„Lion” – înfrângerile și victoriile unui copil din India
https://www.ziarulmetropolis.ro/lion-infrangerile-si-victoriile-unui-copil-din-india/

Câtă culoare şi câtă viaţă avea India lui Eliade şi câtă dezolare are India lui Saroo, acest copil închis între graniţele şinelor de tren.

Un articol de Diana Trăncuţă|3 februarie 2017

Cu ochii mari și mai negri decât cărbunii pe care îi fură în schimbul unei șanse la supraviețuire, Saroo, la cei cinci ani ai lui, e un luptător. Sau a fost, povestea din „Lion” fiind cât se poate de reală, ceea ce face ca transpunerea ei pe marele ecran să devină nu doar emoționantă, ci și extrem de sinceră.

În regia lui Garth Davis, având șase nominalizări la Premiile Oscar, „Lion” e despre căutare și dezrădăcinare, despre un „acasă” căruia dicționarul limbii române îi face o nedreptate definindu-l (doar) ca un loc în care locuiești. Căci în strigătul lui Saroo se aude ecoul acelui acasă pe care îl cunoaştem toți – acolo unde ne întoarcem pentru a fi în deplinătatea ființei noastre, locul pe care-l sanctificăm în amintire și cel ce poartă amprenta jocului şi a mamei.

Saroo nu are o copilărie fericită. Sunt inocența şi forța lui care îi dau altă impresie. Căci zâmbetul când îşi ajută mama să care pietre pare zâmbetul unui copil care nu mai are nevoie de nimic. Zdruncinătoare e secvența în care îşi imploră fratele să-l lase să muncească alături de el, noaptea, pentru că ,,pot să ridic orice”. Şi-apoi se bate cu pumnul în piept, la propriu, ca un Tarzan mic. Saroo poartă pe umerii lui o greutate pe care nici măcar nu o conștientizează cu adevărat – el nu cunoaște decât această viață. De-asta e în stare să râdă. În lumea lui e loc pentru un singur vis – un magazin întreg de jalebis (dulciuri tradiționale indiene).

Sunny Pawar va crește și se va uita zdruncinat la propriu său joc de rol. Va simți altfel magnitudinea poveștii, vârsta lui de-acum limitându-i percepția asupra dimensiunii psihologice, afective, sociale în care se încadrează filmul. În timp ce succesul hollywoodian de moment probabil că-l încântă și-l amețește simultan, revelația sufletească va veni odată cu maturizarea lui și acela va fi un moment spectaculos. Dând viață unui personaj-copil căzut în agonia rătăcirii de tot ce iubește, Sunny Pawar se naște el însuși ca actor, iar de-aici nu mai e cale de întoarcere.

lion1

În a doua parte a filmului, Dev Patel e Saroo ajuns adult. După 25 de ani de la părăsirea brutală al locului său natal, într-o familie de australieni care l-au adoptat din rațiuni ce depășeșc valorile umane obișnuite, Saroo are totul. Primii lui 5 ani de viață sunt dintr-un alt timp, iar în mintea lui sunt reprezentați în imagini vagi, care nu-i spun mare lucru. Însă, eventual, declicul se produce într-un moment proustian, când, întâmplător, se trezește-n față cu o farfurie de jalebis. Iar aici încep căutările lui. Goana după origini îi provoacă sentimente de vinovăție, halucinații legate de fratele care-l învățase să trăiască, îl îndepărtează o vreme de părinții lui adoptivi; totul devine, de fapt, o obsesie care-l duce într-un declin spiritual. Drumul lui spre acasă e crunt. Saroo nu-și amintește nestatornicia zilelor, sărăcia și neputința, ci este chemat înapoi de dealurile Indiei, de privirile unei mame față de care simte că e dator cu răspunsuri.

Lion” se numește așa dintr-un motiv, dezvăluit minunat și surprinzător în final, dar toate sensurile acestui titlu sunt cuprinse oricum în poveste. Saroo ar fi putut să moară într-una din gările prin care-a hoinărit dar, paradoxal, viața lui mizerabilă l-a salvat. Instinctul de supraviețuire și inteligența lui, un copil altfel analfabet și care nu știa nici măcar numele mamei sale, i-au dat curajul să fugă de pericol, dar și curajul să iubească oameni și locuri noi. Până la urmă, chiar putea să ridice orice.

Goana după origini îi provoacă sentimente de vinovăție, halucinații legate de fratele care-l învățase să trăiască, îl îndepărtează o vreme de părinții lui adoptivi; totul devine, de fapt, o obsesie care-l duce într-un declin spiritual. Drumul lui spre acasă e crunt.



09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.

05
/10
/15

12 dintre filmele care s-au întors cu trofee de la Cannes pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Les Films de Cannes à Bucarest. Laureatul cu Palme d’Or și marii câștigători ai premiilor pentru regie, scenariu, interpretare, Camera d’Or sau Un Certain Regard vor aduce la Cinema Studio, Elvire Popesco și Cinema PRO o frântură din agitația și entuziasmul provocate la Cannes.

02
/10
/15

A 10-a ediție Anim'est se deschide oficial astăzi, la Cinema Studio, de la 20.00. Sunteți invitați să vizionați docu-drama Muntele Magic, în regia Ancăi Damian, precedată de un recital extraordinar susținut de Alexander Bălănescu.