Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-cel-mai-in-voga-dramaturg-roman-lovitura-neasteptata/

„Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.

Un articol de Val Vâlcu|7 octombrie 2014

Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.

Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte”.

Piesa nu pare scrisă „la noi“

Dacă piesele Liei Bugnar au avut succes, până acum, la festivaluri sau la public, după Peretele putem spune că începe să însemne ceva în dramaturgia românească. În primul rând fiindcă piesa nu pare scrisă la noi. Excesul de literatură, vărsată de autorii contemporani în gura actorilor, sună nefiresc și plictisitor, pe scenă. Sunt, de fapt, recitări ale unor romane scrise pentru bibliotecă.

O mare parte a succesului de care se bucură Lia Bugnar este dat de firescul dialogurilor. În piesele ei vorbesc oameni, nu scriitori. Piesele ei sună natural, cred că plac și actorilor, la fel ca publicului.

Acțiune, suspans, o bombă în final

Poate și mai importantă este povestea. Cu acțiune și suspans. Evident, cu supriza din final – rețeta clasică a succesului. De ce nu pot fi transmise lucruri grave, în această formulă care prinde la public? Peretele arată că se poate! Nu are o singură poveste, ci două, despărțite de un… perete. Cupluri și prostituate, dragoste, acțiune, alibiuri, moarte.

Se leagă de apariția unui popă, dezbrăcat de prostituate la pielea goală, ca un candidat la prezidențiale. Pe scenă îl ”urcă” Istvan Teglaș. „Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă”, spune autoarea despre piesă, cu trimite la Čapek.

Teatru, ca un film cu inserturi de musical

Decorul reușește, cu un mic truc, să creeze veridicitatea care lipsea din multe spectacole de teatru. Tavanul taie la jumătate scena, oferind spectatorului imaginea ”cinematografică” a unui apartament oarecare. Se anulează astfel senzația nefirească pe care o are publicul când vede că apartamentul de bloc ”urcă” din podea la lojă, pe toată înălțimea cortinei. Ritmul este, de asemenea, cinematografic. Două ore, fără pauză, așa cum au fost antrenat spectatorii, de către dresorii de la Hollywood.

Muzica, semnată de Vlaicu Golcea, este discretă, menită să pună în valoare textul și actorii, nu să impresioneze prin ea însăși. „Peretele nu e ceea ce se cheamă un „musical”, ci o piesă de teatru cu părţi cântate”, spune Lia Bugnar. În acele părți cântate, actorii au, fiecare, un monolog.

În care spun publicului ceea ce nu pot mărturisi, în realitatea din piesă, partenerilor de viață sau de întâmplări. O formă modernă a aparte-urilor care se joacă de pe vremea lui Molière.

Regia, semnată de autoare, respectă convenția cinematografică de care aminteam, până la autoparodierea mișcărilor ”cu încetinitorul/în reluare”.

Marius Manole cântă și dansează

Ce-ar mai fi de spus? Că o să fie un succes de public, e de la sine înțeles. Doar că acum nu vorbim despre piesele cu buget redus, din teatrul independent, ci de o piesă mare, care ar putea rezista și în străinătate. Referințele culturale locale nu lipsesc, dar nici nu sunt indispensabile.

Să amintim că trebuie văzut Marius Manole, cântând și dansând? Normal. Nici Florin Piersic nu avea voce de canto, dar rupea sala când fredona ceva. Adriana Trandafir și Maria Buză sunt perfecte în rol, Gabriela Popescu dă culoare unui personaj comic irezistibil, iar Letiția Vlădescu are voce pentru un musical-musical.

marius manole

Marius Manole, alături de Gabriela Popescu, într-o scenă din „Peretele“. Fotografii: Maria Ștefănescu

Fiindcă nu a mințit când a promis o piesă mare, grea și importantă, las concluzia Liei Bugnar: „Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”.

Articol publicat și pe site-ul www.dcnews.ro

13
/05
/15

Pe 23 mai 2015, la Bookfest, Editura Herg Benet va lansa volumul “Pălăria albastră şi alte povestiri”, semnat de Andrei Crăciun, poet, prozator şi, mai ales, colaborator al nostru, al ziarului Metropolis, unde semnează de un an şi jumătate cronici de teatru şi de cărţi şi de filme şi interviuri cu personalităţi din cultura noastră românească, aşa cum e ea.

13
/05
/15

Un spectacol de dans contemporan care a epuizat toate ipostazele umanității în fața unei divinități capricioase. Akram Khan Company a prezentat, în premieră pentru publicul din România, Kaash, vineri și sâmbătă seară, pe scena Teatrului Național București, în cadrul celei de a XVI-a ediții a Întâlnirilor JTI.

12
/05
/15

„Fazanul” a avut premiera pe 8 mai la Teatrul Nottara. Comedia bulevardieră, în regia tânărului Alexandru Mâzgăreanu, aduce pe scenă savoarea îndrăzneaţă a umorului burlesc. Timp de două ore, ispitele amoroase şi încurcăturile de situaţie se înlănţuie în ritmul alert al unui dans de samba.

12
/05
/15

Noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, va fi lansat duminică, 24 mai, ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internațional al Cărții Bookfest 2015. „Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)

12
/05
/15

 În luna mai, Merci Charity Boutique (MCB) împreună cu Acuarela Bufet organizează Charity Lunch #4 - un prânz pentru tine sau un cadou special oferit unui prieten, cu o personalitate pe care o admiră.

12
/05
/15

Caravana Docuart poposește vineri, 15 mai, la Timișoara. în cadrul StudentFest. Puteți vedea documentare românești în mansarda Facultății de Arte și Design, din strada Oituz nr 4, vineri de la ora 23 și sâmbătă (de Noaptea Muzeelor), de la aceeași oră. Intrarea e liberă.

12
/05
/15

Regizorul Alexa Visarion montează pentru prima dată un spectacol pe scena Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu: „Noaptea bufonilor“ va fi prezentat în avanpremieră sâmbătă, 16 mai, ora 19:00. În rolurile principale, doi actori de excepție și o întâlnire artistică inedită: Ilie Gheorghe și Marian Râlea.

11
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de teatru și un scenariu scrise de (actorul și dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, se afișează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării și regretul pierderii tinereții.

11
/05
/15

CV-ul unui puști pletos, înalt, cu pălărie de piele și mers a la Steve Jobs, poate fi al unui metalist, biker, rocker sau poate al vreunui elev cu nota scăzută la purtare. Dacă nu e în niciuna dintre aceste situații, cu siguranță e solist vocal în vreo trupă. Dacă nu e nici vocalist, atunci, în mod cert, e ceva în neregulă cu el.

11
/05
/15

Pe 7 mai s-au împlinit 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică a treia (și ultima) parte a eseului despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal.