Liviu Lucaci: „UNATC e o lume pe care îți ia o viață să o cunoști, să o descoperi“
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-lucaci-unatc-e-o-lume-pe-care-iti-ia-o-viata-sa-o-cunosti-sa-o-descoperi/

Ziarul Metropolis şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ demarează un parteneriat care îşi propune să promoveze programele didactice ale universităţii, dar şi talentul studenţilor acestei instituţii, sub titulatura „UNATC – Uşi redeschise online“.

Un articol de Monica Andronescu|1 aprilie 2020

Primul articol din cadrul acestui parteneriat este un interviu cu conf.univ.dr. Liviu Lucaci, Rectorul UNATC.

Monica Andronescu: Sunteți de ani întregi unul dintre cei mai iubiți profesori de actorie din UNATC „I.L. Caragiale” București. Care vi se pare acum, după mulți ani de practică, secretul acestei meserii?

Liviu Lucaci: Mulțumesc pentru apreciere. Secretul constă, cred, în pasiunea pe care o pui în lucrul cu studenții, în intensitatea cu care îți dorești ca ei să se bucure de profesia asta atât de specială de actor, să îi înțeleagă mecanismele, să îi prindă gustul, să îți devină parteneri de căutare.

Tot din secretul despre care vorbiți face parte și felul în care te raportezi la tinerii cu care lucrezi. Încrederea, încrederea absolută în destinul lor ca artiști creează acea legătură între tine și ei care va ține o viață. Cred că un bun profesor, un pedagog dăruit trebuie să le insufle încredere celor aflați la început de carieră, pentru ca ei să poată începe cu dreptul un drum propriu, croit de ei înșiși.

Iar al treilea ingredient care se adaugă este răbdarea. Când te afli în fața unui tânăr trebuie să fii capabil să îi acorzi tot timpul din lume, acel răgaz prețios care să îi permită, într-un climat de securitate creat de profesor în atelierul de teatru care este clasa de actorie, ca el să se deschidă fără rezerve în fața ta și a colegilor săi, să se descopere pe sine și să se poată  dezvolta mai apoi ca om și ca personalitate artistică distinctă. Nu știu cât reușesc eu din toate acestea, deși mă străduiesc să mă apropii de ce cred eu că ar trebui să ofere un profesor, dar cred că pasiunea investită, încrederea pe care le-o dai și timpul acordat sunt ingredientele miraculoase, ca să zic așa, pe care le are în mânecă un profesor cu har.

Vă amintiți prima zi când ați intrat în facultatea de teatru? Ce fel era ziua aceea? Era soare? Ploua? Aveați emoții?…

Nu îmi amintesc cum era afară, știu că înăuntru, în mine, era multă hotărâre. Eram convins că profesorii din comisia de admitere, din care făceau parte mari nume ale teatrului românesc, sunt cei meniți să știe dacă am sau nu date pentru teatru. Cu alte cuvinte, așteptam ca ei să își facă treaba și să mă admită sau nu. Nu era important ca eu să îi conving, ci era firesc ca ei să ghicească din prima cu cine au de-a face: un viitor actor care să își merite locul pe scenă sau un rătăcit pe la porțile facultății de teatru. De aceea nici nu am pus un accent așa de mare pe vreun soi de pregătire, ci m-am prezentat așa cum am crezut eu, ceea ce îi sfătuiesc să facă și pe candidații de azi, fără să plec prea tare urechea la sfaturile celor care mai dăduseră examen și care povesteau cui voia să-i asculte cum trebuie să te prezinți la admitere.

Ce țin minte însă că m-a impresionat e gangul de la intrarea în facultate, cel pe unde intri spre poartă. Mi s-a părut că seamănă cu o gură mare și știrbă care e gata să te înghită. Nu m-a speriat, ci m-a pus într-o condiție de luptă, m-a stârnit. Ori eu, ori “ei”, cumva. E de altfel – impresia pe care mi-a făcut-o gangul dinspre stradă – un lucru pe care l-am povestit profesorului meu Ion Cojar două săptămâni mai târziu într-un exercițiu la clasă. Țin minte că  l-a încântat și m-a pus să îi povestesc în detaliu ce am simțit atunci. Probabil că e prima impresie care s-a cristalizat atunci vizavi de clădirea UNATC.

