc, să creeze veridicitatea care lipsea din multe spectacole de teatru. Tavanul taie la jumătate scena, oferind spectatorului imaginea ”cinematografică” a unui apartament oarecare. Se anulează astfel senzația nefirească pe care o are publicul când vede că apartamentul de bloc ”urcă” din podea la lojă, pe toată înălțimea cortinei. Ritmul este, de asemenea, cinematografic. Două ore, fără pauză, așa cum au fost antrenat spectatorii, de către dresorii de la Hollywood.

Muzica, semnată de Vlaicu Golcea, este discretă, menită să pună în valoare textul și actorii, nu să impresioneze prin ea însăși. “Peretele nu e ceea ce se cheamă un “musical”, ci o piesă de teatru cu părţi cântate”, spune Lia Bugnar. În acele părți cântate, actorii au, fiecare, un monolog.

În care spun publicului ceea ce nu pot mărturisi, în realitatea din piesă, partenerilor de viață sau de întâmplări. O formă modernă a aparte-urilor care se joacă de pe vremea lui Molière.

Regia, semnată de autoare, respectă convenția cinematografică de care aminteam, până la autoparodierea mișcărilor ”cu încetinitorul/în reluare”.

Marius Manole cântă și dansează

Ce-ar mai fi de spus? Că o să fie un succes de public, e de la sine înțeles. Doar că acum nu vorbim despre piesele cu buget redus, din teatrul independent, ci de o piesă mare, care ar putea rezista și în străinătate. Referințele culturale locale nu lipsesc, dar nici nu sunt indispensabile.

Să amintim că trebuie văzut Marius Manole, cântând și dansând? Normal. Nici Florin Piersic nu avea voce de canto, dar rupea sala când fredona ceva. Adriana Trandafir și Maria Buză sunt perfecte în rol, Gabriela Popescu dă culoare unui personaj comic irezistibil, iar Letiția Vlădescu are voce pentru un musical-musical.

marius manole

Marius Manole, alături de Gabriela Popescu, într-o scenă din „Peretele“. Fotografii: Maria Ștefănescu

Fiindcă nu a mințit când a promis o piesă mare, grea și importantă, las concluzia Liei Bugnar: “Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”.

Articol publicat și pe site-ul www.dcnews.ro

20
/01
/19

Se joacă la Teatrul Bulandra din București spectacolul „Treapta a nou”a (în adapterea scenică a Ancăi Maria Colțeanu), după un text de Tom Ziegler, cu actrițele Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ștefănescu și Adela Bengescu.

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »