„Love Building”. O comedie în căutarea publicului
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-building-o-comedie-in-cautarea-publicului/

CRONICĂ DE FILM. „Love Building”, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, este o comedie de public despre ipostazele relaţiei de cuplu. Un film lipsit de profunzime, care păstrează însă distanţa regulamentară faţă de prostul-gust.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 septembrie 2013

CRONICĂ DE FILM. „Love Building”, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, este o comedie de public despre ipostazele relaţiei de cuplu. Un film lipsit de profunzime, care păstrează însă distanţa regulamentară faţă de prostul-gust.

Psihoterapia de cuplu într-o tabără de vacanţă pentru diverse tipuri de perechi, dintre care două de lesbiene şi una formată dintr-un actor şi o actriţă de filme porno, este un subiect suficient de occidental pentru ca „Love Building” să nu poată fi ancorat exclusiv în context românesc (în ciuda celor câteva poante pentru autohtoni, cum ar fi trimiterile la Cristi Puiu sau Vama Veche).

Asta nu înseamnă că debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, o comedie comercială cu ceva alunecări dramatice de suprafaţă, ar avea şanse prea mari să impresioneze un public străin sătul de meandre sentimentale tratate în cheie comic-romantică (numai francezii fac anual cel puţin o duzină de astfel de producţii), la care se adaugă picături de ironie la adresa kitsch-ului romanţios, direcţie nefructificată însă suficient.

Miza rămâne aşadar publicul nostru, a cărui reacţie va putea fi testată începând de vineri, odată cu lansarea oficială a filmului în cinematografe, după câteva periple prin festivaluri din ţară.

 

Iulia Rugină şi colaboratoarele ei la scenariu, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, cunosc bine cinemaul de public pentru a şti ce replici, reacţii sau situaţii au efectul garantat de a stârni râsul sau interesul de moment al spectatorilor (nu vorbim neapărat de cinefilii pretenţioşi aflaţi mereu în căutare de ingeniozităţi vizuale sau dialogale).

Acesta este în sine un merit deloc de neglijat, mai ales dacă ştii să păstrezi distanţa regulamentară faţă de prostul-gust. Iar cele trei cineaste arată că pot face asta.

Personaje pentru toate gusturile

Deşi durează doar 85 de minute, filmul are suficiente situaţii şi personaje pentru ca fiecare spectator să-şi aleagă rapid ce îi place şi ce îi e la îndemână. Însă această aglomerare vine la pachet cu inevitabila imposibilitate de aprofundare, inclusiv a mizei comicului.

De aceea, personajele rămân abia schiţate şi cu doar una-două trăsături uşor identificabile, iar construcţia scenelor urmează trasee bătătorite, familiare şi previzibile.

love building

Secvență din filmul Love Building, de Iulia Rugină

Intercalarea interviurilor filmate de un personaj-feminin cu participanţii la psihoterapie conferă lungmetrajului o uşoară prospeţime, dar nu aduce necesara rupere de ritm şi efectul de distanţare, de reflecţie asupra diferitelor manifestări ale relaţiilor de cuplu, care ar fi dat un aer special ansamblului.

Alexandru Papadopol revine spectaculos

Jucaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă (care sunt şi producători, prin şcoala lor de actorie de unde provin restul interpreţilor), cei trei psihoterapeuţi-traineri dispuşi a ajuta perechile să-şi „repare” legăturile aflate în impas primesc la rândul lor un „bagaj” de probleme sentimentale (vorba aia, nimeni nu-i perfect!). „Bagaj” menit a-i apropia mai mult de public şi a împrumuta şi o latură mai „serioasă” filmului.

Dicţia lui Dorian Boguţă pare, din păcate, o cauză pierdută, iar Dragoş Bucur riscă să se fi obişnuit periculos de mult cu tipul de interpretări din filmele lui Jesus Del Cerro de la MediaPro. Îmbucurătoare sunt însă revenirea lui Alexandru Papadopol pe marile ecrane (în vervă şi cu o reală plăcere a jocului) şi cele câteva descoperiri cu potenţial ale şcolii Actorie de Film.

„Love Building” nu marchează, poate, cel mai fericit debut. Important este însă că tânăra regizoare Iulia Rugină (n. 1982), autoarea unor scurt-metraje percutante, a făcut pasul în liga mare. Iar talentul său o poate ajuta să pătrundă şi în rândul cineaştilor români capabili să se impună.

Nota autorului: Textul reprezintă o variantă uşor modificată şi adusă la zi a unei cronici apărute în luna aprilie pe blogul Cinesseur, după proiecţia filmului în cadrul B-EST IFF.

 

INFO

Love Building (România, 2013)

Regia: Iulia Rugină

Cu: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă

Rating: ●●○○○

 

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

 

 

28
/07
/17

Safari, cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, va intra în cinematografe pe data de 11 august. Filmul a avut premiera la festivalul de Film de la Veneția, iar regizorul a fost prezent în România la proiecțiile filmului de la Cluj, în cadrul TIFF.

27
/07
/17

Festivalul Filmul de Piatră (27 - 30 iulie, Piatra Neamț) a ajuns la cea de-a zecea ediție. Anul acesta, festivalul își sărbătorește cele 10 ediții de existență cu cele mai bune filme din ultimul an, muzică live și petreceri până în zori de zi, evenimente în aer liber și activități organizate de către voluntari.

27
/07
/17

Ajunsă la cea de-a 4-a ediție,Caravana Filmelor NexT urmează să instalezesala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajiști întinse și alte spații verzi neconvenționale din 7 orașe din țară, în perioada 27 iulie – 23 august.

26
/07
/17

„Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Națională. Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.

25
/07
/17

Veniţi să vizitaţi Sinaia! Într-o plimbare lejeră, la pas, prin 350 de ani de istorie. În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 10:30, cei pasionați de istorie și turism sunt invitaţi să străbbată, timp de oră, o oră şi jumătate, unul dintre cele două trasee propuse de arhitectul Dan Manea, autorul cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor”.

25
/07
/17

Festivalul Film 4 Fun își propune şi anul acesta să aducă zâmbetul pe buzele spectatorilor cu o serie de comedii şi parodii savuroase! Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se vor număra Emilia Dobrin, Radu Gabriel, Irina Margareta Nistor, Nae Caranfil, Alexandru Papadopol, Magda Catone şi mulţi alţii. Trofeul Film 4 Fun va fi înmânat actriţei Coca Bloos.

25
/07
/17

Proiecţia filmului JINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 22 în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezența a zeci de mii de oameni și a regizorului Dumitru Budrala.

22
/07
/17

„Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights”, „filmul documentar deghizat în ficțiune, teribil de sexy și năucitor în aparenta lui frivolitate”, după cum îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, va intra în cinematografe vineri, 28 iulie.

22
/07
/17

Într-un spațiu cu o istorie tulbure precum cea a Balcanilor, unde în loc de „casă, dulce casă” zici „butoi cu pulbere”, totul se schimbă, chiar și iubirea. De care te bucuri unde, când și cum poți, chiar și pe drum. Pătimașe și variate, poveștile de amor balcanic au prins viață în filme care te însoțesc asemeni celor mai dulci amintiri ale iubirilor de-o vară.