LP se întoarce la București pe 24 iunie, la Arenele Romane
https://www.ziarulmetropolis.ro/lp-se-intoarce-la-bucuresti-pe-24-iunie-la-arenele-romane/

Concertul face parte din turneul de promovare al celui de-al cincilea album al artistei, „Heart To Mouth”.

Un articol de Liliana Matei|12 aprilie 2019

LP, artista a cărei voce inconfundabilă a cucerit întreaga planetă odată cu lansarea hitului Lost On You, revine cu al treilea concert în București, pe 24 iunie, la Arenele Romane, și va aduce publicului piese de pe cel de al cincilea album al său, anunță organizatorii evenimentului, Events.

Heart To Mouth reprezintă manifestul cel mai apropiat de modul în care LP își vede muzica – fără filtre, fără cenzură și fără inflorituri.

„Când ajung în fața microfonului și încep să fac muzică, simt că există o cale directă de la inima mea și până la gură”, spune ea. „În trecut, parcă era un oraș plin de străzi care aveau nevoie constant de atenția mea. Acum, simt că există o autostradă principală pentru a îmi comunica emoțiile. Indiferent dacă sunt piese mai triste sau melodii de impact, toate provin din același loc.” – LP

 A deschis calea pentru acea autostradă în anul 2015 cu piesa „Lost On You”. Cel mai mare hit al artistei de pînă acum, a depășit 500 de milioane de ascultări și a câștigat platina în Rusia, Polonia, Grecia, Elveția, Italia, Franța și multe teritorii. Numărul total de vizualizări al videoclipurilor pieselor Lost On You, Muddy Waters și When We’re High a depășit 280 milioane într-un an în timp ce publicații ca Billboard, Paper, Out Magazine, V Magazine, Interview, British Vogue și nu numai au plasat-o pe culmile gloriei. Mai mult, față de spectacolele care au oprit inimi pentru o clipă de la The Tonight Show cu Jimmy Fallon și The Late Show Show cu James Corden, la Conan și Jools Holland, LP a bucurat și publicul de la Coachella, Osheaga, Outside Lands și Mad Cool.

Bazându-se pe încrederea câștigată cu greu și folosindu-se de statutul de artist independent care are ceva important de spus, a început să strângă idei pentru acest ultim album încă din 2017, lucrând împreună cu colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambasadori, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany.

„Am învățat foarte mult de-a lungul anilor în ceea ce privește ce vreau pentru mine, ce vreau să spun, ce vreau să transmit oamenilor și ce vreau să fac”, continuă ea. „În cele din urmă, pot să fiu cine vreau să fiu și în ce mod vreau. Totul izvorăște din libertate în munca mea. Nu trebuie să cer permisiunea nimănui Pot fi eu însumi și chiar aveam lucruri pe care voiam să le spun. Nici unul dintre noi nu trece prin viață nevătămat, dar măcar poate scrie despre ce i s-a întâmplat.”

Iar LP chiar a scris despre experiența personală, Heart To Mouth este sunetul unui artist incapabil de a se abține. În schimb, ea vorbește sincer despre dragoste, dorință, frică, nesiguranță, infidelitate, regret și izbăvire. Soundul efervescent al primului single, Girls Go Wild o prezintă ca pe proscrisul de dinafară. În același timp, acordurile de pian ale următoarei piese, Recovery, subliniază durerea unui iubit care înșeală, în timp ce refrenul oglindește durerea brută și puterea în piesa I’m In Recovery.

„În mod ironic, am compus albumul din perspectiva fostei mele partenere de a fi înșelată, iar apoi am ajuns în aceeași ipostază, nu după mult timp”, recunoaște LP. „Sentimentul e groaznic. Niciodată nu îți dai seama până nu ești în ambele părți ale situației. E groaznic să frângi inima cuiva dar e și mai groaznic să ți se întâmple.

Mai departe pe album, ea adaugă un „sentiment bântuit” artificiilor vocale pline de suflet pe Die For Your Love. Chitara delicat mânuită și cuvintele șoptite din One Night In The Sun descriu o relație în ultimele clipe dintr-o perspectivă poetică și plină de dor. O altă piesă, Dreamer, se bazează pe un fredonat sumbru, în stil blues în timp ce își dezvăluie frustrările legate de „un iubit care are vise mari, dar nu va face nimic să își materializeze visele”.

„Pot trece printr-o gamă întreagă de emoții într-o zi“, spune ea. „Am învățat cum să mă.exprim mai succint, cu mai puține cuvinte. Acesta a fost scopul. Nu există prea mult.”

Cu acest album, LP își scoate toate sentimentele la lumină și sună bine de tot.

„Sunt norocoasă să am un public care înțelege”, încheie artista. „Ei pot vedea și auzi că am trecut prin multe pentru a ajunge la acest punct și apeciază asta, pentru că tuturor ni se întâmplă, de la leagăn până la mormânt. Sunt doar aici ca să cânt despre asta. Dacă vă place, minunat, pentru că mie îmi place. Dacă nu, la naiba”, râde LP.

Biletele sunt disponibile în presale, până pe 24 aprilie, la prețurile de 117 lei pentru Access Normal și 171 lei, pentru Golden Circle, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.