Libretto Solitudine: elegie pentru singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/libretto-solitudine-elegie-pentru-singuratate/

Se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours spectacolul Libretto Solitudine, realizat de trupa Jamais Vu, coordonată de regizorul Matei Lucaci-Grunberg. Autorul textului: colectiv. Distribuţia: Réka Szász, Ana Șuşca, Mădălina Craiu, Andrei Cătălin, Ştefan Huluba, Kostas Mincu, Sever Andrei. Scenografia: Alexandra Putineanu. Coregrafia: Cristina Danu. Regia: bineînţeles, Matei Lucaci-Grunberg.

Un articol de Andrei Crăciun|17 decembrie 2019

Spectacolul Libretto Solitudine este compus dintr-o serie de 21 de tablouri. Toate sunt despre boala cea mai cumplită a mileniului curent: singurătatea. Acesta este firul roșu care le leagă.

Este un spectacol care se îndreaptă spre cabaret, doar pentru a se întoarce și mai încărcat de umor și de tristețe.

„Libretto Solitudine” provoacă la om râsul, dar nu e râsul acela gol care nu e însoțit de o minimă reflecție. Uneori, râsul acesta este doar o uvertură la lacrimă.

Actorii sunt deja cunoscuți pe scenele teatrului independent din România, iar unii dintre ei sunt și mai bine cunoscuți de publicul Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, ba chiar unii sunt deja vedete și în lumea filului.

Jamais Vu e o trupă curajoasă, care nu se ferește de căutări artistice autentice, un fapt atât de rar încât se cuvine a fi, din când în când, consemnat.

„Libretto Solitudine” e îmbibat de ironie (se râde, pe bună dreptate, de presă, de popime, de cetățenii care sună la linia erotică) și autoironie (se râde și de viața actorilor, din care ridicolul nu lipsește decât în mod excepțional).

„Libretto Solitudine” e o oglindă care ni se așază înaintea și îndărătul ochilor, cu o tanderețe nu lipsită de cruzime, cum se mai întâmplă uneori în viață. Așa cum spun tinerii, acesta este un spectacol adevărat. A se merge să se vadă.



24
/10
/18

TURISM CULTURAL Știam despre războiul de la Sarajevo din documentare, din filme, din presă. Imaginile cu clădiri în flăcări, cu oameni disperați, agățați de ziduri, cu bombe care explodează în plină stradă, cu oameni care suferă atroce, existau undeva în memoria mea de adolescentă, bine și adânc îngropate.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 5 of 13« First...34567...10...Last »