Ce înseamnă azi, când conduceți această instituție, UNATC pentru dumneavoastră?

UNATC e o lume. De o mare complexitate, cu nenumărate niveluri de cunoaștere și de înțelegere, ca un univers multidimensional prin care poți călători la nesfârșit. Am să mă explic. Când acum câțiva ani a avut loc periodica evaluare a universității, din echipa de experți internaționali făcea parte și un profesor englez care venise să ne viziteze. După două zile petrecute în UNATC, el a cerut să stea de vorbă și cu un profesor care nu făcea parte din conducere, pe vremea aceea nu aveam nicio funcție. Ne-am așezat amândoi la o cafea și omul a început, meticulos, să mă întrebe.

“E adevărat că pe holurile acestei clădiri un student la regie film se poate întâlni cu un student de la scenografie?” „E adevărat”, am zis eu nedumerit. „E adevărat că un student la imagine film se poate întâlni tot aici cu un coregraf?” „E adevărat, am confirmat eu”.
„E adevărat că un student-actor împarte aceleași holuri cu unul la animație, sau cu unul de la Multimedia, cu unul  de la teatrologie și cu unul de la regie de teatru?” „Da”, am zis eu tot mai curios să aflu unde duce interogatoriul.
„Și tot așa, a continuat el, un student-păpușar poate realiza proiecte comune cu unul de la new media sau cu un coleg de la montaj sunet?” „Da”, am dat eu din cap, amuzat de uimirea lui tot mai mare.
„Vă spun sincer, domnule profesor, că o universitate de arte în care studenții să aibă șansa să se întâlnească cu colegi de-ai lor de la specializări atât de diferite nu mi-a fost dat să văd”, a zis el.
„Am crezut, la începutul evaluării, când colegii dumneavoastră mi-au povestit toate astea, că vă lăudați. De obicei la noi, ca un student-scenograf să stea de vorbă pentru un proiect cu un student de la regie film și cu un coregraf, de exemplu, e nevoie de multă bătaie de cap. Vin fiecare de la facultăți aflate la zeci, poate sute de kilometri distanță unele de altele, iar întâlnirea necesită o pregătire uneori îndelungată, solicitări în scris, programări. Mă bucur pentru voi că aveți șansa asta”, a mai zis el impresionat.

Și atunci, în conversația cu profesorul venit din Anglia, trezit fiind la realitate de uimirea lui sinceră, mi-am dat seama ce oportunitate avem. Studenți și profesori din domenii ale artei atât de diverse se pot întâlni în același spațiu cu ușurință. Împart același loc, respiră același aer, creează o atmosferă comună, inspirându-se unii pe alții. De aceea am spus că UNATC e o lume pe care îți ia o viață să o cunoști, să o descoperi.

Care sunt cele mai importante planuri / proiecte pe care le aveți pentru UNATC?

Sunt multe, ne dorim atâtea lucruri, nici nu știu de unde să încep mai întâi. Internaționalizarea, deschiderea universității către spațiul european și nu numai, lumea largă, ca să zic așa, ar fi un obiectiv major pentru noi, un gând al meu, un proiect la care țin. Îmi doresc ca profesorii și studenții noștri să profite din plin de oportunitățile oferite de programele Erasmus, Erasmus plus și alte programe similare care facilitează circulația valorilor, a ideilor și a oamenilor în spațiul universitar. Văd asta ca pe o mare șansă pe care nu avem voie să o ratăm. Valorile noastre, tradiția extraordinară cu care ne mândrim – anul acesta vom sărbători 70 de ani de când învățământul vocațional de teatru și de film și-au găsit un drum propriu -, ne îndeamnă să facem cunoscute realizările noastre, felul în care vedem noi lucrurile, să le promovăm în lumea universitară și artistică de pretutindeni.

Pe lângă a ne face cunoscut modul de lucru, viziunea noastră, e totodată un prilej pentru studenții și profesorii noștri să afle cum văd alții școala vocațională de artă. Ce tehnici, ce metode folosesc alții, ce reușite au, ce încercări, către ce ținte se îndreaptă cercetarea artistică azi. Pe scurt, îmi doresc ca personalitățile din domeniile predate la UNATC să ne viziteze tot mai des, iar noi să le întoarcem vizita pentru a le face cunoscut punctul nostru de vedere, experiența noastră, tradiția care ne hrănește.

