Liviu Ciulei, 60 de ani de la „Teatralizarea picturii în teatru”
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-ciulei-60-de-ani-de-la-teatralizarea-picturii-in-teatru/

La 60 de ani de la publicarea celebrului eseu cu valoare de manifest, Teatrul de Televiziune propune o întâlnire peste timp cu Liviu Ciulei şi spectacolul „Gin Rummy“, care se va difuza luni, 27 iunie, la ora 20.10, la TVR 2.

Un articol de Liliana Matei|26 iunie 2016

În iunie, anul acesta, se împlinesc 60 de ani de la apariția în revista „Teatrul” a eseului „Teatralizarea picturii de teatru” scris de Liviu Ciulei. Articolul cu „valoare de manifest” a atras o mulțime de dezbateri. Ciulei nu numai că justifică „teatralitatea”, dar dă avânt celor mai curajoase formule, încurajează căutările, redă directorului de scenă dreptul de a fi creator, de a inventa, de a interpreta textul dramatic.

„A teatraliza scenografia”, sublinia Ciulei (în numărul din iunie 1956 al revistei Teatrul cu un an înainte de apariția televiziunii și a unui nou discurs teatral, Teatrul de Televiziune) „înseamnă a reda realitatea cu imagini specifice artei scenice. Nu arhitectura înghesuită şi minimalizată pe o scenuţă, nu clădiri sau peisaje reproduse cu efort inutil din carton, ci imagini scenice, poetico-dramatice, concretizate în decoruri”.

Cu acest articol Ciulei redeschide calea școlii regizorale românești, iar el însuși devine conducătorul ideatic al generației sale.

„Eram încă student în anul IV la arhitectură şi preocupat şi fascinat de arhitectura de interior şi exterior americană. Am încercat s-o reproduc pe scenă şi primele mele decoruri au avut căutare fiindcă înlocuiau cu o construcţie fermă obişnuitele decoruri din pânză pictată – un fel de verism arhitectural”, scria Liviu Ciulei în volumul „Cu gânduri și cu imagini”. „ Formaţia mea de arhitect m-a ajutat în cariera scenografică, dar în acelaşi timp a fost şi un obstacol în căutările mele de a găsi în decor un limbaj specific teatral care să evite imitaţia naturii. Realitatea în Teatru este alta decât cea cotidiană. Este o realitate abstractă, artificială, care doar sugerează Viaţa. Abstracţiunea decorului lasă loc imaginaţiei spectatorului să o completeze cu memoria sa vizuală, cu experienţa sa”.

În continuarea demersului de a reașeza pe un loc firesc Teatrul Național de Televiziune, Casa de Producție TVR vă propune luni, 27 iunie, la ora 20.10, la TVR 2 înregistrarea spectacolului „Gin Rummy“ de Donald Coburn, preluat de la Teatrul Bulandra. Montarea a fost realizată în anul 1980 de Liviu Ciulei, care semna și decorurile, iar telespectatorii îi vor putea revedea pe Clody Bertola și Petre Gheorghiu.

Piesa a fost scrisă în 1976, iar în 1978 „The Gin Game“ (titlul ei original) a fost distinsă cu Premiul Pulitzer, însă prima ei montare avut loc cu un an înainte, pe Broadway, în regia lui Mike Nichols, cu Jessica Tandy şi Hume Cronyn în distribuţie.

În România, „Gin Rummy“ de Donald Coburn s-a jucat în premieră pe 28 februarie 1980, în regia lui Liviu Ciulei, cu Clody Bertola şi Petre Gheorghiu în rolurile celor doi protagonişti.

Înregistrarea se va difuza și pe TVR 3 sâmbată, 2 iulie, ora 20.00, și duminică, 3 iulie, ora 8.00, pe TVR Mondolda, sâmbată, 2 iulie, ora 16.55 și pe TVR Internațional, duminică, 3 iulie, ora 18.00 și luni, 4 iulie, ora 9.00.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.