Lia, omul teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-omul-teatru/

Lia Bugnar, actriţă, regizoare şi scriitoare, împlineşte astăzi 45 de ani. Marcela Moţoc Augessy publică un text-cadou, chiar de ziua ei, în Ziarul Metropolis.

Un articol de Marcela Moţoc Aguessy|4 ianuarie 2014

Lia Bugnar, actriţă, regizoare şi scriitoare, împlineşte astăzi 45 de ani. Marcela Moţoc Aguessy publică un text-cadou, în Ziarul Metropolis.

„Există oameni-cometă care îți marchează existenţa prin treceri fulgerătoare și decisive. Lia e omul-meu-cometă: ea mi-a făcut, la propriu, bagajul atunci când am plecat din țară, cu ea am jucat prima oară în limba franceză – la Marsilia, în cadrul unui festival la care fusese invitată și unde spectacolele trebuiau jucate în franceză; o experienţă intensă căci atunci am învățat fiecare la ea acasă textul pieselor «Oase pentru Otto» și «Aici nu se simte», ne-am întâlnit la Paris și am repetat 5 zile iar apoi am jucat. Și a fost extraordinar!

Citiţi şi: INTERVIU Lia Bugnar: „Teatrul e o minciună foarte adevărată atunci când e spusă bine“

Ultima intersectare s-a petrecut de curând cu «Fata din curcubeu» pe care am transformat-o împreună în «La fille de l’Arc en ciel» – o a doua experienţă francofonă și fulgerătoare. Lia și-a rupt din timp și a repetat cu mine în minuscula sufragerie a unei căsuțe bucureștene, a venit apoi la Paris, m-a îmbarcat în aura luminoasă a cozii ei de cometă și m-a pus pe scenă.

Și iar a fost extraordinar! Lia ar putea fi profesor la facultatea de teatru. Nu am întâlnit pe nimeni nefermecat de felul ei de «a da», de a înţelege și de a face teatru. Cu ea lucrurile par simple; și la repetiții râzi. La repetițiile Liei se râde mult. Și asta e fantastic. Și creator. La cât mai multe piese și la mulți ani fericiți, omul meu cometă! La mulți ani, prietenă dragă!“

Marcela Motoc si Lia Bugnar

Lia Bugnar şi Marcela Moțoc Aguessy, la repetiţii

Marcela Moțoc Aguessy, fostă actriță de succes a Teatrului Bulandra, locuiește la Paris de 12 ani. Întâlnirea cu Lia Bugnar a continuat odată cu piesa de teatru „Fata din curcubeu“, pe care Marcela Moțoc a transformat-o în „La fille de l’arc-en-ciel” la Théâtre de l’Orme din cartierul parizian locuit de Edith Piaf odinioară.

Foto cu Lia Bugnar şi cu Marcela Moţoc Aguessy – Cătălina Flămînzeanu

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

24
/05
/17

Primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel pentru Literatură împlinește, astăzi, 76 de ani! Cântărețul, compozitorul și poetul Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman) a compus de-a lungul carierei sale peste 400 de cântece și a influențat prin creația sa generaţii întregi de muzicieni.

01
/05
/17

"Există o inteligenţă a spectatorului, în general, la care, dacă facem apel, ne vom găsi întotdeauna un public fidel." - Maia Morgenstern. Una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe din România, împlineşte astăzi 55 de ani!

13
/04
/17

„Eu sunt o actriţă nesigură, dar în nesiguranţa asta există o siguranţă, acesta e paradoxul" - Rodica Mandcahe. Una dintre cele mai apreciate şi talentate actriţe ale scenei autohtone împlineşte 74 de ani.

03
/04
/17

"Cinemaul e un teritoriu ideal pentru minciună. E foarte uşor să minţi, e foarte uşor să-i păcăleşti pe „fraierii” care sunt în sala de cinema. Şi foarte mulţi fac asta. Pentru mine ăla nu e cinema şi nu mă interesează." – Cristi Puiu. Renumitul cineast împlinește astăzi 50 de ani! Tot într-o zi de 3 aprilie se nășteau actorii Marlon Brando, Alec Baldwin și Eddie Murphy și se stingea din viață compozitorul Johannes Brahms

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

14
/03
/17

O știm și o îndrăgim din “Saltimbancii (1981) – adaptarea nuvelei lui Cezar Petrescu "Fram, ursul polar" -, din „Iarna Bobocilor” (1977), din „Pruncul, Petrolul şi Ardelenii” (1981), din „Faleze de nisip” (1983) și din multe alte filme. Anul trecut, la două decenii de la retragerea din viața publică, actrița a primit premiul de excelenţă la cea de-a 15-a ediţie a TIFF. Carmen Galin împlinește, astăzi, 71 de ani!

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

15
/02
/17

“Fac multă comedie – în proporţie de 75-80%, dar o fac cumva împotriva firii mele. Eu sunt un tip romantic, melancolic, reflexiv, am exaltări doar pe scenă.” – George Ivașcu. În copilărie a jucat fotbal pe maidan, în cartierul Militari. A stat în poartă şi a apărat până şi-a rupt mâna. Mai târziu, şi-a apărat visurile, jucând nu între blocuri, ci pe marea scenă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi a construit un teatru, Teatrul Metropolis. George Ivașcu, actorul și directorul Teatrului Metropolis, împlinește astăzi 49 de ani.

21
/12
/16

Născută într-o zi de 21 decembrie (1935), la Slobozia-Hodorogea, Orhei, în Basarabia, Stela Popescu a venit pe lume într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

16
/12
/16

„Ştim cu toţii că nu există familie perfectă şi nici soţul perfect sau soţia perfectă. Să nu mai vorbim despre soacra perfectă… Existăm noi, păcătoşii. […] O viaţă de familie sănătoasă cere folosirea frecventă a trei expresii: Te rog, adică pot?, Mulţumesc! şi Îmi pare rău. […] Să nu terminaţi niciodată ziua fără a face pace! Niciodată, niciodată, niciodată!” - Papa Francisc. Născut pe 17 decembrie 1936 la Buenos Aires, într-o familie modestă, Papa Francisc, pe numele său Jorge Mario Bergoglio, împlinește mâine (sâmbătă) 80 de ani.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

24
/10
/16

“Te naști în țara care te naști. (...) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut și așa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlinește astăzi 83 de ani.

20
/10
/16

''Am fost un răsfățat, eu am fost unul dintre actorii care au fost răsfățați. Tot ce am vrut am jucat'' - Ion Dichiseanu. Îndrăgitul actor a împlinit astăzi 83 de ani!

20
/10
/16

"Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar..." - Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

12
/10
/16

„Într-un fel, destui oameni îşi risipesc cea mai mare parte a vieţii, făcând lucruri care nu le plac, la care nu se pricep şi care îi fac nefericiţi. Trist e însă că talente eclatante se irosesc în van, din felurite pricini. Nu contează domeniul, însă sunt dureros impresionat că oameni foarte înzestrați se rătăcesc de marile lor ținte artistice, sportive sau științifice. Puțini dintre ei se redresează în ultima clipă și lasă posterității ceva care să stea oricând mărturie că nu s-au ratat. Toată această categorie de oameni au însă o trăsătură comună: nu cunosc sentimentul invidiei.” - Şerban Tomşa. Autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” şi „Călugărul Negru” împlineşte astăzi 60 de ani.

Pagina 5 din 13« Prima...34567...10...Ultima »