În aceeași idee a schimbului de valori, anul acesta aveam programate o serie importanță de conferințe și întâlniri internaționale la București, printre care întâlnirea școlilor de film sud est europene, SEECS, iar la anul vom găzdui conferința GEECT, rețeaua europeană de educație și producție în film și media, un eveniment cu adevărat remarcabil la care vor participa sute de specialiști. Pe lângă asta aveam programate vizite la CILECT, Oslo, Asociația internațională a școlilor de film și televiziune, deplasări la școli de teatru și de film de la Berlin, Londra, Moscova, Bratislava, la ELIA, o rețea europeană care susține schimbul profesional și dezvoltarea în domeniul educației artistice, Paris, Beijing, aderarea la organizația școlilor de teatru din Europa, Florida, Praga și lista ar putea continua.

Acum toate astea, cel puțin cele care urmau să aibă loc anul acesta, se vor reprograma probabil, dar intențiile noastre de a ne conecta la aceste rețele și platforme sunt clare și vor fi realizate în viitor. Ca să revin și să rezum, internaționalizarea este un obiectiv important și esențial pentru noi și facem pași în direcția asta.

Apoi, pe lângă asta, afilierea noastră recentă la  Arts in Education, o organizație mondială care promovează învățarea cu ajutorul artelor, un alt exemplu de direcție pe care o dezvoltăm mai nou, ne oferă o deschidere largă către ceea ce înseamnă interesul la nivel mondial pentru introducerea artelor în educația tinerilor de toate vârstele. Reconsiderarea rolului artelor ca instrument de formare în învățământul preuniversitar și universitar e ceva ce ne interesează major, pe noi și pe alții. Iar aici aș menționa poate cea mai mare surprinzătoare realizare a UNATC din ultima perioadă și anume introducerea teatrului ca materie de studiu în școli și licee din toamna lui 2020. De la clasa zero la clasa a XII-a. E o noutate absolută pentru învățământul românesc și mă bucură să anunț că suntem foarte aproape de a avea ore de teatru, da, de teatru în școli și licee. Ca materie de studiu opțională.

E o mare mândrie  și o bucurie extraordinară să putem spune că 2020 va fi primul an în care teatrul va fi materie de studiu și că UNATC a pus umărul la reușita asta. Evident, acest lucru înseamnă o schimbare majoră, sunt necesare manuale, elaborare de programe, un număr mare de profesori capabili să predea așa ceva elevilor interesați, o avalanșă de măsuri care vin să susțină acest lucru, dar procesul a început și asta pe mine mă bucură enorm și mă motivează.

Un alt obiectiv este, ca să mă întorc spre interior, spre ceea ce înseamnă bucătăria noastră internă cum se zice, omogenizarea și armonizarea diferitelor materii de studiu și departamente ale UNATC pentru o colaborare cât mai strânsă în interesul studentului și al procesului de învățământ care să îl aibă pe el, pe student, ca element central. E ceea ce aminteam mai devreme, dorința de a avea ateliere comune în care studenții actori, regizori, coregrafi, teatrologi, scenografi să lucreze împreună la un spectacol, asta dacă vorbim despre facultatea de teatru. Dar același lucru se urmărește și la facultatea de film. Crearea acestor echipe de lucru, de creație, care să stimuleze imaginația, să-i pună împreună pe studenți, să-i ajute să-și definească mai bine cercetarea artistică și, foarte important, să coaguleze o generație, acel nucleu esențial care generează valori și adună energii creatoare. Desigur, și în trecut existau astfel de colaborări, dar acum, într-o lume tot mai atomizată, puterea artei își poate face simțită prezența prin promovarea unui model de lucru în colectiv, în care fiecare să contribuie la obiectivul comun. Artele sincretice pot fi un exemplu, și cred că acest tip de mentalitate trebuie să înceapă din școală, prin programe adecvate obiectivului propus. Ce ne propunem e îndrăzneț și, zicem noi, pe măsura rolului pe care UNATC l-a avut și îl are în învățământul vocațional românesc.

