Lia şi Dan Perjovschi, laureaţii premiului „prinţesa Margriet” al Fundaţiei Culturale Europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-si-dan-perjovschi-laureatii-premiului-printesa-margriet-al-fundatiei-culturale-europene/

Artiştii vizuali români Lia şi Dan Perjovschi şi dirijorul german Yoel Gamzou au fost desemnaţi laureaţii celei de-a cincea ediţii a premiului „prinţesa Margriet” al Fundaţiei Culturale Europene. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 19 martie, la Bruxelles, în prezenţa prinţesei Margriet a Olandei. Premiul „prinţesa Margriet” este decernat anual, începând din […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Artiştii vizuali români Lia şi Dan Perjovschi şi dirijorul german Yoel Gamzou au fost desemnaţi laureaţii celei de-a cincea ediţii a premiului „prinţesa Margriet” al Fundaţiei Culturale Europene.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 19 martie, la Bruxelles, în prezenţa prinţesei Margriet a Olandei. Premiul „prinţesa Margriet” este decernat anual, începând din 2008, artiştilor, intelectualilor şi activiştilor culturali europeni a căror muncă demonstrează importanţa culturii în construirea unei Europe democratice şi cuprinzătoare, informează un comunicat .

Premiul se vrea a fi o platformă pentru sprijinul acordat de Fundaţia Culturală Europeană acelor artişti a căror creaţie poate avea o influenţă în cadrul societăţilor europene.

Valoarea premiului este de 25.000 de euro pentru fiecare laureat.

Lia şi Dan Perjovschi sunt artişti vizuali cu o importantă contribuţie la construirea unei scene de artă româneşti şi internaţionale. Cei doi artişti au fost selectaţi de juriu atât pentru rolul activ pe care arta lor l-a jucat în construirea unei comunităţi culturale în România, cât şi pentru relevanţa europeană a acesteia.Lucrând împreună, soţii Perjovschi şi-au transformat studioul într-un spaţiu accesibil în care acţiunile culturale şi educaţia să fie susţinute, cunoştinţele să fie împărtăşite, iar publicul să devină conştient de importanţa istorică şi culturală a rolului artei în societate.

Germanul Yoel Gamzou este director artistic, dirijor al International Mahler Orchestra, capelmaistru şi director muzical adjunct al Staatstheater Kassel. Juriul premiului prinţesa Margriet l-a ales pe Yoel Gamzou pentru excepţionalul său talent şi pentru energia cu care inspiră generaţii de muzicieni şi de spectatori din întreaga Europă. Gamzou provoacă structurile convenţionale ale muzicii clasice, dezvăluindu-i astfel potenţialul democratic.

„Am încercat să am grijă de răniţii de pe câmpul de luptă (românesc). Am construit cum am putut ceea ce am crezut că-i lipseşte. Oferta mea a devenit utilă şi în Occident. Sunt răsplătită de o fundaţie europeană, nu pot decât să mă bucur. Sper ca nonconformiştii să se simtă inspiraţi şi încurajaţi. Sper să nu mă invidieze nimeni – a fost greu”, a declarat Lia Perjovschi.

La rândul său, Dan Perjovschi a spus: „Ca artist, până la 35 de ani, iei burse şi după 50 (dacă rezişti), premii. Banii vin la fix să mai achitam din datoriile pentru casa-atelier-arhivă-centru-de-artă din Sibiu, că de bătăi tandre pe umăr şi de strângeri de mâini ne-am săturat. E bine când primeşti un premiu internaţional. Noi îl primim pentru carierele noastre de artişti, pentru că am rămas cu tot cu ele în România şi pentru activitatea publică grupată sub sigla CAA/CAA (Arhiva de Artă Contemporană, Centrul de Analiză a Artei). În 2010 am fost daţi afară din atelier de UNA (Universitatea de Artă), deşi atelierul nostru din Bucureşti era sediul unde activa CAA/CAA, de care beneficiau studenţii şi tinerii (sau mai maturii) artişti, ziarişti sau profesionişti din varii domenii.

Am stat în curtea UNA 21 de ani şi n-am fost o dată invitaţi să ne prezentăm activitatea (aia pentru care luăm premiu). Cum este aşa ceva posibil? Să fim bine înţeleşi, nu ne interesează să predăm, nu vrem să fim doctori şi, har domnului, avem unde conferenţia pe tot mapamondul. E bine când un premiu internaţional repară miopia naţională. Eu şi Lia nu am câştigat niciun premiu naţional de artă. Toate premiile şi bursele noastre sunt internaţionale. Premiul ECF-Princess Margriet nu face decât să confirme trendul. De aia stăm aici. Un ghimpe în coastă. O piatră în pantof. O revoluţie la cotitură”.

La ediţiile anterioare ale premiului „prinţesa Margriet”, laureaţi au fost teoreticianul Stuart Hall, coregrafii Jérôme Bel şi Pichet Klunchun, dramaturga şi activista Borka Pavićević, regizorul Stefan Kaegi (din Rimini Protokoll), artiştii Kutluğ Ataman şi Šejla Kamerić, regizorul de film John Akomfrah şi curatorul Charles Esche.

Premiul „prinţesa Margriet” a fost decernat pentru prima oară în 2008, de Fundaţia Culturală Europeană, şi poartă numele celei care, timp de peste 24 de ani, a fost preşedinta fundaţiei. Pentru prinţesa Margriet, cultura este întotdeauna un mijloc de evidenţiere a diversităţii europene. Premiul este un parteneriat între Ministerul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei şi Ministerul olandez al Afacerilor Externe.

 

 

Sursa: Mediafax

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.