Londra revizitată
https://www.ziarulmetropolis.ro/londra-revizitata/

Avem o istorie împreună – Londra şi cu mine. Aici am petrecut primul meu Revelion departe de România, m-am perindat pe străzile sale până la epuizare, la întoarcerea în Bucureşti am ajuns direct la spital, cu salvarea, a fost foarte frumos. 

Un articol de Andrei Crăciun|15 februarie 2016

Aici am văzut pentru prima oară un meci din Cupa Angliei la fotbal. Era un 3 ianuarie, Chelsea n-a fost în stare să bată o echipă din ligile mici, dar asta nu a fost o surpriză. Așa e mereu în Cupa Angliei.

Și tot la Londra am văzut Jocurile Olimpice din 2012, spectator, trimisul meu special, în trena melancoliei după Beijing 2008, de unde foarte tânăr reporter relatasem prompt toate medaliile olimpice ale delegației noastre. În Londra am întâlnit un chinez care pedala în jurul lumii, mergea spre Rio de Janeiro. Ne-am împrietenit, l-am scris pe om.

Era 2012, abia încercau să îl suspende pe Băsescu a doua oară. Acolo, la Londra n-am votat suspendarea aceasta. Apoi, era să rămân întru totul în Regat și să fac menaj într-o casă care există de sute de ani, cu o pisică aspră la critică, un prinț austriac, o prietenă din România (pe care o cunoscusem în urma unui poem în proză pe care l-am scris din Chișinău în preistoria blogurilor) și, din când în când, un soldat american în permisie. Eram în tratative și pentru un post de garderobier undeva în Covent Garden. N-am rămas.

Și tot la Londra trăiește astăzi vară-mea. E singurul om pe care îl știu din ziua în care au adus-o acasă de la maternitate. E mare de-acum, câștigă salariu acolo, în Marea Britanie. Sunt bătrân.

La Londra m-a înțepat ultima oară o albină. Sunt cam alergic la treaba asta. Un cadru medical m-a liniștit, explicându-mi omenește că albinele britanice nu sunt ca ale noastre, balcanicele. Sunt mai blânde ale lor. Fie.

La Londra am descoperit că nu știu să vorbesc limba engleză, ci un fel de dialect ajuns dincoace de Cortina de Fier prin intermediul postului american de desene animate “Cartoon Network”. Dar de foame n-am murit. Acum știu. Pot deosebi până și un accent de Elephant & Castle de unul din nordul Londrei.

La Londra i-am făcut o promisiune lui Peter Pan. Am fost să mă reculeg la statuia dumisale din Kensington Gardens. M-am recules. Dar nu m-am ținut de promisiune.

La Londra am purtat ultima oară costum de haine. Eram la Mondialul Barmanilor, iar acolo, la barmani, nu te duci chiar așa, oricum. De atunci, m-a ferit Dumnezeu și n-a mai fost nevoie să pun sacoul și papionul.  Și tot la Londra, într-unul dintre etajele înalte din City, un milionar american m-a sfătuit să nu investesc niciodată în cai. L-am asigurat că supraviețuiesc într-o mahala țigănească din România și că am two pounds tot banii. Nu eram în pericol să achiziționez nici măcar un măgar. I-am mulțumit bătrânului milionar american și mi-am văzut, cuminte, de treaba mea.

La Londra am făcut trainspotting și am legat prieteșug cu niște britanici mai săraci ca mine, nu știu cum i-am găsit. Erau din Newcastle.londra

Și tot la Londra am petrecut niște nopți atât de dubioase (am o întâmplare ciudată cu o girafă la miezul nopții, dar nu e locul într-un ziar de cultură…) încât m-am văzut nevoit să îi trimit o scrisoare deschisă Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, să îi povestesc, să afle ce se i se întâmplă în Regat după căderea întunericului. Nu sunt semne că ar fi citit epistola. Nu mi-a răspuns niciodată. De ce, Regină, de ce?

Dar nici nu mai contează. Am ajuns să iubesc acest oraș-continent, cu mâncarea sa atroce, cu vremea sa cumplită, cu ploile lui îngrozitoare, cu felinarele sale înalte și oamenii săi aspri, dar corecți.

E orașul european în care m-am întors cel mai des, chiar dacă de la fiecare întoarcere din Londra mi-am putut declara, liniștit, falimentul. Îmi place încă să merg în Londra, mai ales duminica, să văd meciuri de fotbal, în pub-uri. Îmi place să merg la National Gallery și să mă uit la un tablou anume al lui Caravaggio. Mă obsedează forța negrului din tabloul acela, mă urmărește, ca o umbră. Îmi place să privesc Tamisa de pe un pod oarcare și să îmi port părul dezordonat, pieptănat de un vânt teribil.

Îmi place să merg la Londra. E ca și cum aș merge, iar și iar și iar, prin cărțile Virginiei Woolf sau chiar ale lui Sir Arthur Conan Doyle. Îmi place să fumez pipă și să port basc, fără să fiu detectiv particular, ba chiar dimpotrivă. Îmi place să îi privesc pe supușii Majestății Sale – Keira Knightley e idealul meu de frumusețe feminină, dacă trebuie să am un astfel de ideal. Îmi place nonșalanța cu care e british, știind că astfel e tot ce se poate mai mult într-o viață de om pe planeta aceasta. Îmi mai plac și pantofii tinerilor care îl redescoperă, chiar acum pe domnul David Bowie.

Îmi place nebunia din Soho și îmi place  verdele parcurilor londoneze. Îmi place să mănânc prăjituri la ora cinci, chiar dacă, anarhist cum mă știți, rareori iau și un ceai.

Într-o altă viață mă văd într-un trenci, statuie vivantă, pe malul stâng al râului, petrecându-mi acolo Londra pentru totdeauna.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

19
/11
/14

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.

06
/11
/14

Mă numesc Andrei Crăciun, am treizeci și unu de ani, împliniți miraculos pe 23 iulie 2014, în ciuda, poate chiar în disprețul, tuturor celor întâmplate în decursul vieții mele. Cel puțin o dată inima mea a fost ținută în funcțiune în mod artificial.

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

01
/10
/14

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un ... imn.

29
/09
/14

Practica și mentalitatea din țara mea, unde am ales sa trăiesc și să funcționez, se arată din ce în ce mai ostilă față de felul independent și suveran de a-mi exersa profesia și de a-mi duce existența în mod privat, fără să reprezint vreo greutate pentru fondurile publice. Bănuiesc că așa simt și ceilalți suverani și independenți - indiferent de profesia aleasă...

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

04
/06
/14

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja și infesta curățenia și seninătatea intimității. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanță, cere credință, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

Pagina 9 din 11« Prima...7891011