LIVE TEXT Luminiţa Gheorghiu: „Regizorii români au foarte mult curaj“
https://www.ziarulmetropolis.ro/live-text-actorii-din-pozi%e1%b9%adia-copilului-conferin%e1%b9%ada-de-presa/

Actorii şi regizorul Călin Netzer au vorbit despre filmul „Poziṭia Copilului“, într-o conferinṭã de presă. Iată cele mai importante declaraţii

Un articol de Andrada Văsii|1 martie 2013

Ziarul Metropolis a transmis, în timp real, declaraţiile celor implicaţi în producţia filmului „Poziţia copilului“. Regizorul Călin Peter Netzer, producătoarea Ada Solomon, actorii Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia, Vlad Ivanov şi Nataşa Raab au participat astăzi la o conferinţă de presă, unde au vorbit despre film.

13:41 Călin Netzer: Scenariul avea 130 de pagini şi trebuia să mă încadrez în 30 de zile de filmare.

13:39 Luminiṭa Gheorghiu: Horaṭiu Mălăele spunea „improvizaţia este un lucru foarte exact“.

13:37 Călin Netzer: Poziţia copilului este o poziţie de yoga.

13:30 Luminiṭa Gheorghiu: Sunt focusată în ultimul timp pe Helen Mirren. Sunt topită după ea.

13 :21 Călin Netzer: Complexul Oedipian este explicat foarte puternic. Masajul cu mănuşa chirurgicală pare un act incestuos protejat.

13:18 Nataşa Raab: Călin Netzer este foarte neamṭ, foarte exact.

13:15 Vlad Ivanov: Am fost foarte sigur că iau rolul, pentru că toată lumea mă asociază cu personajele negative.

13:13  Bogdan Dumitrache: Am înṭeles că joc un personaj construit pe emoṭie negativă şi asta m-a consumat foarte tare.

13 :07 Luminiṭa Gheorghiu: Cineaştii români cred că sunt la ora spovedaniei, care ṭine de nişte ani. Cum spunea Cristi Puiu „să nu cosmetizăm realitatea“. Asta e realitatea. Iubesc comedia, ador să joc în comedie, dar dacă regizorii români aleg aceste subiecte înseamnă ca au foarte mult curaj. Scenariul era atât de bine scris, încât mi-a dat foarte multe date, chiar de la prima lectură.

13:06 Nataşa Raab: Cred că felul în care este spusă această poveste arată că nu este tipic românească. E o altă lume, nu aceea a ṭiganilor sau a cerşetorilor, ci a îmbogăṭiṭilor după revoluṭie. Dar nu e un fapt negativ românesc, ci e valabil oriunde.

13:04 Nataşa Raab: e o poveste care se poate întâmpla oriunde; din Germania până în Bangladesh se poate întâmpla să accidentezi pe cineva.

13 :03  Călin Netzer: La finalul filmului cred că începi să empatizezi cu personajele, chiar dacă nu există personaj pozitiv şi negativ. Pariul filmului este ispăşirea personajelor din final.

13 :02  Călin Netzer: Am filmat cu 2 camere din toate poziṭiile. Ideea a fost să nu respectăm nicio regulă, să fie cât mai real şi cât mai nou.

13 :00  Călin Netzer: Acṭiunea filmului se petrece în 4-5 zile. A trebuit să comprimăm un background de 30 de ani de relaṭie între mamă şi fiu.

11:00: Se va difuza filmul „Poziţia copilului“, proiecţie pentru presă. Ulterior, va începe conferinṭa de presă.

Actorii și echipa celui mai așteptat film al anului, „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, vor păși pe covorul roșu, astăzi, de la ora 19.30, la Teatrul Naţional din București. Peste o mie de invitați sunt așteptați la premiera de gală a filmului – personalități din media, cultură, politică și societatea civilă, ambasadori.

Soprana Leontina Văduva, care are o apariție specială în film, Angela Gheorghiu, Amalia Năstase, Andreea Raicu și Ana Ularu se numără printre invitați. Leonard Doroftei, Ivan Patzaichin, Cristian Țopescu, Laura Badea și Alina Dumitru – susținătorii filmului în campania „Susține România la Berlinală” – vor fi alături de echipa filmului și la seara de gală din București.

O proiecție specială, deschisă publicului, va fi organizată și la Cinema City din AFI Cotroceni miercuri, 6 martie, de la ora 20.00. La începutul proiecției, spectatorii vor avea ocazia să-i cunoască, să le pună întrebări și să facă fotografii cu protagoniștii filmului: regizorul Călin Peter Netzer, producătoarea Ada Solomon, actorii Bogdan Dumitrache, Luminița Gheorghiu, Adrian Titieni, Ilinca Goia, Natașa Raab, Florin Zamfirescu.

Actorii îşi întâlnesc publicul

Și spectatorii din alte orașe vor avea ocazia să-i întâlnească pe actorii și membrii echipei filmului premiat cu Ursul de Aur. În weekend-ul de lansare, aceștia se vor întâlni cu publicul din Ploiești, Cluj, Brașov, Târgu-Mureș, Constanța și Craiova și vor răspunde întrebărilor, la finalul proiecțiilor. O proiecție unică va avea loc la Bistrița, pe 8 martie, la Centrul Multicultural Sinagoga, de la ora 20.00. La Slobozia, va rula la Casa de Cultură a Municipiului vineri, de la ora 19.00, iar sâmbătă și duminică, de la 15.00.

Primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin poate fi văzut de spectatorii din România începând din 8 martie. În prima săptămână, filmul va rula în 35 de cinematografe din peste 20 de orașe: București, Cluj, Arad, Timișoara, Constanța, Craiova, Oradea, Bacău, Brașov, Brăila, Ploiești, Pitești, Târgu Mureș, Târgu-Jiu, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Călărași, Slobozia, Slatina, Vaslui și Bistrița.

Premii importante

Poziția copilului” va fi proiectat și în Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Benelux, Grecia, Serbia, Muntenegru, Australia, Noua Zealandă, Taiwan. Totodată, Beta Cinema, compania care gestionează vânzările peliculei, este în ultima fază a negocierilor pentru distribuţia în Statele Unite şi Marea Britanie.

Pe lângă Ursul de Aur, filmul regizat de Călin Peter Netzer a câștigat și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiția Festivalului de la Berlin. „Poziția copilului” s-a menținut pe primul loc în topul favoriților la Ursul de Aur, de la premiera mondială și până la finalul festivalului. În această perioadă, echipa a primit un număr impresionant de mesaje de susținere – peste 2000 – pe site-ul oficial www.pozitiacopilului.ro.

Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

 „Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.