„Lincoln între vieți“, distins cu Man Booker Prize 2017, lansare la Humanitas de la Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/lincoln-intre-vieti-distins-cu-man-booker-prize-2017-lansare-la-humanitas-de-la-cismigiu/

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 23 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Lincoln între vieţi de George Saunders, încununat cu Man Booker Prize 2017, considerat de presa şi de critica literară americană cel mai bun roman de anul trecut.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2018

Cartea va fi prezentată de Radu Paraschivescu, scriitor, jurnalist și traducătorul romanului, Sever Voinescu, jurnalist, redactor-șef Dilema veche și Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction va fi moderatorul întâlnirii.

Cu un sâmbure de adevăr istoric și sprijinindu-se pe o imaginație luxuriantă, George Saunders construiește o poveste în care fantasticul se îmbină cu veridicul. Lincoln între vieți ne vorbește despre iubire și pierdere, vinovăție și asumare, despre șovăielile omului sub vremi și sub istorie.

Un roman tradus în peste 30 de limbi și bestseller al unora dintre cele mai importante publicații americane ca New York Times, Chicago Tribune, Publishers Weekly, USA Today.

Dacă acțiunea din Ulise se petrece într-o singură zi din 1904, cea din Lincoln între vieți se desfășoară într-o singură noapte din 1862. Și într-un singur loc: cimitirul din Georgetown, unde este adus Willie, fiul de 11 ani al președintelui american Abraham Lincoln.

„O sărbătoare luminoasă de generozitate șI umanism.“ (Colson Whitehead)

America are aproape un an de război civil, cu alaiul lui de drame, nemulțumiri, sacrificii, suferințe și aspirații înecate în sânge. Dar de fapt sunt mai multe Americi în romanul lui Saunders. Cea a recepțiilor sofisticate de la Casa Albă, care sfidează năprasna războiului, cea a relatărilor din presa și literatura vremii și cea din cimitirul din Georgetown, unde în jurul lui Willie Lincoln se învârt personaje de toate felurile: soldați fanfaroni, prostituate arțagoase, reverenzi sfioși, soți priapici, negri cu statut umil și filfizoni ceremonioși.

Într-o rapsodie polifonică fără egal în literatura de azi, ei spun cu toții povestea unei țari al cărei destin se află la răscruce. Și a unui spațiu plasat între vieți, unde revoltații refuză să-și admită sfârșitul și se cred simpli suferinzi în așteptarea vindecării. Lincoln între vieți, primul roman al lui George Saunders, este proba de măiestrie a unui virtuoz care poate mânui o sută de sfori într-o armonie absolută.

„Hipnotizantă, dantescă, o răscolitoare baladă americană.“ (Publishers Weekly)

Personajele din Lincoln între vieți vin de la Casa Albă, de pe câmpul de luptă, din conace opulente și cocioabe povârnite, din bordeluri și biserici, de sub cerul liber sau de sub lacătul închisorii. Ele se adună într-un purgatoriu straniu (Bardo, în mitologia tibetană), unde se dedau și actelor de penitența, dar și ritualurilor scandaloase.

Umanizate de suferința și egale înaintea morții, personajele acestea compun o galerie pitorească și pestrița, în fața căreia tu, cititor, treci de la compasiune la hohote de râs și înapoi.

„George Saunders este unul dintre geniile ficțiunii din secolul XXI.“ (The Guardian)

Despre George Saunders

George Saunders (n.1958, Amarillo,Texas) a absolvit în 1981 Colorado School of Mines, a lucrat ca inginer în Sumatra un an și jumătate, după care s-a întors în Statele Unite, angajându-se pe rând portar, vânzător, reparator de acoperișuri și muncitor într-un aba¬tor.

În 1988 a absolvit masteratul de scriere creativă de la Syracuse University. Între 1989 și 1996 a fost mai întâi scriitor tehnic, apoi inginer geofizician, iar din 1996 predă scriere creativă la Syracuse University.

George Saunders

Saunders a debutat în 1986 cu o povestire, „A Lack of Order in the Floating Object Room“, publicată în Northwest Review. Primul lui volum de proză scurtă, CivilWarLand in Bad Decline: Stories and a Novella (1996), a inspirat, încă de la apariția sa, o întreagă generație de scriitori americani; i-au urmat alte patru: Pastoralia: Stories and a Novella (2000; în curs de apariție la Humanitas Fiction), The Brief and Frightening Reign of Phil (2005), In Persuasion Nation (2006) și Tenth of December (2013). Saunders a mai semnat o carte pentru copii, The Very Persistent Gappers of Frip (2000), și un volum de eseuri, The Brainded Megaphone (2007).

Primul lui roman, Lincoln între vieți (Lincoln in the Bardo, 2017; Humanitas Fiction, 2018), a câștigat Man Booker Prize. Pentru proza sa scurtă, i-au fost decernate numeroase premii: de patru ori National Magazine Award for Fiction (1994, 1996, 2000, 2004), World Fantasy Award for Best Short Story (2005), PEN / Malamud Award for Excellence in the Short Story (2013), The Story Prize (2013), Folio Prize (2014).

În 2006, i-au fost acordate Guggenheim Fellowship și MacArthur Fellowship, iar în 2009 a primit American Academy of Arts and Letters Award in Literature. George Saunders a fost inclus de publicația Time printre cele mai influente 100 de personalități din lume. Publică articole și eseuri în The New Yorker, Harper’s Magazine, Esquire, GQ și The New York Times Magazine.

Foto: Lincoln între vieți, George Saunders – facebook

09
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

09
/10
/13

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

08
/10
/13

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.

08
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Malavita: O familie criminală, noua joacă postmodernă a francezului americanizat Luc Besson, este un film tarantinesc ceva mai puţin sângeros şi cu un umor negru al cărui principal defect este că nu-şi testează propriile limite.