Love Building si O vară foarte instabilă, proiectate la Festivalul de la Göteborg
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-building-si-o-vara-foarte-instabila-proiectate-la-goteborg/

Lungmetrajele „O vară foarte instabilă”, de Anca Damian, „Love Building”, de Iulia Rugină, şi „Quod erat demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, vor fi proiectate la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2014

Lungmetrajele „O vară foarte instabilă”, de Anca Damian, „Love Building„, de Iulia Rugină, şi „Quod erat demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, vor fi proiectate la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg.

De asemenea, filmul „Carmen”, de Doru Niţescu, care va fi proiectat în secţiunea Cinci continente a festivalului, spune povestea unei familii care se luptă pentru viaţa micuţei Carmen. Din distribuţie fac parte Maia Morgenstern, Adrian Titieni, Mimi Brănescu şi Rodica Lazăr.

Proiectat în secţiunea Divina Comedie, „Love Building” este o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să „repare” relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic.

14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

Lungmetrajul „O vară foarte instabilă”, proiectat în secţiunea Cinci continente, spune povestea lui Daniel, un scoţian care, dintr-un joc de-a ficţiunea, este prins între două femei, între dragoste şi pasiune.

Ziua foarte călduroasă şi perturbaţiile atmosferice violente din timpul nopţii marchează fundalul acestei poveşti urbane, plasată într-un oraş continental.

Love Building

Tot în secţiunea Cinci continente va fi prezentat filmul „Quod Erat Demonstrandum”, scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki.

Filmul are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului, notează Mediafax.

Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg se va desfăşura în perioada 24 ianuarie – 3 februarie.

Foto: Love Building, Quod Erat Demonstrandum – Cinemagia (Toma Laptes)

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.