Liverpool, acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/liverpool-acasa/

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

Un articol de Andrei Crăciun|13 aprilie 2016

Întâi, din înaltul căii ferate se vede o nesfârşită geometrie perfectă. Case din cărămidă roşie cu acoperişuri aliniate fără greșeală. Armonie.

Liverpool este un port. Îmi plac oraşele-port. Multe au cunoscut mărirea, iar acum rătăcesc. Nu mai puţin se întâmplă şi la Liverpool, altădată printre cele mai bogate oraşe din Europa, deci din lume.

În porturi, oamenii preferă poveștile fantastice, se găsesc mai multe femei uşoare, tinerii visează mai departe, iar bătrânii au mai multe amintiri.

Liverpool era cândva un punct central în negoţul cu sclavi. Astăzi, această realitate e o pată neagră, dar asumată, pe obrajii oraşului. Aici am văzut cel mai tulburător muzeu din câte mi s-au arătat: Muzeul Internaţional al Sclaviei.

M-am înclinat în faţa suferinţei tuturor acestor oameni deloc albi, pe umerii cărora, dintotdeauna, s-a înălţat bogăţia celor „civilizați”, pe umerii cărora se înalță încă.

Apoi, muzica. Liverpool este despre The Beatles. O vezi, o auzi la fiecare pas. Cine ajunge în Liverpool ajunge în această legendă.

Oraşul are catedrale ciudate, dar parcă mai puţin întunecate. Şi pub-uri sunt pretutindeni.

Liverpool nu e un loc străin de tragediile secolului XX. E legat de cuvântul Titanic, e o istorie lungă. Şi tot în Liverpool se găsește cel mai vechi oraş liverpoolchinezesc din Europa. Cel mai vechi!

Şi mai e fotbalul. Liverpool FC a fost şi poate că încă mai este cea mai imprevizibilă echipă dintre giganţi. Nicio formație nu a reușit atâtea miracole. Pe niciun stadion din lume nu se cântă ca pe Anfield. Liverpool FC a traversat tragedii și furtuni – și ele sunt amintite la tot pasul în oraș – dar, cumva, a învins mereu. Liverpool FC este, mai ales, despre fidelitate, deci despre dragoste. O consecință prea puțin respectată în timpul nostru greșit.

În Liverpool poți vizita muzee fără să plătești, așa e aici, în Liverpool poți să aștepți asfințitul, ca pe un răspuns, poți să te îmbeți cu bere, cu golani cumsecade care vorbesc în scouse, care e o engleză brutală, aproape pură,  sau poți, pur și simplu, să rămâi la răscruce, pe Lime Street – totul se poate face, și nimic nu este greșit. Aici sunt festivaluri de business și școli de medicină specializate în boli tropicale. Totul, cum vă spuneam.

Am vizitat sute de orașe în utimii zece ani, din Palestina în Transnistria și din Chile în China. Nicăieri nu am mai simțit așa ceva: că m-am întors într-un oraș pe care îl știam pe de rost dintr-o altă viață, dintr-o altă călătorie, mult mai îndelungată.

Foto: Liverpool – wikipedia, facebook



19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.