Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-cel-mai-in-voga-dramaturg-roman-lovitura-neasteptata/

„Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.

Un articol de Val Vâlcu|7 octombrie 2014

Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.

Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte”.

Piesa nu pare scrisă „la noi“

Dacă piesele Liei Bugnar au avut succes, până acum, la festivaluri sau la public, după Peretele putem spune că începe să însemne ceva în dramaturgia românească. În primul rând fiindcă piesa nu pare scrisă la noi. Excesul de literatură, vărsată de autorii contemporani în gura actorilor, sună nefiresc și plictisitor, pe scenă. Sunt, de fapt, recitări ale unor romane scrise pentru bibliotecă.

O mare parte a succesului de care se bucură Lia Bugnar este dat de firescul dialogurilor. În piesele ei vorbesc oameni, nu scriitori. Piesele ei sună natural, cred că plac și actorilor, la fel ca publicului.

Acțiune, suspans, o bombă în final

Poate și mai importantă este povestea. Cu acțiune și suspans. Evident, cu supriza din final – rețeta clasică a succesului. De ce nu pot fi transmise lucruri grave, în această formulă care prinde la public? Peretele arată că se poate! Nu are o singură poveste, ci două, despărțite de un… perete. Cupluri și prostituate, dragoste, acțiune, alibiuri, moarte.

Se leagă de apariția unui popă, dezbrăcat de prostituate la pielea goală, ca un candidat la prezidențiale. Pe scenă îl ”urcă” Istvan Teglaș. „Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă”, spune autoarea despre piesă, cu trimite la Čapek.

Teatru, ca un film cu inserturi de musical

Decorul reușește, cu un mic truc, să creeze veridicitatea care lipsea din multe spectacole de teatru. Tavanul taie la jumătate scena, oferind spectatorului imaginea ”cinematografică” a unui apartament oarecare. Se anulează astfel senzația nefirească pe care o are publicul când vede că apartamentul de bloc ”urcă” din podea la lojă, pe toată înălțimea cortinei. Ritmul este, de asemenea, cinematografic. Două ore, fără pauză, așa cum au fost antrenat spectatorii, de către dresorii de la Hollywood.

Muzica, semnată de Vlaicu Golcea, este discretă, menită să pună în valoare textul și actorii, nu să impresioneze prin ea însăși. „Peretele nu e ceea ce se cheamă un „musical”, ci o piesă de teatru cu părţi cântate”, spune Lia Bugnar. În acele părți cântate, actorii au, fiecare, un monolog.

În care spun publicului ceea ce nu pot mărturisi, în realitatea din piesă, partenerilor de viață sau de întâmplări. O formă modernă a aparte-urilor care se joacă de pe vremea lui Molière.

Regia, semnată de autoare, respectă convenția cinematografică de care aminteam, până la autoparodierea mișcărilor ”cu încetinitorul/în reluare”.

Marius Manole cântă și dansează

Ce-ar mai fi de spus? Că o să fie un succes de public, e de la sine înțeles. Doar că acum nu vorbim despre piesele cu buget redus, din teatrul independent, ci de o piesă mare, care ar putea rezista și în străinătate. Referințele culturale locale nu lipsesc, dar nici nu sunt indispensabile.

Să amintim că trebuie văzut Marius Manole, cântând și dansând? Normal. Nici Florin Piersic nu avea voce de canto, dar rupea sala când fredona ceva. Adriana Trandafir și Maria Buză sunt perfecte în rol, Gabriela Popescu dă culoare unui personaj comic irezistibil, iar Letiția Vlădescu are voce pentru un musical-musical.

marius manole

Marius Manole, alături de Gabriela Popescu, într-o scenă din „Peretele“. Fotografii: Maria Ștefănescu

Fiindcă nu a mințit când a promis o piesă mare, grea și importantă, las concluzia Liei Bugnar: „Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”.

Articol publicat și pe site-ul www.dcnews.ro

13
/11
/14

într-o seară de miercuri/ înainte să cadă cortina în lume/la Teatrul Metropolis/din orașul București s-a înfăptuit un miracol.

12
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Interstellar”, cea mai nouă ispravă a lui Christopher Nolan, considerat simbol al auteurism-ului în cetatea Hollywoodului, este ambiţios la nivel formal, dar cu personaje şi destule situaţii neconvingătoare.

12
/11
/14

Regizorul Quentin Tarantino plănuieşte să se retragă din activitate după terminarea peliculei "The Hateful Eight", spunând că turnarea a zece filme şi lăsarea fanilor cu sentimentul de a vrea mai mult "sună corect".

12
/11
/14

Miercuri, 12 noiembrie 2014, începând cu ora 19.30, Pleshoo Contemporary devine a doua gazdă temporară a proiectului lui Dragoș Cristescu, „Glorifying the Body”, a cărui călătorie tripartită proiectată până la sfârșitul anului a început la ArtXpert. Jurnal vizual al căutării formei perfecte în potențialul latent al subiectului, proiectul artistului se constituie în jurul Trupului, în varianta lui cea mai adorată de artă de-a lungul manifestării sale ca voință umană transformatoare: nudul feminin

11
/11
/14

În vara anului 2014 ajung pentru un Festival de Teatru la Timișoara. Plec mai departe către Belgrad, căci, vechi reporter fără frontiere, e prea târziu să mi le pot impune. Supraviețuiesc circulației barbare, ajung în Belgrad, cunosc un bănățean de orgine sârbească rămas aici din vremea războaielor din anii `90.

11
/11
/14

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, și cuprinde șase filme premiate despre Germania divizată și dezbateri cu istorici, sociologi și politologi

11
/11
/14

Festivalul Național de Teatru Independent ediția a II-a s-a încheiat duminică, 9 noiembrie. Timp de o săptămână, pe scenele din capitală s-au jucat peste 50 de producții din București, Sibiu, Iași, Cluj, Craiova și Târgu-Mureș. Juriul festivalului a acordat o serie de distincții spectacolelor reprezentative pentru mișcarea independentă actuală.

11
/11
/14

Teatrul Naţional Bucureşti a fost inaugurat luni, în prezenţa conducerii instituţiei şi a mai multor oameni politici. Fotograful Vlad Eftenie, prezent la evenimentul de inaugurare a clădirii, ne propune o scurtă incursiune prin edificiul recent renovat şi consolidat.

11
/11
/14

Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din Bucureşti, împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, organizează, în perioada 10-16 noiembrie 2014, a opta ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul îşi propune să reflecte spiritul şi diversitatea cinematografiei maghiare actuale.