Luca Rusu, student la pian al Royal Conservatoire of Scotland: „Cred în puterea muzicii clasice de a schimba oamenii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/luca-rusu-student-la-pian-al-royal-conservatoire-of-scotland-cred-in-marea-putere-a-muzicii-clasice-de-a-schimba-oamenii/

Înaintea zilei sale de naştere (23 aprilie), muzicianul de 21 de ani Luca Rusu, student la pian al celebrului Conservator scoţian, a fost invitatul podcast-ului KamerArt.

Un articol de Cristina Enescu Aky|28 aprilie 2020

Luca Rusu a ales muzica deși ambii părinți sunt nume importante ale teatrului românesc (criticul de teatru Marina Constantinescu și actorul Mircea Rusu), iar el a crescut înconjurat de teatru.

S-a apropiat de muzică în copilărie, când dansa mult prin casă iar mama sa l-a dus la cursuri de dans. Teatrul și muzica l-au fascinat dintotdeauna, dar în mod special concertele pentru pian și orchestră, astfel că a ales de la început să studieze pianul. La 15 ani a câștigat o Olimpiadă națională la pian și a cântat pentru prima dată cu o orchestră – visul lui din copilărie. Spre sfârșitul liceului a primit o bursă la unul dintre liceele de top ale Marii Britanii, din Scoția (The Erskine Stewart’s Melville Schools), iar acum este student în anul III la Royal Conservatoire of Scotland, despre care spunea într-un interviu că este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat.

Iată așadar câteva gânduri despre muzică, mai ales în vremuri dificile, de la Luca Rusu, extrase din podcastul KamerArt cu tema „Muzica și carantina”.

Ce îi place să facă cel mai mult, ca muzician

Cea mai mare plăcere a mea e să bucur lumea. Cum, sau de ce, încă nu știu exact, dar e lucrul de la care îmi iau cea mai multă energie.

Cum e în carantină

Deși e trist pentru noi toți, pentru mine e bine, e un timp de apropiere de sine, un timp pentru noi înșine. Eu mă gândesc în perioada asta cine sunt și de ce. Am și studiat mult, am văzut multe spectacole de teatru și de operă online.

Un lucru important învățat de la tatăl său, actorul Mircea Rusu, care îl ajută ca muzician

Am învățat de la tata importanța muncii dedicate complet unui lucru pe care îl iubești. Și am mai văzut la el ceva ce nu am învățat din muzică: renunțarea la ego pentru artă. Țin minte când tata juca în „Inimă de câine” la TNB, într-o zi era foarte răcit, cu febră, abia se ținea pe picioare. M-am dus cu el la cabină, după care am început să mă joc prin culise. A început spectacolul, iar eu dintr-un colț l-am văzut pe tata cum se sprijinea de decor, în culise, și am crezut că nu o să poată să intre pe scenă. Dar a intrat, iar eu din sală am rămas șocat, mi s-a părut că e cu totul alt om, jucând ca și cum nimic nu ar fi fost în neregulă cu el. Mai târziu am înțeles că dacă nu ar fi iubit profund ceea ce face, nu ar fi putut să facă asta.

Alături de părinții lui, Mircea Rusu și Marina Constantinescu

De ce e nevoie de muzica clasică

E foarte greu de explicat ce provoacă ea în oameni. Pentru mine a însemnat mereu o apropiere de mine însumi, m-a ajutat să mă cunosc mai bine. Mi-a fost și prieten, și dușman uneori, a fost terapie și stare de normalitate. Pentru mine muzica e lucrul cel mai apropiat de ideea de perfecțiune, cea mai bună exprimare a unui întreg.

Ce alte muzici ascultă

Îmi plac cei care sunt ceva mai mult decât doar cântăreți. Muzicienii de care sunt îndrăgostit sunt Freddy Mercury, Michael Jackson, Paul McCartney, John Lennon.. Cred că aveau o calitate umană specială, ceea ce a influențat și calitatea muzicii lor. Marii artiști s-au preocupat și de educarea publicului, de la John Lennon care a fost mare militant pro-egalitate până la Bob Marley și mulți alții.

Dacă mai există muzică bună azi

Sigur că da, însă din păcate marea masă a muzicienilor celebri de astăzi se preocupă mult mai mult de imagine decât de conținut. Din păcate, știu că asta se cere, dar asta se și dă în cantități foarte mari.