Ca să continui, îmi doresc să creăm împreună cu partenerii noștri firești, celelalte universități de arte din România, un organism care să ne promoveze interesele la nivel național. Specificul învățământului artistic are nevoie de clarificări. Lucrul cu studentul-artist necesită un raport aparte, un număr mai mare de profesori la numărul de studenți datorat orelor individuale și a lucrului în atelier spre exemplu, raport care nu este, în acest moment, suficient definit. Ne dorim să lucrăm la aceste clarificări, umăr la umăr cu colegii noștri, pentru a sprijini activitatea din vocaționalul românesc. Cercetarea, ca obiectiv major, este printre preocupările noastre, ea fiind motorul dezvoltării oricărei universități, iar aici suntem în plină construcție a acestui departament care să ne ajute să ne definim, să ne cristalizăm un drum specific. Poziționarea noastră ține de asta, apropo de locul nostru pe harta lumii universitare.

Avem nevoie de publicații în care să facem vizibile rezultatele cercetării, avem în vedere reconstruirea aparatului critic de specialitate și pentru asta ne gândim la ateliere critice ale departamentelor de studii teoretice din cadrul facultăților de teatru și film, la inițierea unor publicații on-line, la acorduri de parteneriat cu instituții de presă pentru practica de specialitate a studenților masteranzi /doctoranzi cu activitate deosebită, la acorduri între UNATC și cele mai importante festivaluri din țară, la colocvii de critică teatrală și cinematografică, conferințe naționale în colaborare cu universități de profil din țară și din străinătate și consorții cu universitățile vocaționale, ateliere interdisciplinare finalizate cu publicații și articole în limbi de circulație și, nu în ultimul rând, lansări de carte de specialitate. De altfel, ce am menționat înainte face parte din noua noastră strategie de cercetare.

Ar fi atât de multe de spus. Dorințele noastre sunt multe și mi-am propus multe. Cred că e un moment propice clarificării și limpezirii unor drumuri pe care UNATC urmează să se dezvolte în următorii ani. Important mi se pare și să ne conectăm cu instituțiile de prestigiu din domeniul teatrului și filmului, unde studenții noștri să facă practică. Ne dorim parteneriate stabile cu teatrele, cu studiourile de film, cu agențiile importante de publicitate, și aș putea enumera în continuare.

Apoi, ca să mă rezum la obiectivele foarte mari, e nevoie ca UNATC să își găsească o casă pe măsură. Ne-am dezvoltat mult în ultimii ani și numărul nostru a crescut semnificativ. Specializările s-au înmulțit, direcțiile de studiu s-au înmulțit, deci și necesitățile noastre în ce privește spațiile au crescut.

Vin către noi tot mai mulți candidați care vor să studieze la licență, master și doctorat, iar noi lucrăm în continuare într-un sediu care e dimensionat pe un număr de studenți și profesori de trei ori mai mic decât avem în prezent. UNATC are nevoie de o casă mai mare.

Ce vi se părea sau vi se pare că nu funcționează în această instituție? Care sunt punctele slabe din punctul dumneavoastră de vedere?

Deocamdată nu avem un studiu care să ne ajute să privim în ansamblu ce se întâmplă cu absolvenții noștri pe piața muncii. Cred că trebuie să ne dimensionăm efortul în funcție de ce îi așteaptă pe cei care termină facultatea. Unde se duc ei? Ce oportunități au? Ce nevoi? Ce nemulțumiri?  Ce instituții au la rândul lor nevoie de ei? Care ar fi cunoștințele care trebuie asimilate în timpul studiilor care să le înlesnească afirmarea profesională? Aici cred că nu am făcut suficient. Avem nevoie să adunăm aceste date cât mai repede pentru a gândi mai aplicat despre cum să modificăm oferta noastră educațională. Lumea s-a schimbat și se schimbă permanent, iar noi uneori nu avem viteza necesară pentru a ne adapta la piața muncii. Iar această adaptare cred că se poate realiza într-o bună măsură prin internaționalizarea de care vorbeam mai devreme. E nevoie de aer proaspăt, de perspective noi, de oameni noi. Un alt punct slab, să îi zicem , sunt spațiile în care lucrăm. Sunt insuficiente și, de multe ori, fără dotarea necesară. Ar fi multe de îmbunătățit.

