Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes, cea mai bună trupă la Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureştean
https://www.ziarulmetropolis.ro/liceul-teoretic-bilingv-miguel-de-cervantes-cea-mai-buna-trupa-la-festivalul-vocea-teatrului-licean-bucurestean/

S-a încheiat prima ediţie a Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureştean. Premiul pentru cea mai bună trupă a mers anul acesta către echipa Liceului Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 iunie 2022

Au participat 6 licee din Capitală: Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes, Liceul Teoretic Decebal, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, Colegiul Național Gheorghe Lazăr și Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti.

Trofeul a fost înmânat de către Primarul General Nicușor Dan.
Câștigătorii celorlalte secțiuni sunt:

Denisa Predescu (Colegiul Național Mihai Eminescu) – Premiul pentru mișcare scenică;
Trupa Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti – Premiul pentru dicție;
Diana Stan (Liceul Teoretic Decebal) – Premiul de popularitate;
Filip Nicolae (Colegiul Național Gheorghe Lazăr) – Premiul de popularitate;
Mihaela Jipa (Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu) – Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar;
Gabriel Ise (Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu) – Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar;
Arina Costea (Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes) – Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal;
Tudor Gavrilă (Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes) – Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal;
Trupele liceelor Decebal și Gheorghe Lazăr – Premiul juriului.

Premiile constau în legitimații de acces gratuit la spectacolele teatrelor din subordinea municipalității, in posibilitatea de a performa pe scena unui teatru din subordinea Primăriei Municipiului București și în sejururi pe litoralul românesc.

Demarat la inițiativa Primăriei Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism și PROEDUS, proiectul Vocea Teatrului Licean Bucureștean a pus laolaltă trupele elevilor, care au fost ajutate de profesioniști din teatrele MIC, METROPOLIS, EVREIESC DE STAT, BULANDRA și DRAMATURGILOR cu scopul de a iniția elevii pasionați de arta spectacolului în tainele profesiei de actor.



27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.