Liviu Cheloiu, despre șansa în teatru și „BABEL F.A.S.T.”
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-cheloiu-despre-sansa-in-teatru-si-babel-f-a-s-t/

Liviu Cheloiu este absolvent al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Arte, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, Virgil Flonda (2001) şi directorul artistic al Festivalului Artelor Spectacolului „BABEL F.A.S.T.” care are loc la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgovişte în fiecare an. În Bucureşti, îl puteţi vedea jucând la Teatrul de Artă.

Un articol de Monica Andrei|7 iulie 2016

Care este povestea ta în teatru?

Eram un licean îndrăgostit de o fată ce urma niște cursuri de teatru, am urmat-o, ea a renunțat la ele după trei săptămâni, iar eu, iată-mă! Am urmat cursurile de la Școala Populară de Artă din Râmnicu Vâlcea. Din acea trupă, prin Hotărârea Consiliului Local s-a născut Teatrul Municipal “Ariel”, prin 1992. Am participat în festivaluri. Apoi a venit domnul Silviu Purcărete și a făcut casting pentru spetacolul „Danaidele” în limba franceză. Am luat, am văzut lumea și a fost o experiență totală pentru mine. Am devenit actor angajat cu studii medii în corp ansamblu la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, în 1995. Cu un an înainte, dădusem examen la facultatea de teatru din București, secția actorie și am picat la a doua probă.Avusesem un blanc emoțional. Am fost admis la Sibiu, la clasa Florin Zamfirescu, Virgil Flonda, facultate proaspăt înființată atunci, pe care am absolvit-o în 2001.

Țin minte că în anul III, la un examen, la care asistase și doamna Adriana Popovici, observase că sunt emotiv, m-a făcut să conștientizez că a avea trac înseamnă a avea o cantitate mare de energie. Acum știu ce am de făcut pe scenă. Sunt acolo atent la ceea ce fac, atunci când joc și nu mă mai năpădesc emoțiile. La Sibiu, eram doar șase studenți în clasă și am făcut parte din prima promoție de actori. Acolo era și Festivalul Internațional de Teatru, al cărui director era și este domnul Chiriac, cu mai multe module, printre care și workshopuri. Ne-a trimis peste tot. Din urma acestui festivalul am mult de învățat, pentru că am participat la workshopuri în nenumărate țări, amintesc câteva: Polonia, SUA, Cehia etc. Am avut profesori buni care ne-au format. Domnul Marian Popescu și-a pus o amprentă grea asupra noastră prin cursul său de la text la imagine scenică. Doamna Ileana Berlogea ne-a predat istoria teatrului universal, iar domnul Doru Moțoc istoria teatrului românesc. Cu domnul Mircea Ivănescu făceam istoria culturii și civilizației; Mircea Tomuș ne-a predat semiologie și introducere în istoria dramei. A urmat spectacolul “Pilafuri cu parfum de măgar” în regia lui Silviu Purcărete unde am fost distribuit, o altă etapă împortantă, după care m-am angajat la teatrul din Vâlcea. În 2003 m-a sunat domnul Mihai Constantin Ranin care m-a întrebat dacă nu doresc să vin la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște, că sigur o să-mi placă. Așa a fost, am venit, mi-a plăcut, am rămas. Mi s-a oferit șansa să mă mut în București la Teatrul Evreiesc de Stat, dar nu m-a atras, și bine am făcut. La Târgoviște mi s-au oferit roluri mari, am lucrat cu regizori importanți români și străini, până acum. Aici am dezvoltat Festivalul artelor “BABEL F.A.S.T.”. Împreună cu domnul Mc Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște suntem inventatorii acestui festival. Din board mai fac parte Dieter Topp, din Germania, specialist în rețele de teatru, regizorul și scenograful Horațiu Mihaiu și Sepher Sharifzadeh din Iran care ne-a ajutat mult. Sunt directorul artistic al festivalului și fac selecția în fiecare an. Selectez spectacole după o temă pe care ne-o propunem cu un an înainte ținând cont de calitatea spectacolului, valoarea lui estetică.

Așa ați ajuns la a VI-a ediție a festivalului, care a avut loc între 4 -12 iunie. Ca director artistic, ce crezi că-i lipsește acestui festival?
Publicul lipsește. Am avut și o pauză, în 2014, când domnul Ranin a trebuit să plece din teatru. Apoi, când s-a întors ca director, am luat-o de la zero cu festivalul. De atunci, au trecut trei ediții una mai diferită ca cealaltă, dar valoroase prin spectacolele pe care le-am adus, prin tema propusă, în primul rând. Simt că festivalul devine mai bun, mai puternic.

Cum ați reușit să aduceți în festival trupe din 32 de țări? Din unele țări au participat chiar două trupe?
Nu sunt singur. Am echipă. Domnul Ranin a fost invitat la câteva festivaluri unde a văzut spectacole care meritau selectate, apoi Dieter Topp ne-a făcut niște propuneri deoarece cunoaște rețelele de teatru din lume. Regizorul Scott Johnston este coordonator al Cursului de Actorie la Performing Arts Studio, Colegiul Edinburgh din Scoția ne-a ajutat mult, a venit și cu șase voluntari studenți scoțieni, în festival. Anul acesta ne-a pus în legătură cu o comapnie din Africa de Sud, și probabil că vor veni la anul. Institutul Polonez din București ne-a ajutat enorm. Și eu am fost la câteva festivaluri de unde am putut selecta niște spectacole. Eram în București, văzusem o paradă, am luat contactele de la Teatrul “Ion Creangă”, iar anul acesta trupa a participat în „BABEL F.A.S.T.”. Pe cehi i-am văzut la Bacău, pe Lise Klitten cu trupa sa, din Danemarca, am văzut-o în Macedonia, la un festival. I-am invitat.

