Lia Bugnar: „Există o căldură în ambele săli ale Teatrului Metropolis”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-exista-o-caldura-in-ambele-sali-ale-teatrului-metropolis/

AU STRĂLUCIT LA METROPOLIS Pe 16 octombrie 2007, la Metropolis avea premiera „Jocul de-a adevărul”, spectacol scris şi regizat de Lia Bugnar, care a devenit rapid un succes de casă. Mai ales că pe scenă au urcat, alături de actriţa Lia Bugnar, tineri actori pe val, precum Marius Manole, Andi Vasluianu sau Dorina Chiriac.

Un articol de Cristina Enescu Aky|21 ianuarie 2022

Nu puține au fost de atunci spectacolele cu casa închisă create de ea. Într-un interviu pe care îl publicăm la aniversarea de 15 ani a teatrului, Lia Bugnar își amintește acele momente unice de la începutul poveștii de pe strada Mihai Eminescu 89.

Cover foto: Lia Bugnar, în distribuția spectacolului „Jocul de-a adevărul” – Teatrul Metropolis, 2007

Cum au fost începuturile tale că actriță și ca dramaturg la Teatrul Metropolis?

Era prima dată când montam într-un teatru de stat. Făcusem câteva spectacole (primite bine de spectatorul de teatru independent) în subsolul de la Green Hours, dar George Ivașcu m-a responsabilizat dintr-o dată. M-a aruncat în ditamai bazinul cu apă și m-a obligat să înot. Aveam buget, aveam decor, nu eram obișnuită să risc banii cuiva (mai ales ai unei instituții publice). Dar încrederea lui m-a făcut și pe mine să mă comport ca și când știu ce fac.

Ce îți amintești din primii ani, începând cu 2007 când ai montat și ai jucat în „Jocul de-a adevărul”?

“Jocul de-a adevărul” nu l-am montat singură, ci împreună cu Dorina Chiriac. Noi făceam o echipa bună de felu’ nostru, ne venea destul de natural și ne cam încumetăm la orice, cu o îndrăzneală bazată cam pe nimic. Da’ ne ieșea. Ce-mi amintesc din acel 2007 este sunetul de bormașini, pentru că teatrul încă se construia, nu era gata. La premieră a fost prima dată când am jucat spectacolul fără gălăgie de șantier, și a fost raiul pe pământ.

Crezi că Teatrul Metropolis a avut un rol semnificativ în lansarea unor tineri actori independenți? Pe cine ai remarcat de-a lungul anilor că a căpătat încredere jucând pe scenă de la Metropolis?

În mod sigur, Metropolis a lansat mulți actori tineri. Numai în spectacolele mele au început o grămadă să joace în mod constant. Exemplul care-mi vine primul în minte este Alexandru Nagy, care nu jucase decât prin spații ciudate, nu lipsite de farmec, dar cel puțin bizare (un apartament în care încăpeau doar 6 spectatori, de exemplu). Marcela Motoc e alt exemplu. Irina Antonie. Anghel Damian. Ilona Brezoianu. Maria Obretin. Și încă destui alții.

În cei 15 ani de Teatru Metropolis, care sunt spectacolele montate de ține sau de alți creatori, de care îți amintești cu cea mai mare plăcere, și de ce?

De ale mele îmi amintesc cu plăcere despre toate, altfel nu le-aș fi montat. N-am nicio obligație, nu-s angajată acolo, tot ce montez, montez cu drag. „Peretele”, „Melcul”, „10 pentru New York”. Acesta din urmă mi-a fost cel mai drag, pentru că acolo chiar erau numai actori tineri (10) dintre care mulți nu prea jucau cine știe ce, deși erau foarte talentați. N-o să încetez să sper că se va relua într-o bună zi, mi se pare un real păcat că nu l-am mai jucat de atâta vreme.

Ce crezi că a găsit interesant publicul în spectacolele tale de aici?

N-am idee. Ceva a găsit, că nu-mi amintesc să fi avut vreodată altceva decât sala plină. Poate faptul că ne adunăm în distribuții doar prieteni, nimeni nu ne e băgat „din oficiu” pe afiș, poate acest fapt dă o anumită bucurie în joc, dar n-aș putea spune exact.

Cum te-au inspirat diferit cele două săli ale teatrului, cu geografia și ambientul lor diferit, respectiv relația dintre scenă și public?

Sala mare (Olga Tudorache) îmi place pentru că nu e mare. E intimă, spectatorul stă comod pe scaun (cele mai comode scaune de teatru din tot orașul) și e foarte bine utilată că lumini, sunet, tot. Îmi place și proporția dintre sală și înălțimea scenei. Sala mică (Olga Tudorache) e ca o cutie de bijuterii. Te obligă la atenție sporită pentru că e amfiteatru și există unghiuri „moarte”, dar eu m-am descurcat întotdeauna fără să las vreun scaun gol în sală. Una peste alta, multe dintre spectacolele mele se pot juca la oricare dintre săli (mai ales cele cu decor puțin), pentru că există un soi de căldură în ambele, căldură care face să nu simți diferențe mari.

Ce ai regăsit la Metropolis din caracteristicile pe care ți le dorești la un teatru cu care colaborezi?

Senzația că merg la cineva acasă, dacă nu chiar la mine acasă de multe ori. Nu știu, simt că ne îndrăgesc cabinierele, doamnele de la bilete, directorul, oamenii de sus de la birouri. E foarte personală relația noastră cu oamenii de acolo.

Cum îți dorești să plece oamenii de la spectacolele tale, ce speri să ia cu ei din ceea ce ai scris și montat tu? Și s-a schimbat asta de-a lungul anilor de când scrii, montezi și joci deopotrivă?

Nu am dorințe de genul ăsta, pentru că știu că fiecare om ia absolut ce-i trăznește lui prin suflet și minte să ia. Același spectator în zile diferite va pleca altfel de la același spectacol. Îmi doresc doar să revină, doar să fie interesat când aude despre un spectacol nou de al meu. Ah, și-mi doresc să plece cu nume de actori pe care până atunci nu-i cunoștea.

Ce îți mai dorești să faci la Teatrul Metropolis?

Teatru. Mereu.

O urare pentru Teatrul Metropolis cu toți oamenii săi (cei din teatru și cei care vin la spectacolele sale), acum, când teatrul împlinește 15 ani de existența?

Să ne vedem sănătoși pe scenă, în culise, în sală!

*

Jocul de-a adevărul

De Lia Bugnar

Regia: Dorina Chiriac, Lia Bugnar

Scenografie: Dragoș Buhagiar

Muzica: Vlaicu Golcea

Distribuția: Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Marius Manole/ Andi Vasluianu, Alexandru Nedelcu

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!