Liminal, un festival pentru“Viața bună”
https://www.ziarulmetropolis.ro/liminal-un-festival-pentruviata-buna/

Liminal, primul festival de artă, ştiinţă şi tehnologie din Bucureşti, va avea loc în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie. Festivalul propune publicului o expoziţie de artă trans-media, o serie de discuţii teoretice şi un hackathon în cadrul căruia participanţii vor dezvolta sisteme şi dispozitive de teraformare pentru a coloniza alte planete.

Un articol de Petre Ivan|19 octombrie 2017

Liminal își propune să angreneze publicul într-o serie de experiențe relevante din perspectiva impactului noilor tehnologii asupra vieții în perioada contemporană.

Tema primei ediții, “Viața bună”, investighează în cadrul a trei mari evenimente, împreună cu un grup internațional de artiști, teoreticieni, filosofi și profesioniști din sfera științifică și tehnologică, modurile în care ne raportăm la viață, în toate aspectele ei, imaginând o serie de posibile scenarii pentru viitor ținând cont de particularitățile specifice revoluției tehnologice actuale.

Expoziția “The Good Life”, ce va fi vernisată pe 31 octombrie la Palatul Cantacuzino, deschide festivalul Liminal propunând o selecție internațională de lucrări ce au la bază un proces complex de cercetare și care se situează la intersecția dintre artă, filosofie contemporană, activism și tehnologie.

Aceasta va fi urmată de Liminal Talks – sesiune de discuții ce va avea loc pe 2 noiembrie, la Point Art Hub, când vom explora felul în care tehnologia ne modelează percepția asupra vieții și implicit modul de raportare și de a acționa în cadrul acesteia. James Williams (directorul Institutului pentru Studiul Internetului de la Universitatea Oxford), Constantin Vică (specialist în filosofia noilor tehnologii), Abby Rose (co-director al organizației Tech For Good Global din Londra), teoreticianul Ștefan Tiron, Maria Guță (director creativ al World Virtual Reality Forum din Elveția) și Rachel Uwa (“School of Machines, Making and Make-Believe” din Berlin) sunt invitații ediției Viața Bună și vor oferi diferite perspective ale impactului tehnologiei asupra culturii contemporane și a stilului nostru de viață.

Tot în cadrul acestui eveniment se va lansa publicația Mindcraft Stories,ce constituie un preambul tipărit al unei platforme online care se implică în cele mai noi dezbateri din aria științelor și tehnologiilor, realizând o radiografiere a inovației și creativității socio-tehnice din toată lumea. Evenimentul se va încheia cu o petrece animată de Orbita Lacustră.

Cel de-al treilea eveniment al festivalului este un hackathon de teraformare ce urmărește un scenariu imaginat de echipa Modulab: ducem mai departe, ca specie, instinctul de explorare și ocupare a unor noi teritorii. Noile condiții de pe planeta Pământ ne împing să dezvoltăm o colonie pe o planetă nelocuibilă. Scopul echipelor ce participă la hackathon este acela de a dezvolta și crea, având la dispoziție componente, unelte și expertiză din partea Modulab, cele mai creative dispozitive sau kit-uri ce pot fi utilizate pentru a modifica condițiile de pe planeta respectivă astfel încât să poată susține viața umană. În seara zilei de 3 noiembrie se va da startul hackathonului ce va dura până la sfârșitul zilei de 5 noiembrie.

Liminal este un proiect realizat de Modulab, o platformă interdisciplinară de explorare a noilor tehnologii în relație cu arta, design-ul, inovația socială, spațiul public, cultura populară și industriile creative. Utilizând tehnologia ca mediu de exprimare, proiectele Modulab explorează dimensiunea poetică a tehnologiei, eliberând-o de necesitatea funcționalității pragmatice fără a o abandona la nivel decorativ.

Mai multe informatii se pot găsi, aici.

*

Artiști expoziție:

Modulab (www.modulab.ro)

Oliviu Lugojan Ghencea (http://datumexplorer.universalassemblyunit.com)

Garnet Hertz (http://www.disobedientelectronics.com/)

Alan Brown – Automated Poetry Machine

Nita Mocanu & Marius Stoica: Network Expressions (http://etho.tk/)

*

Vorbitori conferință:

Constantin Vică – specialist în etica noilor tehnologii

James Williams – director al organizației “The Internet study Institute at Oxford University) – US

Ștefan Tiron (teoretican) – Berlin

Abby Rose (Tech For Good Global) – UK

Maria Guță – artista și Creative Director WVRF – Elveția

Rachel Uwa fondatoare a School of Machines, Making and Make Believe – Berlin

*

Adrese:

Expoziție “The Good Life” – Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei 141

Sesiune de discuții “Mindcraft Stories” – Point Art Hub, Strada General Eremia Grigorescu 10

Terraforming Hackathon  – Modulab, str. Viitorului 153

Foto: – facebook

https://www.facebook.com/liminalfestival/

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.