Livada de vișini, în regia lui David Doiashvili, în premieră la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/livada-de-visini-in-regia-lui-david-doiashvili-in-premiera-la-tnb/

Spectacolul „Livada de vişini” de A.P. Cehov, în regia georgianului David Doiashvili, va fi prezentat în premieră la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, pe 11 şi 12 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|3 noiembrie 2017

Următoarele reprezentații cu „Livada de vișini” sunt programate pentru zilele de 8 și 9 decembrie.

David Doiashvili

Acest spectacol nu are voie să fie o melodramă, trebuie doar să ne deschidă ochii asupra unor adevăruri: sunt momente în care crezi că ești tânăr, că ai puterea să muți din loc munții, dar îți dai seama că ai îmbătrânit, că nimeni nu mai are nevoie de tine. Atunci înțelegi că ai avut viața în mâini, dar că, fără să simți, ai rămas de partea cealaltă a timpului, în afara vremurilor pe care le trăiești și că nu mai ești de folos nimănui. Să râdem așadar! – David Doiashvili

Pentru rolurile principale alegerea lui Doiashvili s-a oprit la Monica Davidescu și Irina Movilă (jucând alternativ rolul Ranevskaia), pentru Lopahin la Ioan Andrei Ionescu, iar Mihai Constantin este memorabilul Firs, cel uitat de toți cei pe care i-a slujit cu credință o viață întreagă.

Celelalte roluri sunt interpretate de Crina Semciuc, Raluca Aprodu, Gavril Pătru, Rareș Andrici, Vitalie Bichir, Istvan Teglas, Idris Clate, Ana Covalciuc, Silviu Mircescu. Muzica spectacolului este compusă de Nikoloz Rachveli Memanishvili, scenografia este semnată de Tamara Kvesitadze (Georgia) și Gabi Albu, iar coregrafia aparține artistului Florin Fieroiu.

Regizor georgian de prim rang, David Doiashvili, aflat la a doua colaborare cu TNB după „Rege Lear” din stagiunea precedentă, propune o construcție barocă spectaculoasă, un cocktail expansiv de umor, pasiune, muzică, disperare de a trăi și de a nu ști cum, o permanentă nevoie de a schimba și de a nu ști ce, în căutarea unui nou adevăr teatral, de o cruzime poetică, se menționează în comunicat.

Foto: Livada de vișini – Florin Ghioca

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.