Trupele invitate joacă gratis în festival?
Am organizat evenimente mari cu bani puțini. Institutul Cultural Român ne-a ajutat enorm cu finanțarea festivalului și noi le mulțumim. Toate trupele cer onorarii, dar noi nu ne permitem să le oferim cât cer ei. Negociem. Le spunem de fiecare dată, că nu e un festival mare, că vom ține cont de propunerea lor atunci când vom avea susținători financiari mai mulți. De exemplu, trupa din Adrar, o localitate situată în deșertul Sahara, din Algeria care a prezentat spectacolul „Azuzen” de Okbaoui Cheikin și-a plătit tot. Ne-a invitat și vom participa la festivalul „Night of the Desert”, Sahara care va avea loc între 23 -29 octombrie, unde vom juca spectacolul cu piesa „Othello” de W. Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan. Va fi o experiență nouă pentru noi căci vom juca în deșert.

Cum vezi în viitor festivalul „BABEL F.A.S.T.”?
Extins. Nu mă refer la numărul de zile, mă refer la spații de joc. Nu dorim să risipim energia bună a festivalului. Un număr de mai multe zile înseamnă cheltuieli mai mari. Ne dorim ca să avem spectacole în mai multe spații simultan. Anul acesta trupa din Rusia, ne-a cerut opt ore pentru instalare decor, punerea luminilor, repetiție, plus un șnur. Teatrul de Artă din Moscova a participat cu spectacolul „Nopți albe” de Dostoievski, în regia lui Dumitru Acriș. Era premieră. Apoi, am văzut că spectacolele de stradă au succes imens. Este o secțiune introdusă anul acesta și vrem să o extindem.

Care va fi tema după care veți selecta spectacolele ce vor participa la “BABEL F.A.S.T., anul viitor?
Pentru anul viitor, tema după care vom selecta spectacolele va fi sunetul.

Ce rol îți dorești și nu a venit spre tine?
Claudius din “Hamlet” de W. Shakespeare.

De ce Claudius și nu Hamlet?
Mă incită personajele negative. Am tendința să le apăr. E o luptă cu mine. Trece altfel pe scenă. Joc Othello și mi-ar plăcea să fac Iago. La Othello intriga geloziei vine din paranoia. E o compoziție ce fac eu în spectacolul „Othello”. Acum depinde și de regizor. Suren Shahverdyan face distribuția unui spectacol și în funcție de un actor. Când am lucrat la „Un tramvai numit dorință” spectacol pe care vrem să-l reluăm, a venit cu gândul de a face distribuția în jurul actriței Laura Vasiliu, dar ea a trebuit să filmeze în Franța și n-a mai jucat rolul Blanche. Eu am asistat la castingul pentru toate rolurile și apoi regizorul a creat distribuția în jurul meu. Dacă ai răbdare, rolurile vin spe tine. Spre mine au venit. Am avut șansă.

Cum va începe stagiunea 2016-2017 la Teatrul “Tony Bulnadra” din Târgoviște?
Avem premiera cu spectacolul cu piesa “Trei surori” de A. P. Cehov și voi juca în „Îmblânzirea scorpiei” de W. Shakespeare în regia Adei Lupu. Cu spectacolul „Trei surori” de A.P. Cehov deschidem „Atomul autorilor estici”, un proiect de teatru rus, pe texte din clasicii ruși, dar și din cei contemporani, adică dramatizări din Gorki, Dostoievski precum și alții.



17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

24
/02
/23

INTERVIU Spectacolul „Un basm urban”, semnat de Norbert Boda, este una dintre noutățile de pe scena teatrală bucureșteană care ne atrag atenția în aceste zile. Înainte de premiera de la Teatrul Metropolis, am stat de vorbă cu tânărul regizor despre musicalul care abordează poveștile orfanilor. Iată ce am aflat! 

10
/02
/23

Luna Maar este o vocalistă, compozitoare și chitaristă din România, născută în Deva. S-a mutat în București, unde a absolvit Universitatea Națională de Muzică.

20
/01
/23

Ziarul Metropolis vă recomandă „Hacking Work“, primul podcast din România care vorbește clar, curajos și cinstit despre piața muncii, angajați și organizații, competență și performanță, climat și mentalități, creativitate și eficiență, colaborare și recompensă, oameni și nu resurse, leadership și nu leadershit.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.

17
/11
/22

Tandem este un eveniment ce aduce pe scenă speakeri duet. Speakeri ce se cunosc și au o relație. Sunt fie prieteni, iubiți, familie, parteneri de afaceri, colaboratori și vin pe scena Tandem să spună aceeași poveste, fiecare din perspectiva proprie. Cu scopul de a arăta ambele fețe ale aceleiași monede și de a puncta necesitatea comunicării în ambele sensuri.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.