„Licu, o poveste românească”, premiera națională la festivalul One World România
https://www.ziarulmetropolis.ro/licu-o-poveste-romaneasca-premiera-nationala-la-festivalul-one-world-romania/

Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, câştigătorul marelui premiu la Festivalul Dok Leipzig 2017, va avea premiera naţională la finalul acestei săptămâni, la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România. Inclus în secţiunea „Trecutul prezent”, filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 23 şi 25 martie.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2018

Vineri, 23 martie, „Licu, o poveste românească” va rula de la ora 20.30, iar duminică, 25 martie, de la ora 18.30, ambele proiecții având loc la Cinemateca Eforie.

Documentarul, scris şi regizat de Ana Dumitrescu şi produs de compania Jules et Films, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat în vârstă de 92 de ani, a supravieţuit unor evenimente istorice majore.

„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. Fiecare secvenţă de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

Filmul va fi lansat în cinematografele românești, pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, şi este distribuit la nivel internaţional de Taskovski Films.

Pelicula, recompensată la sfârșitul anului trecut cu trofeul „Porumbelul de Aur/Golden Dove” la DOK Leipzig, a fost prezentată la cea de-a 14-a ediție a festivalului de la Zagreb, pe 2 martie.

Foto: Licu, o poveste românească – facebook

 

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.