Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-cel-mai-in-voga-dramaturg-roman-lovitura-neasteptata/

„Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.

Un articol de Val Vâlcu|7 octombrie 2014

Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.

Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte”.

Piesa nu pare scrisă „la noi“

Dacă piesele Liei Bugnar au avut succes, până acum, la festivaluri sau la public, după Peretele putem spune că începe să însemne ceva în dramaturgia românească. În primul rând fiindcă piesa nu pare scrisă la noi. Excesul de literatură, vărsată de autorii contemporani în gura actorilor, sună nefiresc și plictisitor, pe scenă. Sunt, de fapt, recitări ale unor romane scrise pentru bibliotecă.

O mare parte a succesului de care se bucură Lia Bugnar este dat de firescul dialogurilor. În piesele ei vorbesc oameni, nu scriitori. Piesele ei sună natural, cred că plac și actorilor, la fel ca publicului.

Acțiune, suspans, o bombă în final

Poate și mai importantă este povestea. Cu acțiune și suspans. Evident, cu supriza din final – rețeta clasică a succesului. De ce nu pot fi transmise lucruri grave, în această formulă care prinde la public? Peretele arată că se poate! Nu are o singură poveste, ci două, despărțite de un… perete. Cupluri și prostituate, dragoste, acțiune, alibiuri, moarte.

Se leagă de apariția unui popă, dezbrăcat de prostituate la pielea goală, ca un candidat la prezidențiale. Pe scenă îl ”urcă” Istvan Teglaș. „Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă”, spune autoarea despre piesă, cu trimite la Čapek.

Teatru, ca un film cu inserturi de musical

Decorul reușește, cu un mic truc, să creeze veridicitatea care lipsea din multe spectacole de teatru. Tavanul taie la jumătate scena, oferind spectatorului imaginea ”cinematografică” a unui apartament oarecare. Se anulează astfel senzația nefirească pe care o are publicul când vede că apartamentul de bloc ”urcă” din podea la lojă, pe toată înălțimea cortinei. Ritmul este, de asemenea, cinematografic. Două ore, fără pauză, așa cum au fost antrenat spectatorii, de către dresorii de la Hollywood.

Muzica, semnată de Vlaicu Golcea, este discretă, menită să pună în valoare textul și actorii, nu să impresioneze prin ea însăși. „Peretele nu e ceea ce se cheamă un „musical”, ci o piesă de teatru cu părţi cântate”, spune Lia Bugnar. În acele părți cântate, actorii au, fiecare, un monolog.

În care spun publicului ceea ce nu pot mărturisi, în realitatea din piesă, partenerilor de viață sau de întâmplări. O formă modernă a aparte-urilor care se joacă de pe vremea lui Molière.

Regia, semnată de autoare, respectă convenția cinematografică de care aminteam, până la autoparodierea mișcărilor ”cu încetinitorul/în reluare”.

Marius Manole cântă și dansează

Ce-ar mai fi de spus? Că o să fie un succes de public, e de la sine înțeles. Doar că acum nu vorbim despre piesele cu buget redus, din teatrul independent, ci de o piesă mare, care ar putea rezista și în străinătate. Referințele culturale locale nu lipsesc, dar nici nu sunt indispensabile.

Să amintim că trebuie văzut Marius Manole, cântând și dansând? Normal. Nici Florin Piersic nu avea voce de canto, dar rupea sala când fredona ceva. Adriana Trandafir și Maria Buză sunt perfecte în rol, Gabriela Popescu dă culoare unui personaj comic irezistibil, iar Letiția Vlădescu are voce pentru un musical-musical.

marius manole

Marius Manole, alături de Gabriela Popescu, într-o scenă din „Peretele“. Fotografii: Maria Ștefănescu

Fiindcă nu a mințit când a promis o piesă mare, grea și importantă, las concluzia Liei Bugnar: „Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”.

Articol publicat și pe site-ul www.dcnews.ro

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

03
/02
/15

Duminică, 8 februarie 2015, de la ora 20:00, , la Sala Mică a Naționalului bucureştean, iubitorii teatrului pot vedea spectacolul ”Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru.

03
/02
/15

Primul concert din februarie susţinut de Orchestra Naţională Radio, vineri, 6 februarie (19.00), este un prilej de a-l aplauda pe RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”.

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

03
/02
/15

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.“ - Ştefan Iordache. Într-o zi de 3 februarie (1941) se năştea actorul Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Prima săptămână din februarie aduce pe scenă trei spectacole excepționale, în regia lui Silviu Purcărete: „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, pe 3 februarie, „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, pe 4 februarie și „Oidip”, scenariul original și regia Silviu Purcărete, pe 5 februarie.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Joi, 5 februarie, ora 19.00, odată cu premiera spectacolului Parapanghelos (un cabaret după “Cânticelele comice” ale lui Vasile Alecsandri) va avea loc și inaugurarea unui nou design al Sălii Lecoq, transformată acum în CAFÉ-TEATRU MASCA. 

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.