Muzicienii timpurilor noastre nu se folosesc de „arma muzicii”, în sens pozitiv. Muzica nu e de un singur fel, dar (ca și dragostea) nu e egoistă, și e liberă. Cred că intenția cu care faci muzică contează mult, motivul principal pentru care o faci poate să determine cum va fi ea folosită. Există muzică de toate felurile și pentru toată lumea și odată ce ea începe să afecteze negativ oamenii cred că nu mai e folosită în scopurile ei nobile.

Concerte de neuitat din ultimii ani

Am fost la Bruno Mars și Ed Sheeran, după mine doi muzicieni importanți ai timpurilor noastre, la Justin Timberlake și la Paul McCartney, care m-a uimit din toate punctele de vedere – pe lângă faptul că a stat pe scenă 3 ore, la vârsta lui, deși și-ar fi permis și să plece după doar o oră. Dar m-a uimit și prin căldura și dragostea pe care le are încă față de public, ceea ce se simte din sală.  

Cum ar convinge niște tineri care nu au fost niciodată la un concert de muzică clasică să încerce această experiență, și ce concerte le-ar recomanda

Nu am încercat niciodată să conving pe nimeni să meargă la un astfel de concert… Dacă ar fi să o fac, aș încerca să le descriu sentimentul pe care îl ai când ești într-o stare de concert, fizic și psihic. Nu e vina celor cărora li se pare plictisitor asta, e vina modului în care este descrisă muzica clasică în media. Ca să fiu sincer, și eu am adormit în sală la multe concerte, dar au fost și concerte după care nu am mai putut să dorm, sau după care nu am putut să mă gândesc la altceva o vreme, concerte care m-au transformat profund de la începutul până la finalul lor. Cred că aș recomanda unor astfel de oameni un concert „de început”, Concertul pentru pian nr. 2 sau Simfonia nr. 2 ambele de Rahmaninov. Poate nu Sibelius, dar un Beethoven sigur, o simfonie de Mozart. Aș începe prin a le arăta ce înseamnă pentru mine lucrări importante ale muzicii clasice, și nu cred că aș da greș cu asta.

Când am plecat în Scoția pentru ultimul an de liceu, am avut norocul să dau peste niște oameni interesanți cu care m-am împrietenit rapid, oameni care nu aveau nicio urmă de legătură cu muzica clasică, și la început reacția lor a fost să facă mișto, nu atât de mine cât de muzica clasică în general. Am ignorat inițial revolta lor de altfel inexplicabilă față de muzica clasică, dar la un moment dat m-am gândit că am ocazia să fac ceva legat de asta. Într-o seară am pus la boxe concertul nr 2 de Rahmaninov. După ce s-a terminat partea întâi s-au uitat la mine și au spus „atât?”. Eu am zis „nu, mai sunt două părți, stați liniștiți”. Ne-am bucurat toți, în moduri diferite, de restul concertului, și vreau să vă spun că și astăzi îmi dau mesaje întrebându-mă ce le mai recomand să asculte – repet, ei neavând nicio legătură cu muzica clasică. Deci da, cred în marea putere a muzicii clasice de a schimba oamenii.

O întâmplare amuzantă cu muzicieni

Nu pot să nu menționez celebrele concerte anuale ale colegiului „Dinu Lipatti” de la Ateneu. La aceste concerte făceam parte din cor, care însă cumva scăpa de sub control când ajungeam pe scena Ateneului. Mai ales pe rândul din spate, al băieților, lângă zid, care nu prea se vedea din sală. În acea misterioasă umbră se întâmplau multe lucruri, de la îmbrânceli la farse de tot felul.

Altcândva, la un concert din liceu, cântam la pian o sonată de Mozart, iar persoana care îmi dădea paginile partiturii s-a hotărât ca pe toată durata concertului să îmi spună, o dată la câteva secunde, diferite cuvinte aleatorii, „piatră, pământ, moloz”. Nimic indecent sau vulgar, doar cuvinte aiurea. Am avut marele noroc să nu aud ce spunea până pe la jumătatea primei părți din sonată, când am auzit însă cuvântul „moloz”. Moment în care sonata lui Mozart s-a terminat practic la jumătate, n-am mai avut nicio șansă să cânt vreo notă corectă sau să nu fiu sufocat de râs. Era un concert de liceu, din fericire, dar a fost totuși cumplit. Persoana cu care cântam pe scenă s-a și uitat la mine gen „ce faci nene, ce cânți acolo?!…”

Podcast-ul integral îl puteți urmări aici

Foto credit: Facebook Luca Rusu

15
/10
/20

Cu o narațiune evidentă în lucrările sale, Francesco Villicich este artist vizual, absolvent al Institutului de Arte “Gaetano Chierici” din Reggio Emilia, Italia.

Pagina 1 din 3812345...102030...Ultima »