„Licu, o poveste românească”. Bătrânul și istoria
https://www.ziarulmetropolis.ro/licu-o-poveste-romaneasca-batranul-si-istoria/

CRONICĂ DE FILM Premiat anul trecut la DOK Leipzig şi prezentat recent în premieră în România la Festivalul One World, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, abordează indirect istoria ţării din ultimul secol prin portretul unui bătrân carismatic din Sibiu, care îşi povesteşte viaţa cu dezinvoltură.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 martie 2018

Filmat, regizat și montat de cineasta franco-română Ana Dumitrescu (fostă fotojurnalistă), „Licu, o poveste românească” este un documentar intimist, în alb-negru, cu un singur personaj: Liviu Canţer, zis Licu, un bătrân de peste 90 de ani din Sibiu, fost inginer de uzină electrică, refugiat când era adolescent, împreună cu familia, în România, la începutul anilor `40, din nordul Bucovinei, ocupat în timpul războiului de URSS.

Licu este filmat, cu o cameră mereu fixă și atentă la micile gesturi, uneori în cadre contemplative şi foarte strânse pe chipul său, doar în locuința sa, o casă veche, în care trăiește singur după ce soția i-a murit în urmă cu câțiva ani (un episod a cărui relatare e încărcată de emoție). O astfel de opțiune regizorală creează un spațiu extrem de intim, cald și familiar, între regizoare și protagonist, dar și între spectator și protagonist.

Un spațiu potrivit pentru ca Licu să își depene în fața camerei, ca într-un fel de memorii vorbite, amintirile dintr-o viață lungă, care s-a intersectat și a fost influențată de evenimentele majore prin care a trecut ţara în ultimii aproape o sută de ani: de la România Mare interbelică la România de astăzi, trecând prin Al Doilea Război Mondial, instalarea comunismului, anii `50, ai terorii, perioada Ceaușescu, Revoluția și tranziția.

Montajul a păstrat din relatările lui Licu aproape doar pe cele despre întâmplările aparent semnificative din viața sa, pentru a le pune în legătură, ca într-un joc de oglinzi, cu faptele istoriei mari, pe care protagonistul este îndemnat să le comenteze.

Nu este o abordare extrem de originală și ar putea fi respinsă pentru că oferă o perspectivă unică, necritică, asupra trecutului, dar seninătatea și farmecul bătrânului și simplitatea și lipsa de emfază a dispozitivului regizoral permit o apropiere sinceră și directă de personaj. În fond, este și portretul unui om trecut prin multe, prin intermediul căruia regizoarea, stabilită de mulţi ani în străinătate, pare a descoperi istoria României, din perspectiva cuiva care a trăit-o nemijlocit.

Deși își plasează documentarul într-un singur spațiu restrâns, Ana Dumitrescu nu se rezumă însă la a-l filma doar pe Licu (intervievat, de altfel, în diferite spații din casă, care poartă la rândul său urmele istoriei – de pildă, găurile de pe un perete exterior de la gloanțele trase în timpul Revoluției din 1989).

Aparatul de filmat se oprește deseori asupra obiectelor din locuință – multe dintre ele vechi, dintr-o altă epocă, așa cum este un pendul al cărui sunet celebru punctează coloana sonoră, ca o amintire permanentă a trecerii implacabile a timpului (intervențiile asupra coloanei sonore sunt, de altfel, numeroase, inclusiv prin introducerea unor melodii jucăușe, în ton cu felul de a fi al personajului, dar şi a unor fragmente de emisiuni politice sau mondene de la televizor, o alegere gratuită pentru că este contrast cu ideea de universalitate pe care pare a şi-o dori regizoarea). Atenția acordată obiectelor conferă consistență, materialitate și profunzime universului în care Licu își duce ultima parte a vieții.

Trecutul personal nu iese la suprafață doar prin amintirile povestite de Licu și prin prezența obiectelor. Ana Dumitrescu aduce în fața camerei numeroase fotografii alb-negru (de aici și opțiunea regizoarei de a-și realiza filmul tot în alb-negru). Fotografii surprinse pe pereții casei și, cele mai multe, arătate aparatului de filmat de Licu însuşi. Acest racord vizual cu trecutul, deşi convenţional, este justificat şi face ca filmul să degaje un uşor sentiment de melancolie – un om îşi rememorează viaţa, pentru posteritate, în faţa apropierii iminente a morţii.

„Licu, o poveste românească” va intra în cinematografe la 24 august, fiind distribuit de ROLLERCOASTER PR.

Trecutul personal nu iese la suprafață doar prin amintirile povestite de Licu și prin prezența obiectelor. Ana Dumitrescu aduce în fața camerei numeroase fotografii alb-negru (de aici și opțiunea regizoarei de a-și realiza filmul tot în alb-negru).

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.