„L’Om DAdA”, Gigi Căciuleanu, inspirat de Tristan Tzara – Imagini de la premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/lom-dada-gigi-caciuleanu-inspirat-de-tristan-tzara-imagini-de-la-premiera/

Un spectacol de teatru coregrafic poetic, plin de sensuri filosofice, viu, actual şi profund. Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial a prezentat la sfârşit de săptămână, împreună cu tânărul dans-actor Lari Giorgescu, premiera „L’Om DAdA”, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2016

LOm  DadA, spectacolul inspirat de textul „L’homme approximatif”, semnat de Tristan Tzara, de la a cărui naștere se împlinesc 120 ani în 2016, a avut premiera la TNB.

Timp de 60 de minute, cei doi dans-actori, Gigi Căciuleanu și Lari Giorgescu, au dus publicul în aproximativul aparent al lumii dadaiste, jonglând între două planuri ludice, al tinereții impetuoase și al maturității profunde, cu două limbaje fluide, al poeziei și al mișcării, oscilând între sonoritățile a două limbi surori, atât de diferite: româna și franceza.

Prima scenă, în care unul dintre personaje citește ziarul, iar celălalt pare contorsionat și cuprins de realitatea absurdă, aduce neliniște, dar și detașare boemă. Poemul DAdA se întrupează din cuvinte combinate într-o înșiruire aparent întâmplătoare, însă foarte personală și neașteptat de actuală: „clopotele”, „ochii fructelor”, „sâmburele din noi”.

Clipele revelatoare sunt conturate de litere, de cuvinte, din aluzii, dar și de umorul care transpare din alegerile aleatorii, alegeri care conturează, însă, o structură profund ordonată. În „LOm  DAdA”, chiar și momentele intense de dureroasă revoltă în fața absurdului, dictaturii și extremismelor cedează în fața frumuseții poeziei, a cântecelor și jocurilor copilăriei.

În cele din urmă, totul e limpezit sau „aproximat” de textul lui Tzara „superb de poetic, frumos, stufos”, după cum declara Gigi Căciuleanu cu ocazia anunțării premierei.

Publicul înțelege astfel, „căldura pe care o țese cuvântul în jurul sâmburelui său” și se lasă „aproximat”  de poezie care, potrivit convingerilor fondatorului DADA, „este singura stare de adevăr imediat”.

dada

Mișcarea dansată este un dozaj controlat și savant între haos și ordine. Să iei bastonul cu ambele capete…Haosul fără nicio structură, n-ar rezista nicio secundă, ordinea, singură, fără un dram de nebunie, n-ar putea fi decât destructurantă și catastrofică…Nebunia și structura n-ar ști să existe singure. Dimpotrivă chiar. Sunt destinate să trăiască într-o permanentă simbioză. Cu nevoia vitală să fie alimentate de o continuă și mutuală înfruntare… Nicio explozie de nebunie creatoare, nicio răsturnare de logică, nicio bulversare de sintaxă, nicio imagine poetică n-ar fi posibilă fără claritatea simplă a cuvintelor…sau conceptelor. – Gigi Căciuleanu.

Mișcările însoțite de poezia „omului aproximativ” din „LOm  DAdA” adaugă timpul trecut prezentului, prefigurând un viitor „aproximativ”, într-un mod emoționant. Cuvintele lui Tristan Tzara devin, astfel, mai actuale ca oricând și capătă chiar o nuanță profetică:

„Suntem directori de circ și fluierăm în vânturile bâlciurilor, în mijlocul mănăstirilor, prostituțiilor, teatrelor, realităților, sentimentelor, restaurantelor, ohi, oho, bang, bang. (…) Dar noi, DADA, noi nu suntem de părerea lor, căci arta nu este serioasă, vă asigur, și dacă noi arătăm crima pentru a spune savant ventilator, este ca să vă facem plăcere, buni auditori, vă iubesc în așa măsură, vă asigur și vă ador”.

1 2 3 4 5 6 7

Foto: L’Om  DAdA – Mircea Albuţiu

17
/12
/15

Trebuie spus din start şi fără ocolişuri: noul „Star Wars”, varianta 2015, adică inevitabil 3D şi IMAX, este un triumf al genului SF. Nu doar raportat la direcţia pe care a trasat-o întreaga serie (de altfel, uşor supraevaluată), începând din 1977, ci pentru tot ceea ce înseamnă blockbuster în prezent.

17
/12
/15

Un tablou de Henri Matisse, "Deux femmes dans la verdure avec un chien", datând din 1938, a fost adjudecat pentru suma de 4,2 milioane de euro, fără taxe (25%), în cadrul unei licitații organizate la Yacht Club din Monaco.

17
/12
/15

Regizorul şi scenaristul american Quentin Tarantino va fi recompensat la sfârşitul lunii decembrie cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood. Steaua lui Tarantino va fi inaugurată pe 21 decembrie, cu doar 4 zile înainte de lansarea noului său film "The Hateful Eight".

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Soprana spaniolă Montserrat Caballe a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsită vinovată de evaziune fiscală. Conform procurorilor, renumita interpretă de operă datorează fiscului spaniol suma de 508.468 de euro, reprezentând taxele aferente veniturilor obţinute de artistă.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

16
/12
/15

Teatrul Metropolis vă așteaptă sâmbătă, 19 decembrie, și duminică, 20 decembrie, de la orele 16:00 și 20:00, la spectacolul PAGANINI, în regia lui Mick Davis. Un spectacol fascinant despre viaţa marelui muzician italian Niccolò Paganini care include episodul tensionat dintre celebrul violonist şi biserica de rit catolic.

15
/12
/15

„Tăiam cuvinte, dar nu tăiam niciodată ideea“ - Sanda Manu. „Cenzura mai mult ne-a ajutat, pentru că noi inventasem un mic pachet periculos format din ideile zilelor noastre, din idei care deranjau” - Artan. „Cenzura a avut mai multe etape, dar nu a început în comunism, atunci doar i s-a schimbat semnul şi sensul” - Cristian Tudor Popescu.

15
/12
/15

Acum trei ani, niște actori sibieni s-au decis să pună bazele unui proiect care să îmbine teatrul cu muzica, performance-ul și poezia. Germenele aventurii se regăsește în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, când în primăvara anului 2012, Bogdan Sărătean a regizat un spectacol-lectură (Camera Isabelei) în prezența autorului, Jan Lauwers de la NeedCompany.

15
/12
/15

Dorel Vişan a debutat târziu în cinema, după vârsta de 35 de ani, însă a devenit rapid unul dintre cei mai distribuiţi actori români, activ şi astăzi. În patru decenii de carieră cinematografică, a făcut zeci de roluri în filme şi a lucrat cu mari regizori din generaţii diferite.

15
/12
/15

Joi, 17 decembrie, și vineri, 18 decembrie, de la ora 19:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” susține, în sala de spectacole a Teatrului Metropolis (adresa: Str. Mihai Eminescu nr.89, sector 2, București), două noi reprezentații ale spectacolului-colaj „Paris, mon amour” – regia: Răzvan Ioan Dincă.

15
/12
/15

Asociaţia Cluster Economie şi Asistenţă Socială în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, organizează marţi, 15 decembrie 2015, începând cu orele 16.30, la sediul Structurii de economie sociala -  Cogito Educaţional SRL din str. Lamaiţei nr 7, sector 4, Bucuresti, conferinţa de inchidere a proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616).