Lia Bugnar: „Există o căldură în ambele săli ale Teatrului Metropolis”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-exista-o-caldura-in-ambele-sali-ale-teatrului-metropolis/

AU STRĂLUCIT LA METROPOLIS Pe 16 octombrie 2007, la Metropolis avea premiera „Jocul de-a adevărul”, spectacol scris şi regizat de Lia Bugnar, care a devenit rapid un succes de casă. Mai ales că pe scenă au urcat, alături de actriţa Lia Bugnar, tineri actori pe val, precum Marius Manole, Andi Vasluianu sau Dorina Chiriac.

Un articol de Cristina Enescu Aky|21 ianuarie 2022

Nu puține au fost de atunci spectacolele cu casa închisă create de ea. Într-un interviu pe care îl publicăm la aniversarea de 15 ani a teatrului, Lia Bugnar își amintește acele momente unice de la începutul poveștii de pe strada Mihai Eminescu 89.

Cover foto: Lia Bugnar, în distribuția spectacolului „Jocul de-a adevărul” – Teatrul Metropolis, 2007

Cum au fost începuturile tale că actriță și ca dramaturg la Teatrul Metropolis?

Era prima dată când montam într-un teatru de stat. Făcusem câteva spectacole (primite bine de spectatorul de teatru independent) în subsolul de la Green Hours, dar George Ivașcu m-a responsabilizat dintr-o dată. M-a aruncat în ditamai bazinul cu apă și m-a obligat să înot. Aveam buget, aveam decor, nu eram obișnuită să risc banii cuiva (mai ales ai unei instituții publice). Dar încrederea lui m-a făcut și pe mine să mă comport ca și când știu ce fac.

Ce îți amintești din primii ani, începând cu 2007 când ai montat și ai jucat în „Jocul de-a adevărul”?

“Jocul de-a adevărul” nu l-am montat singură, ci împreună cu Dorina Chiriac. Noi făceam o echipa bună de felu’ nostru, ne venea destul de natural și ne cam încumetăm la orice, cu o îndrăzneală bazată cam pe nimic. Da’ ne ieșea. Ce-mi amintesc din acel 2007 este sunetul de bormașini, pentru că teatrul încă se construia, nu era gata. La premieră a fost prima dată când am jucat spectacolul fără gălăgie de șantier, și a fost raiul pe pământ.

Crezi că Teatrul Metropolis a avut un rol semnificativ în lansarea unor tineri actori independenți? Pe cine ai remarcat de-a lungul anilor că a căpătat încredere jucând pe scenă de la Metropolis?

În mod sigur, Metropolis a lansat mulți actori tineri. Numai în spectacolele mele au început o grămadă să joace în mod constant. Exemplul care-mi vine primul în minte este Alexandru Nagy, care nu jucase decât prin spații ciudate, nu lipsite de farmec, dar cel puțin bizare (un apartament în care încăpeau doar 6 spectatori, de exemplu). Marcela Motoc e alt exemplu. Irina Antonie. Anghel Damian. Ilona Brezoianu. Maria Obretin. Și încă destui alții.

În cei 15 ani de Teatru Metropolis, care sunt spectacolele montate de ține sau de alți creatori, de care îți amintești cu cea mai mare plăcere, și de ce?

De ale mele îmi amintesc cu plăcere despre toate, altfel nu le-aș fi montat. N-am nicio obligație, nu-s angajată acolo, tot ce montez, montez cu drag. „Peretele”, „Melcul”, „10 pentru New York”. Acesta din urmă mi-a fost cel mai drag, pentru că acolo chiar erau numai actori tineri (10) dintre care mulți nu prea jucau cine știe ce, deși erau foarte talentați. N-o să încetez să sper că se va relua într-o bună zi, mi se pare un real păcat că nu l-am mai jucat de atâta vreme.

Ce crezi că a găsit interesant publicul în spectacolele tale de aici?

