„l’Om DAdA”, un nou proiect semnat Gigi Căciuleanu, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/lom-dada-un-nou-proiect-semnat-gigi-caciuleanu-la-tnb/

Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu, pregăteşte o nouă premieră: „l’Om DAdA”, spectacol de teatru coregrafic care va fi prezentat la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti pe 11, 12 şi 13 martie.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2016

„l’Om DAdA”, un nou proiect semnat Gigi Căciuleanu, la TNB

„Este un spectacol despre fiecare dintre noi și nu un demers intelectualist. Toți suntem dadaiști, defragmentăm, aruncăm ceva din noi pe scenă și în viață. Se va numi „l’Om DAdA” pentru că am vrut să aduc alături „om” în limba română, cu „dada”, care face parte din universal. Am pornit de la textul lui Tristan Tzara, „L`homme approximatif”, pe care l-am redescoperit după atâta vreme.”, a declarat Gigi Căciuleanu, într-o conferință de presă organizată vineri, la Teatrul Național București (TNB).

E un text care mi se pare superb de poetic, deloc absurd, frumos, stufos, plin de semnificații, foarte actual chiar și după 100 de ani. „Omul aproximativ” (nimic nu este mai aproximativ decât ființa umană!) este de fapt, în spectacol, personajul omului cât se poate de ne-aproximativ, de precis, care trebuie să fie clovnul, actorul și dansatorul. Într-un cuvânt, DansActorul. Sper să fie în primul rând un spectacol al zilelor noastre. – Gigi Căciuleanu

„Aș putea considera l’Om DAdA ca pe o continuare a acelui discurs al demagogului interpretat de Lari în D`ale noastre. Discurs al lui Cațavencu dadadezmembrat de mine, redus doar la vocale și două consoane șuierătoare, ceea ce a constituit deja, de fapt, un fel de acțiune dadaistă. Astfel, voi continua cu Lari Giorgescu în l’Om DAdA, ceea ce am început în D`ale noastre, unde l-am celebrat cu toată dragostea pe pre-dadaistul Caragiale (să mă ierte puriștii!)”, mai spune Gigi Căciuleanu

Traducerea textelor din limba franceză a fost realizată de Ion Pop. Spectacolul „lOm  DAdA” este produs de Teatrul Național București, Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” și Fundația Art Production.

„Dada a apărut ca o revoltă față de absurdul cruzimii, al războiului, al comunismului în faza embrionară, ca o negare a logicii. O revoltă care n-a dus, însă, la distrugere ci, fără să ofere direcții precise, a deschis calea către „Omul Aproximativ”, incert. Orice încercare de aranjare a lumii între linii bine conturate a condus la dezastre, și atunci de ce să nu-i lăsăm omului privilegiul de a-și dansa viața cu incertitudinile sale, în felul său „dada”, cât se poate de constructiv? Îi mulțumesc domnului Caramitru care a spus „da, da”, imediat ce am propus acest proiect”, a adăugat coregraful.

2016 este un an plin de semnificații, marcând naționalul neaoș  în universal, revolta românească ancestrală sublimată într-un curent estetic centenar și dadao matematică  a aproximării, definită de Tristan Tzara, pe axa Moinești-Zürich, în congruență cu Paris-Bucureștiul lui Gigi Căciuleanu.

2016 nu e doar anul dadaismului, ci și anul Marelui Will. Ion Caramitru, director al Teatrului Național Ion Luca Caragiale din București, a fost desemnat Ambasador Cultural Shakespeare în România, de către Consiliul Britanic la București și Ambasada Marii Britanii, în cadrul programului „Shakespeare lives”.

Astfel, Ion Caramitru a anunțat vineri că, la sugestia criticilor și la cererea jurnaliștilor și publicului, TNB intenționează să preia spectacolul „Folia, Shakespeare & Co”, realizat de „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” și jucat până acum, itinerant, în câteva săli din București și străinătate.

Despre „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”

„Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” a fost înființată cu sprijinul JTI, corporație care s-a remarcat de-a lungul anilor prin susținerea predilectă a dansului contemporan. Întâlnirile JTI, eveniment definitoriu pentru identitatea companiei, organizat anual începând din 2000, reprezintă un reper al calității pentru iubitorii acestei arte. De mai bine de 20 de ani, JTI sponsorizează, în România, unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, TIFF, Festivalul de film Comedy Cluj, turneele naționale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor etc.

Foto: „l’Om DAdA”,  Gigi Căciuleanu – Bliss Photography

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.