Live & online: Întîlnire Alecart cu Andreea Răsuceanu & „Vîntul, duhul, suflarea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/live-online-intilnire-alecart-cu-andreea-rasuceanu-vintul-duhul-suflarea/

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd”.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2021

Participă: Alina Sava, Andrada Strugaru, Ioana Lionte
Moderează: Nicoleta Munteanu
„Tragedia unui frontierist, dispărut în apele Dunării, în încercarea disperată de a emigra în anii comunismului, a familiei lui, traumatizată de incertitudine şi absenţă, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentală, transmisă de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sînt doar cîteva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Răsuceanu, Vîntul, duhul, suflarea. Ficţiunea şi documentul se întîlnesc într-o istorie fabuloasă care coboară două secole, pînă în vremea boierilor antiunionişti, trece, cu pagini răscolitoare, prin foametea de după război şi prin anii stalinismului, ajungînd în stricta actualitate.

Romanul anului 2020, după părerea mea, Vîntul, duhul, suflarea o plasează pe Andreea Răsuceanu alături de cele mai puternice voci ale prozei actuale.” (Gabriela Adameşteanu)

„…o prozatoare elevată, matură, ilustrativă pentru cîteva tendinţe ale prozei noastre mai recente, scrise de autori (şi, îndeosebi, autoare) debutaţi la deplina maturitate: atracţia retro şi «orientalo-balcanică» a secolului al XIX-lea; retrăirea «vîrstelor dintîi», între un comunism fantomatic şi un postcomunism debusolat; opţiunea pentru «romanul de familie» în cheie (post)traumatică; mixajul de autenticism obsesional şi realism magic, poematizant. Dincolo de aceste ingrediente, există la Andreea Răsuceanu o seriozitate discretă a implicării, un dramatism al căutării de sine prin alţii, motivat probabil biografic, un autenticism cu măşti aşadar, generator de atmosferă intensă, pe de o parte, creator de «lumi», istorii şi geografii intime, pe de alta; un aliaj foarte special de M. Blecher şi Gabriela Adameşteanu, într-o formulă proprie de «literatură spectrală».” (Paul Cernat)

Andreea Răsuceanu este prozatoare şi critic literar, autoarea mai multor volume bazate pe metoda geocriticii. Pentru prima ei carte, o versiune a tezei de doctorat, Cele două Mîntulese (2009), a fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus. În 2013 a apărut Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, carte nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România şi la premiile revistei Observator cultural, pentru care a primit premiul Tînărul critic al anului 2013. În 2016 publică Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului. În 2019 a apărut Dicţionar de locuri literare bucureştene (împreună cu Corina Ciocârlie), pentru care a primit Premiul AgenţiadeCarte.ro, secţiunea eseu, publicistică, memorialistică. A publicat proză scurtă în reviste literare şi în volume colective. A coordonat volumul colectiv 16 prozatori de azi.lit (2018). În 2018 a publicat romanul O formă de viaţă necunoscută, nominalizat la toate premiile literare din România, pentru care a primit premiul Scriitorul lunii ianuarie, desemnat de Uniunea Scriitorilor din România, şi Premiul pentru proză al revistei Ateneu şi care a fost selecţionat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franţa). Romanul este în curs de traducere în limbile franceză şi turcă. Vîntul, duhul, suflarea este al doilea roman din trilogia ce are ca punct de legătură un sat situat în apropierea Dunării, C.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.