Lindenfeld. O poveste de dragoste – din aprilie, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/lindenfeld-o-poveste-de-dragoste-din-aprilie-in-cinematografe/

Regizorul Radu Gabrea, al cărui film „Lindenfeld” a fost proiectat în avanpremieră, la Institutul Cultural Român din Berlin, spune că pelicula sa este prima care povesteşte „momente total ascunse din istoria României”, precum „deportarea saşilor, nemţilor în Siberia”. În rolurile principale: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru şi Mircea Diaconu.

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2014

Regizorul Radu Gabrea, al cărui film „Lindenfeld” a fost proiectat în avanpremieră, la Institutul Cultural Român din Berlin, spune că pelicula sa este prima care povesteşte „momente total ascunse din istoria României”, precum „deportarea saşilor, nemţilor în Siberia”. În rolurile principale: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru şi Mircea Diaconu.

Filmul lui Radu Gabrea începe cu un reportaj al televiziunii germane despre un sat părăsit din Banat, care îi reaminteşte lui Ulli Winkler (Victor Rebengiuc), emigrat în Germania cu 60 de ani înainte, de satul copilăriei sale, Lindenfeld („Poiana Teilor”), informează  Mediafax.

Diagnosticat cu o boală incurabilă, eroul porneşte pe urmele copilăriei sale. O descoperire neaşteptată pare să-i schimbe viaţa.

Lindenfeld

Lindenfeld spune povestea de dragoste care are loc într-un sat din Munţii Semenic, în timpul deportării şvabilor în Siberia de către regimul comunist

În prezent, în Lindenfeld mai locuieşte o bătrânică, la fel ca şi în filmul realizat de Radu Gabrea, regizorul afirmând că povestea a fost schimbată tocmai din acest motiv.

„Este primul film care povesteşte aceste momente, sunt momente total ascunse în istorie. Adică acest moment când au fost saşii, nemţii şi şvabii căraţi în Siberia şi au stat din 1945 până în ’50, au stat cinci ani şi au murit 15% din ei”, a mai relatat acesta.

„Mă interesează istoria, mă interesa momentul, trebuia să am un acroş emoţional personal cu satul aceasta.

Şi acroşul emoţional este că băiatul a fost de faţă şi a scăpat când fata a plecat, când i-au luat-o de sub nas ruşii şi a dispărut. (…)

Şi şi-a dat seama că ea a scăpat cu viaţă”, a mai spus acesta.

Lindenfeld

Radu Gabrea s-a născut în 1937, la Bucureşti

Filmul său de debut, „Prea mic pentru un război atât de mare”, realizat în 1969, după un scenariu de D. R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno în 1970 şi selecţionat în secţiunea Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes, în acelaşi an.

În 2002, regizorului Radu Gabrea i s-a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, din partea preşedinţiei României, iar în februarie 2011 a primit Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania.

Foto cu Lindenfeld şi Radu Gabrea – cinemagia

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.