Unde credeți că se plasează școala de teatru românească de teatru în rândul marilor școli de teatru din lume?

Școala românească de teatru are o tradiție solidă, vie. Noi vedem teatrul ca pe un instrument de cercetare a condiției umane, de investigare continuă. La fiecare întâlnire a școlilor de teatru la care am participat, am constatat că studentul român la teatru este foarte adaptabil, deschis experienței, capabil să se repoziționeze, ajutat de felul în care a fost educat în școala noastră. Pentru noi, teatrul nu e în primul rând o exhibare de mijloace și nici o etalare de performanțe mecanice, repetitive, lipsite de suflet și impresionante prin ansamblul tehnicii etalate. Pentru noi teatrul este relație cu altul, cu partenerul din fața ta, temei de schimbare profundă pe măsură ce investigația înaintează. De aceea poate noi avem o ușurință aparte de a comunica în grupuri din care fac parte oameni din diferite culturi. Există o abilitate a comunicării pe care teatrul, așa cum îl gândim noi, ni-l pune la dispoziție.

Ca să mă întorc, școala românească este orientată către viu, către raportul deschis între personalitatea unică a studentului și sarcina primită, e o școală a gândirii critice în primul rând, ceea ce îi oferă absolventului nostru o bază solidă de adaptare pentru mai târziu, în cadrele oricărui specific cultural în care s-ar afla. Școala românească e o școală valoroasă, care dezvoltă raportul viu între student și partener, între actor și public, între creator de spectacol și text. Pentru a vorbi însă despre o onestă poziționare în raport cu alte școli de teatru de astăzi, ar fi nevoie de o mai bună cunoaștere reciprocă, deci de parteneriate și schimburi internaționale mai intense, ceea ce ne-am propus, care să ne ajute să ne găsim locul în peisajul general.

Care vi se pare că sunt atuurile UNATC în acest moment?

În primul rând tradiția. Tradiția unei școli cu rezultate strălucite, cu absolvenți eminenți și cu o linie de profesori-artiști impresionantă. De aici, din UNATC, mă gândesc bineînțeles și la perioada când aveam și celelalte titulaturi din trecut, institut, academie, au ieșit în viața artistică personalități de talie europeană și mondială. Nu știu pe cine să numesc întâi, ca să nu îi lezez prin omisiune pe alții. Avem absolvenți care au câștigat și câștigă chiar la momentul acesta premii naționale și internaționale din cele mai prestigioase. Dacă ar fi să mă refer numai la reușita filmului românesc din ultimele decenii. Sau la numărul impresionant de actori cu cariere internaționale din ultima vreme, cariere de o importanță cum cu greu s-ar putea găsi în trecut. Să amintesc de actori și actrițe care numără roluri de primă mărime în producții cu vizibilitate mondială? Regizori de film sau operatori care și-au câștigat respectul breslei de pretutindeni? Acum câțiva ani, am mai dat acest exemplu, 10% din toți actorii din toate filmele prezente la Cannes erau români. 10%! Realizați ce înseamnă asta? În condițiile în care la Cannes sunt sute de filme care participă, iar selecția se face din peste 150 de țări. Fără doar și poate vorbim aici despre niște performanțe incontestabile. Iar cei care au aceste reușite sunt în cea mai mare parte absolvenții noștri, o spun cu toată modestia.

