LIVE, la TNRS – Virtualul nu este un substitut al realității, este o nouă formă de a o înțelege
https://www.ziarulmetropolis.ro/live-la-tnrs-virtualul-nu-este-un-substitut-al-realitatii-este-o-noua-forma-de-a-o-intelege/

„LIVE”, regia Bobi Pricop, se difuzează în direct, online, de la TNRS – Sala Mare.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2020

Cunoscută pentru vlogul său culinar, o tânără mamă asistă neputincioasă la o scenă de educare barbară a unui copil, precum și la propria sa denigrare live, pe considerente etnice. O specialistă IT participă la un exercițiu de psihodramă live, în încercarea de a-și depăși complexele de inferioritate acutizate de percepția distorsionată a celorlalți asupra naționalității sale. Un video call tulbură liniștea unei femei care trebuie să facă rost de o sumă de bani pentru a-și salva fiul muribund. Doi gameri aleg să-și trăiască viața și marile pasiuni exclusiv în mediul digital, în timp ce un jurnalist de investigație din Germania, interesat de scandalul sexual declanșat de un preot ortodox, este șocat și în același timp fascinat de contrastele unei Românii pe cât de frumoase, pe atât de rigide. Acestea sunt cele cinci povești scurte, inspirate din realitatea românească actuală, ce stau la baza premierei „LIVE”, regia Bobi Pricop, pe care actorii Secției Germane a TNRS le vor prezenta în direct, online, pe TNRS – Scena Digitală, de la TNRS – Sala Mare, pe 24, 25 și 26 iulie 2020.

Virtualul nu este un substitut al realității, este o nouă formă de a o înțelege.

Într-o societate în care virtualul a devenit un mod de a-ți certifica propria existență, într-o Românie a bătăii „care e ruptă din Rai”, într-o țară a paradoxurilor care înalță biserici la tot pasul, dar care întoarce spatele nevoilor celorlalți și exclude diversitatea de orice fel, personajele acestui spectacol se află în căutarea unei salvări personale care ne-ar putea, de fapt, vindeca pe toți. Spectacolul „LIVE”, regia Bobi Pricop are la bază textul scris de tânărul dramaturg de origine austriacă Thomas Perle. 

Thomas Perle a absolvit în 2015 cursurile de Teatru, Film și Științe Media din cadrul Universității din Viena. Pe durata studiilor sale, a lucrat ca asistent regie la Schauspielhaus Vienna. Începând cu 2013, este câștigătorul mai multor premii pentru literatură, luând parte la numeroase reședințe de creație. Piesele sale au fost montate și prezentate la Mimamusch, Staatstheater Nürnberg, Petersplatz (Viena) și Burgtheater. Printre cele mai cunoscute texte ale sale se numără mutterseele. dieses leben wollt ich nicht și karpatenflecken. De asemenea, Thomas Perle este autorul unui volum de proză scurtă, wir gingen weil alle gingen.

Bobi Pricop a absolvit în 2013 cursurile de Regie din cadrul UNATC, iar în prezent face parte din generația tânără a celor mai talentați regizori români. Preocupat de posibilitățile și înțelesurile noilor estetici ale artelor spectacolului, Bobi Pricop dovedește un interes constant pentru provocările impuse de reinventarea convențiilor teatrale. Spectacolele sale încorporează, astfel, trăsături ale performance-ului, exploatând valențele artistice conferite de noile tehnologii. Creațiile sale se bazează, în special, pe formule dramaturgice novatoare impuse la nivel internațional, fiind prezentate pe cele mai cunoscute scene românești. Printre spectacolele semnate de Bobi Pricop se numără: Contra progresului (de Esteve Soler), Un stejar (de Tim Crouch), Teroare (de Ferdinand von Schirach), Pisica verde (de Elise Wilk), O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții (după romanul semnat de Mark Haddon) etc. Spectacolele sale s-au bucurat de o receptare elogioasă din partea criticii și de mai multe premii oferite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea. De asemenea, pentru spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, Bobi Pricop a fost nominalizat, în 2017, la categoria Cel mai bun regizor în cadrul Galei UNITER. 

LIVE

De Thomas Perle 

REGIA ȘI SPAȚIUL SCENIC: Bobi Pricop

MUZICĂ ORIGINALĂ: Eduard Gabia

DIRECTOR DE IMAGINE, SUNET și MONTAJ: Mihai Popa 

VIDEO DESIGN: Dan Basu

ASISTENȚĂ COSTUME: Emőke Boldizsár

OPERATOR MONTAJ LIVE: Ovidiu Coca 

MANAGER PROIECT: Hunor Horvath

ASISTENT PROIECT: Eliza Ceprăzaru  

 

DISTRIBUȚIE: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth

DURATA APROXIMATIVĂ: 1H 

Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză. 

Spectacol realizat cu sprijinul: Goethe Institut București, IFA – Institutul pentru Relații Culturale Externe Germania, Forumul Cultural Austriac. 

TNRS – Scena Digitală este o platformă online, creată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, unde pot fi vizionate, pe bază de bilet, producțiile Naționalului sibian, înregistrate video în anul 2020, în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii. Toate producțiile TNRS difuzate prin intermediul platformei Scena Digitală sunt disponibile pe www.tnrs.ro/scena-digitala, timp de cinci ore, la data și începând cu ora anunțate pentru fiecare eveniment. Biletele pentru evenimentele TNRS prezentate online au prețuri începând de la 30 de lei și pot fi cumpărate, fără niciun cost suplimentar, de aici.

Foto: Dan Șușa

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.