N-am idee. Ceva a găsit, că nu-mi amintesc să fi avut vreodată altceva decât sala plină. Poate faptul că ne adunăm în distribuții doar prieteni, nimeni nu ne e băgat „din oficiu” pe afiș, poate acest fapt dă o anumită bucurie în joc, dar n-aș putea spune exact.

Cum te-au inspirat diferit cele două săli ale teatrului, cu geografia și ambientul lor diferit, respectiv relația dintre scenă și public?

Sala mare (Olga Tudorache) îmi place pentru că nu e mare. E intimă, spectatorul stă comod pe scaun (cele mai comode scaune de teatru din tot orașul) și e foarte bine utilată că lumini, sunet, tot. Îmi place și proporția dintre sală și înălțimea scenei. Sala mică (Olga Tudorache) e ca o cutie de bijuterii. Te obligă la atenție sporită pentru că e amfiteatru și există unghiuri „moarte”, dar eu m-am descurcat întotdeauna fără să las vreun scaun gol în sală. Una peste alta, multe dintre spectacolele mele se pot juca la oricare dintre săli (mai ales cele cu decor puțin), pentru că există un soi de căldură în ambele, căldură care face să nu simți diferențe mari.

Ce ai regăsit la Metropolis din caracteristicile pe care ți le dorești la un teatru cu care colaborezi?

Senzația că merg la cineva acasă, dacă nu chiar la mine acasă de multe ori. Nu știu, simt că ne îndrăgesc cabinierele, doamnele de la bilete, directorul, oamenii de sus de la birouri. E foarte personală relația noastră cu oamenii de acolo.

Cum îți dorești să plece oamenii de la spectacolele tale, ce speri să ia cu ei din ceea ce ai scris și montat tu? Și s-a schimbat asta de-a lungul anilor de când scrii, montezi și joci deopotrivă?

Nu am dorințe de genul ăsta, pentru că știu că fiecare om ia absolut ce-i trăznește lui prin suflet și minte să ia. Același spectator în zile diferite va pleca altfel de la același spectacol. Îmi doresc doar să revină, doar să fie interesat când aude despre un spectacol nou de al meu. Ah, și-mi doresc să plece cu nume de actori pe care până atunci nu-i cunoștea.

Ce îți mai dorești să faci la Teatrul Metropolis?

Teatru. Mereu.

O urare pentru Teatrul Metropolis cu toți oamenii săi (cei din teatru și cei care vin la spectacolele sale), acum, când teatrul împlinește 15 ani de existența?

Să ne vedem sănătoși pe scenă, în culise, în sală!

*

Jocul de-a adevărul

De Lia Bugnar

Regia: Dorina Chiriac, Lia Bugnar

Scenografie: Dragoș Buhagiar

Muzica: Vlaicu Golcea

Distribuția: Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Marius Manole/ Andi Vasluianu, Alexandru Nedelcu

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Face parte din generaţia tânără de actori şi a absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea, Iaşi, la clasa profesorului Sergiu Tudose, în 2003. A debutat ca actor la Teatrul Național din Târgu Mureş. Colaborează permanent cu Teatrul "Tony Bulandra" din Targoviște, Teatrul “L.S. Bulandra” din București și urmează să joace la Teatrul Metropolis din București, în spectacolul “Histerical blindness”, în regia lui Cristi Juncu, spectacol care se află deja în repetiții și care va avea premiera în primăvara lui 2017.

13
/03
/17

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaș din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

08
/03
/17

Ana a teminat recent filmările la primul ei lungmetraj american, „Induced Effect”, în care l-a avut ca partener pe Eric Roberts și a început repetițiile la „Upstart”, un show TV despre realizarea unui Start-Up YouTube Channel. Între filmări, a finalizat un pictorial care celebrează actrițe îndrăgite de publicul român.

07
/03
/17

INTERVIU. Mihai Călin (49 de ani) lucrează de peste două decenii la Naționalul bucureștean. E un actor apreciat (premiat de UNITER acum doi ani pentru rolul Caliban din „Furtuna”). L-am văzut de multe ori în ultimul timp și – comit o indiscreție – a fost singurul actor la care am avut permanent senzația că e din ce în ce mai bun.