Așadar, avem o tradiție puternică, fecundă, care a dat profesori extraordinari și un anume fel de a lucra cu studenții, un fel care să le dezvolte creativitatea, dorința de nou, îndrăzneala de a-și croi un drum propriu. Tradiția de care am amintit e vie și ea înseamnă nu numai un trecut de prestigiu, ci și o deschidere către un prezent în schimbare. Beneficiind de experiența trecutului, putem privi către noi perspective, putem să căutăm modalități, tehnici de predare și căi de cercetare artistică. Un alt atu sunt meseriile conexe pe care absolvenții noștri le pot profesa, odată ce termină. Și aici mă refer la  predarea orelor de teatru în învățământul preuniversitar, la nivel de țară vor fi, presupunem, sute sau chiar mii de locuri de muncă, apoi  montajul sunet/imagine pentru videoclipuri, pentru muzică, lucrul ca scenariști, copywriteri, slujbele din publicitate, comunicarea de orice fel, managementul cultural, producția TV și media, publicistica, lucrul cu copiii în grădinițe și școli, creația în domeniul animației și a game design-ului, o mulțime de oportunități care ți se deschid odată ce ai diplomă UNATC. Ne-am gândit și ne gândim mereu să le oferim celor care au studiat la noi șansa de a avea și alte meserii care decurg din cunoștințele acumulate, pentru a-și asigura un trai decent și o deschidere reală pe piața muncii.

Când am mers prin țară cu Caravana UNATC, o inițiativă care viza întâlniri periodice cu liceeni din diverse zone ale țării, era suficient să rostesc numele unor absolvenți de-ai noștri cu realizări majore ca să îi fac pe acei adolescenți să înțeleagă ce înseamnă școala noastră și să le trezesc interesul să ne calce pragul. Iar reacțiile lor ne bucură și ne motivează. Absolvenții vorbesc de la sine despre calitatea unei școli.

Traversăm un moment complicat în această perioadă, când trebuie să rămânem în case din cauza noului coronavirus. Cum încearcă UNATC să-i facă față?

UNATC a trecut în online. Știu că sună ciudat pentru o universitate a cărei activitate se desfășoară predominant în atelier, pe scenă sau pe platoul de filmare. Și totuși ne străduim să mergem înainte în această perioadă tristă pentru toată lumea și să ținem legătura cu studenții pe cât posibil online. Am luat o serie de măsuri sanitare foarte necesare în contextul dat, legate de accesul în cămin, în sediile noastre, de dezinfecție și de reducere a personalului care intră în spațiile comune, și apoi ne-am pus pe treabă pentru a duce până la capăt anul universitar. Activitățile practice le lăsăm pentru momentul când ne vom putea întâlni din nou față în față, dar cele teoretice, cursuri, prezentări de lucrări, pregătirea dizertațiilor și a referatelor de la școala doctorală, lecturi la masă chiar, le facem acum. Vom da și o serie de examene online. Interesant e că ne-am dat seama că activitatea noastră se poate sprijini mult pe noile tehnologii, ceea ce ne și bucură. Sigur, niciodată conexiunea umană nu va putea fi înlocuită de vreo aparatură, oricât de sofisticată, dar încercăm să ne descurcăm și să învingem aceste dificultăți. Creativitatea e stârnită de obstacole, sunt convins că vom reuși să ne exprimăm și în condițiile astea, deși ne e dor de freamătul din sălile de curs și din atelierele de creație.

Care este opinia dvs, ca rector UNATC și ca profesor de actorie, despre „noua generație de aur”? Credeți că există așa ceva?

Da, ea există, fără îndoială. Sunt actorii care au atins vârsta maturității, cu cariere extraordinare în teatru și cinema, iubiți de public, artiști care sunt repere în societate, oameni cu atitudine, cu energie și har, cu curaj, cu rezultate internaționale greu de imaginat cu câteva decenii în urmă. E o generație strălucită care bucură milioane de spectatori. Îi cunosc bine, cu mare parte dintre ei am lucrat, sunt o voce aparte. Putem fi mândri că teatrul și filmul românesc are asemenea artiști de valoare. Nu am dus niciodată lipsă de actori minunați, însă de data asta putem vorbi despre o generație.

Dacă ar fi să ne spuneți în trei cuvinte ce înseamnă pentru dumneavoastră UNATC „I.L. Caragiale” București, care ar fi acelea?

Tradiție, tinerețe, viitor.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

03
/12
/17

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari - scurtmetrajele lor stau deja mărturie - să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

28
/10
/17

Dan Puric vorbeşte despre: România, situaţia profesională a actorului de teatru şi de pantomimă român, valoarea în România, teatrul si regimul politic totalitar, identitatea culturală a Europei de Est după 1989, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

Pagina 10 din 37« Prima...89101112...2030...Ultima »