”Livada de vişini” s-a mutat pe scena mare a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/livada-de-visini-s-a-mutat-pe-scena-mare-a-tnb/

‘’Livada de vişini’’ revine la Sala Mare a TNB joi, 7 martie, la ora 19 :30.

Un articol de Andrada Văsii|4 martie 2013

Livada de vişini de A.P. Cehov, un spectacol în regia lui Felix Alexa, cu Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, Marius Manole în rolurile principale, se reia, joi 7 martie, de la ora 19.30, într-o ambianţă nouă, cea a Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Conceput iniţial pentru scena Sălii Amfiteatru, unde a avut premiera în 2010 şi unde s-a jucat cu săli arhipline, acest spectacol definit de critică drept „un apogeu al virtuozităţii regizorale” a lui Felix Alexa, va putea fi de acum văzut de un număr sporit de spectatori, la Sala Mare a TNB.

Vă invităm să vizionaţi un spectacol rafinat şi modern, într-o scenografie spectaculoasă, semnată de Diana Ruxandra Ion, cu o muzică inconfundabilă, compusă de Alexander Bălănescu, şi să redescoperiţi o cunoscută capodoperă cehoviană despre o lume aflată la crepuscul, căreia o alta îi va lua locul.

Alături de protagoniştii rolurilor principale, îi veţi vedea pe scenă pe: Ioana Anastasia Anton, Irina Movilă, Andrei Finţi, Ana Ciontea, Conrad Mihai Mericoffer (premiul de debut al UNITER în 2011), Ileana Olteanu, Marius Rizea, Mihai Calotă şi Răzvan Oprea.

La fel de surprinzătoare, de la o generaţie la alta, « Livada de vişini », din nou la TNB !

 

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

15
/05
/23

Cea de-a treia săptămână a lunii mai aduce la Opera Națională București patru titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal – „La Traviata" de Giuseppe Verdi, „La Bohème" de Giacomo Puccini, „Giselle" de Adolphe Charles Adam și „Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti, dar și evenimentul „Scena Gândirii" – conferințele Operei Naționale București, al cărui invitat va fi criticul literar Nicolae Manolescu.

15
/05
/23

Teatrul Ion Creangă anunță începerea campaniei de educație ecologică „Lumea o salvăm doar când reciclăm” realizată în parteneriat cu Green Group, în perioada mai - decembrie a.c. Campania își propune să încurajeze acțiunile de reciclare și să contribuie la creșterea nivelului de reciclare la scară națională, prin intermediul unor activări de responsabilizare asupra mediului, dar și printr-un spectacol de teatru.

15
/05
/23

Teatrul Național din Timișoara continuă ”Anotimpurile FEST-FDR” cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național prezintă spectacolul THE INFERNAL COMEDY / COMEDIE INFERNALĂ, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american JOHN MALKOVICH.

14
/05
/23

Înotul sincron într-o lume care-și trăiește agonia pe ritmuri stranii, imagini care combină poezia cu absurdul, o nonpoveste despre omul aflat pe drumul spre dezintegrare...

12
/05
/23

Colegi, prieteni pe scenă și în viață, actori legendari ai teatrului românesc – Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Emilia Dobrin, Mircea Diaconu și Dana Dogaru – au împărtășit aseară, pe scena Teatrului Nottara, amintiri, povești de la repetiții și din culise despre inegalabilul George Constantin, de la a cărui naștere s-au împlinit, pe 3 mai, 90 de ani.

11
/05
/23

Ediția a XXIX-a a Festivalului Bacău Fest Monodrame s-a încheiat miercuri și a reunit câteva mii de spectatori, în cele șase zile de spectacole, conferințe, lecturi și dezbateri.

11
/05
/23

La Sibiu a avut loc cea de-a doua conferință de presă prilejuită de Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), la cea de-a treizecea ediție. Evenimentul a fost susținut de Constantin Chiriac, Președintele FITS și directorul general al TNRS. Acesta a anunțat principalele sezoane din cadrul #FITS30 și a prezentat principalii parteneri.

11
/05
/23

Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera piesei Casa curată de Sarah Ruhl, un spectacol de Felix Alexa în care actorii Irina Movilă, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Sandra Ducuţă, Lamia Beligan întruchipează personajele cunoscutei autoare americane. Scenografia este semnată de Ştefan Caragiu.

11
/05
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu reia seria atelierelor de vorbire în public și de gestionare a emoțiilor. Aceste module dedicate în mod special adolescenților din anii terminali sunt coordonate de pedagogul teatral Ana Mujat.