Lisa Simone, The Kenny Werner Trio și Trilok Gurtu, la Bucharest Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/lisa-simone-the-kenny-werner-trio-si-trilok-gurtu-la-bucharest-jazz-festival/

ARCUB face primele dezvăluiri cu privire la numele artiştilor care vor urca în această toamnă, între 19 şi 25 septembrie 2016, pe scena celei de-a cincea ediţii Bucharest Jazz Festival din Piaţa George Enescu.

Un articol de Liliana Matei|27 iulie 2016

Cântăreața de soul Lisa Simone, fiica celebrei Nina Simone, trupa unuia dintre cei mai erudiți și viscerali pianiști, The Kenny Werner Trio, și neconvenționalul percuționist indian, Trilok Gurtu, sunt doar câteva din capetele de afis ale festivalului. Cu un nou director artistic, Teodora Enache, și o nouă perioadă de desfășurare, Bucharest Jazz Festival anunță o doză concentrată de jazz, concertele live fiind completate, în fiecare seară, cu expoziții, conferințe, proiecții și numeroase alte evenimente conexe.

După ce, pe scena Bucharest Jazz Festival 2016 din Piața George Enescu, vor urca legende ale jazzului românesc și internațional, artiști aflați la debut și talente nedescoperite, a cincea zi de festival este rezervată artistei care împarte nu doar același nume de familie cu legenda soul-gospel-jazz, Nina Simone, ci și aceeași pasiune pentru muzică. Vineri, 23 septembrie de la ora 9:30 PM, Lisa Simone, fiica Ninei Simone, vine la Bucharest Jazz Festival cu My World, ultimul său album lansat în martie 2016, un soul modern tentat de o tușă de muzicalitate africană, în care piesele spirituale se îmbină cu bucăți de funk-groove.
Jazzul contemporan american este reprezentat la Bucharest Jazz Festival 2016 de trio-ul compozitorului și pianistului nominalizat la premiile Grammy și câștigătorul unei burse Guggenheim, Kenny Werner. Cu 15 ani de concerte și cinci albume influente la activ, muzica trupei The Kenny Werner Trio e recunoscută pentru flexibilitatea basului lui Johannes Weidenmueller, improvizația tobelor lui Ari Hoenig și sufletul și știința pianistului de clasă mondială, Kenny Werner. Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 9:30 PM, Bucharest Jazz Festival 2016 prezintă în Piața George Enescu, concertul The Kenny Werner Trio.

Nota de final a celei de-a cincea ediții Bucharest Jazz Festival o dă unul dintre cei mai inovativi percuționiști, Trilok Gurtu. Acompaniat de Jonathan Ihlenfeld Cuniando la bas, de Tulug Tirpan la pian și de Frederik Koester la trompetă, Trilok Gurtu urcă pe scena din Piața George Enescu, duminică, 25 septembrie, de la ora 9:30PM, pentru un recital live de world music.

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.